Actualizare 17:01 Ministerul Economiei va monitoriza anchetele privind incidentul mortal de la Oltchim
Ministerul Economiei va monitoriza ancheta privind incidentul soldat astăzi cu decesul unui angajat al Oltchim şi rănirea altuia, în secţia Propenoxid, la verificarea unui vas de stocare produse finite, potrivit unui comunicat de presă remis Redacţiei.
Al doilea angajat rănit în urma incidentului se află în prezent în afara oricărui pericol, fiind externat din spital, informează comunicatul.
La nivelul societăţii a fost constituită o comisie internă care va analiza cauzele evenimentului.
Gheorghe Şimon, ministrul Economiei, a declarat: "Regret această întâmplare nefericită şi suntem alături de familiile afectate de tristul eveniment, pe care vom încerca să le ajutăm în măsura posibilităţilor legale. Monitorizăm cu maximă atenţie derularea anchetelor, internă şi pe cea a autorităţilor, şi aşteptăm rezultatele, pentru a ne lămuri asupra circumstanţelor producerii accidentului".
(A.C.)
-----
Potrivit purtătorului de cuvânt al Prefecturii Vâlcea, Alexandru Concioiu, un muncitor în vârstă de 48 de ani a murit şi altul în vârstă de 50 de ani este rănit grav după ce amândoi au căzut patru metri în gol, potrivit News.ro.
Cei doi au fost găsiti într-un recipient de colectare care era gol, conform sursei citate.
"Accidentul s-a petrecut pe platforma combinatului chimic Oltchim Râmnicu Vâlcea, în jurul orei 10:30. Din primele cercetări, se pare că, muncitorii făceau lucrări de reparaţie la un recipient în care fusesera anumite substante toxice, iar din cauza emanaţiilor de gaze, s-ar fi intoxicat".
Muncitorul rănit a fost transportat la Spitalul Judeţean din Râmnicu Vâlcea, iar Politia a deschis dosar penal pentru ucidere din culpă si vătămare corporală din culpă, în urma accidentului.
1. Minciuni
(mesaj trimis de Johnnie în data de 12.12.2017, 19:33)
Cat cacat poate sa manance reprezentantii institutiilor statului care au fost azi la Oltchim si mai dau asemenea declaratii?!
Muncitorul de 48, sub presiunea sefului de sectie, Bejenariu, care e descris ca al doilea muncitor ( de 50 de ani) si care are de mult varsta pensionarii....a fost nevoit sa intre in vas pentru a sufla cu aer tehnologic, resturile de pulberi rezultati in urma polizarii cordoanelor de sudura. Deci, in vas era aer perfect respirabil....doar ca desteptul de sef de sectie, in loc sa deschida traseul de aer, l-a deschis pe cel de azot ( astia sunt oamenii pusi la conducerea sectiilor....este a doua oara cand se intampla anul acesta...in primul caz, muncitorul a ramas cu sechele la creier din cauza intocxicarii cu azot) asadar, Bejenariu, cand a constientizat de ce a cazut muncitorul, s-a bagat dupa el...prost cum e, s-a intoxicat si el putin. Bineinteles, declaratiile conducerii Olchim coroborate cu cele ale reprezentatilor ISU si politie ( la mica intelegere ) vor face din seful de sectie un erou.