UPS estimează în România afaceri de 8 milioane euro, cu 40% mai mari decât în 2006

C.P.
Ziarul BURSA #Companii / 8 iunie 2007

Compania de curierat UPS România, prin agentul autorizat Trans Courier Service, estimează pentru anul în curs o cifră de afaceri de peste 8 milioane de euro, cu 40% mai mult decât în 2006, pe fondul introducerii de noi servicii pe piaţă, au anunţat, joi, reprezentanţii UPS.

În primul trimestru al acestui an, volumul mediu de colete exportate pe zi a crescut cu 25% compartativ cu primul trimestru din 2006, în timp ce importurile de colete au înregistrat un avans de 68%, potrivit directorului executiv al UPS România, Iulia Nartea. Creşterile raportate la volumul total de colete transportate în primele trei luni din 2007, faţă de aceeaşi perioadă din 2006, s-au situat la nivelul aceloraşi valori, 27% pentru export, respectiv 65% pentru import, a adăugat Nartea.

"Pentru 2007, managementul UPS în România estimează o creştere a afacerii de peste 40%, în primul rând prin lărgirea portofolului de servicii, compania având în prezent o ofertă extinsă, similară oricărei alte pieţe din UE. Alţi factori care susţin creşterea business-ului UPS în România sunt dezvoltarea în ansamblu a economiei româneşti, stimularea investiţiilor străine şi fluidizarea şi dezvoltarea afacerilor internaţionale", a declarat reprezentantul UPS România.

UPS România, prin agentul autorizat Trans Courier Service, intenţionează în acest an să cumpere maşini de curierat de capacitate mai mare, echipamente şi tehnică de calcul, un nou sistem pentru activarea de scanare a trimiterilor şi primirilor, plus încă unul pentru colectarea de date la preluarea şi livrarea coletelor.

La sfârşitul anului 2006, UPS România a raportat o cifră de afaceri de 5,9 milioane euro, în creştere cu 34% faţă de anul precedent, creştere datorată dezvoltării pieţei de curierat autohtone cât şi numărului mare de clienţi noi care au generat aproximativ 30% din cifra de afaceri.

Compania UPS operează pe piaţa românească încă din anul 1990, oferind servicii de curierat rapid internaţional pentru documente şi mărfuri. Serviciul UPS, oferit în România de către firma Trans Courier Service (TCS), în calitate de agent autorizat al UPS, este prestat în regim "door-to-door", ceea ce înseamnă că expediţiile sunt preluate de la sediul expeditorului şi livrate la sediul destinatarului.

Clienţii UPS sunt firme implicate în activitatea de comerţ internaţional, bănci, cabinete de avocatură, de consultanţă, precum şi persoane fizice care interacţionează cu firme sau persoane din străinătate. Prin intermediul serviciilor UPS se asigură livrarea între o zi şi maxim cinci zile lucrătoare, în funcţie de tipul serviciului ales.

În prezent, UPS are deschise în România patru oficii de relaţii cu clienţii, două în Bucureşti, unul în Timişoara şi unul în Constanţa. UPS concurează pe piaţă cu DHL şi TNT.

Potrivit Asociaţiei Operatorilor de Curierat din România (AOCR) piaţa de curierat a crescut anul trecut la 130 de milioane de euro faţă de 100 de milioane în 2005 şi se estimează că în 2007 va avea un nou salt de 30-40%. Evoluţia pieţei corespunde şi unei perioade în care numărul companiilor de curierat a crescut în ultimii doi ani de cinci ori şi a ajuns, în prezent, la circa 100 de societăţi care practică această activitate, volumul expedierilor crescând cu circa 20% doar în 2006, potrivit AOCR.

La nivel mondial, compania de curierat rapid şi servicii de distribuţie, UPS, a raportat venituri cu 11,2% mai mari în 2006 şi profituri de peste 1,7 miliarde de dolari. Compania a înregistrat un record al volumului de colete derulat în anul 2006, livrând aproape patru miliarde de colete, o medie de 15,6 milioane colete pe zi.

Compania cu sediul central în Atlanta, SUA, deserveşte peste 200 de ţări şi teritorii în întreaga lume, iar acţiunile UPS sunt tranzacţionate la Bursa de Valori din New York.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

22 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7742
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3721
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9774
Gram de aur (XAU)Gram de aur415.3204

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
thediplomat.ro
targuldeturism.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb