UPDATE Croaţia a aderat la UE

F. A.
Internaţional / 1 iulie 2013

Update 13:39 Guvernul României salută aderarea Croaţiei la Uniunea Europeană

Prim-ministrul Victor Ponta a transmis un mesaj cu ocazia aderării Croaţiei la Uniunea Europeană.

"Astăzi este un moment istoric, un moment care marchează extinderea Uniunii Europene prin aderarea Croaţiei. Ziua de 1 iulie 2013 va rămâne în memoria europenilor drept un important semnal privind forţa construcţiei noastre şi orientarea căatre viitor a spaţiului comunitar. Guvernul României salută integrarea Croaţiei în familia europeană, iar ca prim-ministru doresc să-mi exprim pe această cale convingerea că o Uniune Europeană cu 28 de state va fi mai puternică şi mai capabilă să facă faţă provocărilor pe care ni le rezervă viitorul. Bun venit Croaţia alături de noi!", a declarat premierul.

----

Croaţia a aderat, astăzi, în Uniunea Europeană (UE), devenind cel de-al 28-lea stat membru al planului european, conform surselor de presă internaţionale.

Croaţii au sărbătorit aderarea cu focuri de artificii în Zagreb şi au aclamat evenimentul pe străzile capitalei până spre dimineaţă, participând la momentele artistice organizate de oficialităţi.

Jose Manuel Barroso, preşedintele Comisiei Europene (CE), prezent la Zagreb, le-a urat cetăţenilor: "Bine aţi venit în Uniunea Europeană". "Este o noapte istorică. Aţi adus Croaţia acolo unde îi este locul în inima Europei", a mai declarat preşedintele CE.

Preşedintele croat Ivo Josipovic a afirmat mulţmii adunate: "Nu lăsaţi norul crizei economice să ne umbrească optimismul. Criza este o provocare, o invitaţie la a face ziua de mâine mai bună decât cea de astăzi".

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
boromir.ro
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

03 Ian. 2025
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.8373
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3185
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9967
Gram de aur (XAU)Gram de aur412.9649

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb