UPDATE Legea amnistiei, votată în secret de către deputaţii jurişti

F.A.
Politică / 10 decembrie 2013

Update 15:10 Monica Macovei: "USL urmăreşte să îi scape pe corupţi de închisoare"

Europarlamentarul PDL Monica Macovei consideră că, prin iniţiativa privind amnistiile, USL "urmăreşte să îi scape pe corupţi de închisoare, să impună oamenilor de afaceri cotizaţii pentru buzunarele de partid şi să spulbere competiţia reală", potrivit unui comunicat trimis azi redacţiei.

Europarlamentarul PDL Monica Macovei consideră că, prin iniţiativa privind amnistiile, USL "urmăreşte să îi scape pe corupţi de închisoare, să impună oamenilor de afaceri cotizaţii pentru buzunarele de partid şi să spulbere competiţia reală", potrivit unui comunicat trimis azi redacţiei.

Domnia sa a amintit că în textul proiectului legislativ nu sunt precizate ca excepţii infracţiunile de corupţie şi cele asimilate corupţiei. De aceea, parlamentarii Uniunii Social-Liberale "deschid uşile închisorilor pentru politicienii şi amicii lor politici care îşi ispăşesc acum pedepsele, iar cei care aşteaptă sentinţa instanţelor ar putea să nu mai ajungă după gratii".

Democrat-liberala i-a dat ca exemple pe Adrian Năstase, Liviu Dragnea, Relu Fenechiu, Cătălin Voicu şi Decebal Traian Remeş. În opinia domniei sale, aceştia ar fi absolviţi de pedeapsa cu închisoarea în dosarele în care sunt cercetaţi, dacă va fi promulgat proiectul de lege al social-liberalilor.

"Sunt doar câteva exemple. În realitate, toţi politicienii condamnaţi sau aflaţi în cursul unui proces penal pentru fapte de corupţie şi conexe vor scăpa de aplicarea legii, demonstrând cu ajutorul USL că în România politicienii pot fura fără nicio teamă", este de părere eurodeputatul.

---

Update 14:48 Legea amnistierii, scoasă de pe ordinea de zi a Parlamentului

Legea amnistierii a fost scoasă de pe ordinea de zi a Parlamentului, transmit sursele de presă.

PSD nu are suficiente voturi, iar liberalii au cerut vot deschis în Camera Deputaţilor, solicitarea lor fiind respinsă.

---

Update 12:18 Băsescu roagă parlamentarii să nu voteze legea amnistierii

Bogdan Oprea, purtătorul de cuvânt al preşedintelui ţării noastre, a declarat, într-un comunicat de presă publicat pe site-ul preşedinţiei, că Traian Băsescu roagă parlamentarii să nu voteze legea amnistierii.

Băsescu consideră că o eventuală adoptare a acestei legi va decredibiliza eforturile de luptă împotriva corupţiei şi va avea efecte asupra următorului raport privind Mecanismul de Cooperare şi Verificare (MCV).

"Preşedintele României, domnul Traian Băsescu, roagă Camera Deputaţilor să respingă Legea pentru amnistierea unor infracţiuni şi graţierea unor pedepse (...) O eventuală adoptare a acestei legi va decredibiliza eforturile de luptă împotriva corupţiei şi va afecta încrederea în justiţie având, în acelaşi timp, efecte catastrofale pentru următorul raport privind Mecanismul de Cooperare şi Verificare (MCV)", se relatează în documentul citat.

---

Legea amnistiei şi graţierii a fost votată în secret, ieri noapte, în Comisia juridică, transmit sursele de presă.

Potrivit acestora, proiectul a fost amendat astfel: amnistiere pentru infracţiunile care prevăd o pedeapsă privativă de libertate de până la şase ani (în proiectul iniţial era vorba de infracţiuni până la patru ani) şi graţierea în întregime a pedepselor cu închisoare de până la şapte ani (iniţial erau şase ani).

PDL a votat împotriva acestui proiect de lege, în timp ce PSD şi PC îl susţin, conform surselor de presă.

Iniţiativa legislativă urmează să intre azi, la vot, în plenul Camerei Deputaţilor, care este şi forul decizional în acest caz. Potrivit procedurii legislative, după ce este adoptată de Camera Deputaţilor, legea merge la promulgare la preşedintele Traian Băsescu, mai arată sursele.

Comisia pentru Drepturile Omului, Culte şi Problemele Minorităţilor din Camera Deputaţilor a avizat, în unanimitate, proiectul de lege care prevede amnistia şi graţierea deţinuţilor cu pedepse mai mici de patru ani. Proiectul, întocmit de deputaţii Mădălin Voicu şi Nicolae Păun, fusese respins iniţial în Senat. Pe 4 iunie, comisia din Camera Deputaţilor i-a dat, însă, aviz pozitiv.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

23 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7871
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3453
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0070
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.2660

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb