UPDATE DNA a început urmărirea penală faţă de 4 angajaţi ai Ministerului Muncii

F.A.
Anticorupţie / 11 februarie 2013

UPDATE 17:10

Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice (MMFPSPV) a luat act de comunicatul de presă al Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA), prin care s-au făcut publice numele angajaţilor ministerului faţă de care s-a dispus măsura de începere a urmăririi penale, arată un comunicat de presă.

"Aşa cum a declarat zilele trecute, poziţia ministrului muncii este că autorităţile abilitate trebuie să-şi facă datoria pentru a face lumină în acest caz. Ministrul nu a fost înştiinţat pe nici o altă cale de această procedură şi nici nu a fost invitat de DNA. Menţionăm că directorul de cabinet al ministrului, Iulia Coruţ, şi-a prezentat demisia de onoare în cursul acestei dimineţi, pentru ca acţiunea penală să nu afecteze imaginea ministerului şi a ministrului, personal", adaugă ministerul în comunicat.

----

Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie au început urmărirea penală faţă de Iuliana Coruţ, director la cabinetul ministrului din cadrul Ministerului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale (la data faptelor), în sarcina căreia s-au reţinut următoarele infracţiuni luare de mită, instigare la infracţiunea de permitere a accesului unei persoane neautorizate la informaţii care nu sunt destinate publicităţii, instigare la infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un avantaj patrimonial sau nepatrimonial, conform unui comunicat de presă.

De asemenea, s-a început urmărirea penală faţă de Paula Mănuceanu - consilier la cabinetul ministrului din cadrul Ministerului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale (la data faptelor), pentru permitere a accesului unei persoane neautorizate la informaţii care nu sunt destinate publicităţii, abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un avantaj patrimonial sau nepatrimonial, instigare la infracţiunea de fals material în înscrisuri oficiale, uz de fals şi sustragere de înscrisuri; Simona Dumitriu - funcţionar public în cadrul unei autorităţi naţionale, pentru complicitate la infracţiunea de luare de mită şi complicitate la infracţiunea de dare de mită; Cristiana Bigan - funcţionar public în cadrul unei autorităţi naţionale, pentru dare de mită, complicitate la infracţiunea de permitere a accesului unei persoane neautorizate la informaţii care nu sunt destinate publicităţii şi Paul Cristian Ferchedău - persoană fără calitate specială, pentru folosire de informaţii care nu sunt destinate publicităţii, fals material în înscrisuri oficiale şi complicitate la infracţiunea de uz de fals.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

23 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7871
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3453
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0070
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.2660

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb