"URBI ET ORBI" Papa Francisc: "Rănile Celui înviat să vindece rănile omenirii suferinde"

Miscellanea / 13 aprilie 2020

Papa Francisc

Papa Francisc

BURSA (13.04.2020) - Vatican News publică urmatorul text care cuprinde şi traducerea mesajului de Paşte rostit ieri de papa Francisc. Fiind mesajul liderului spiritual al catolicismului (1,2 miliarde de credincioşi), adresat lumii aflată între criza sanitară şi criza economică, reproducem intregul text din Vatican News. (https://www.vaticannews.va/ro/papa/news/2020-04/papa-francisc-urbi-et-orbi-msesaj-pascal-2020-pandemie.html)

Duminică, 12 aprilie 2020, solemnitatea Învierii Domnului Nostru Isus Cristos, papa Francisc a prezidat Sf. Liturghie în bazilica San Pietro fără credincioşi. După celebrarea euharistică, pontiful a adresat Cetăţii şi Lumii - "Urbi et Orbi" - tradiţionalul mesaj de Paşti şi a invocat binecuvântarea apostolică, însoţită de darul indulgenţei plenare. Mesajul pascal "Urbi et Orbi" a îmbrăţişat în mod ideal toate rănile omenirii, care se confruntă în aceste săptămâni cu pandemia de Coronavirus. Un cuvânt special a fost adresat Uniunii Europene, care "se confruntă cu o provocare epocală, de care depinde nu doar viitorul ei, dar şi al lumii întregi".

Cetatea Vaticanului - A. Dancă

12 aprilie 2020 - Vatican News. Nu acesta este timpul indiferenţei; nu acesta este timpul egoismului; nu acesta este timpul dezbinărilor; nu acesta este timpul uitării; Isus care a înviat din morţi şi poartă în trupul său glorios rănile de neşters ale pătimirii, să vindece rănile omenirii suferinde din cauza pandemiei de coronavirus. Cu un puternic apel la unitate între toţi factorii mondiali, pentru a înfrunta ca o singură familie, criza sanitară globală, papa Francisc a adresat Cetăţii şi Lumii - Urbi et Orbi - tradiţionalul său mesaj pascal, duminică, 12 aprilie 2020.

După ce în noaptea precedentă a celebrat solemna Vigilie pascală în bazilica San Pietro, papa Francisc a prezidat duminică, solemnitatea Învierii Domnului, Sfânta Liturghie la Altarul Catedrei din bazilica petrină. Ca de obicei, în ultimele săptămâni, din cauza pandemiei, celebrările s-au desfăşurat fără participarea credincioşilor, fiind de faţă doar câteva persoane. După celebrarea euharistică de duminică, papa a mers în faţa Altarului Mărturisirii, ridicat pe mormântul Sfântului Petru, de unde a adresat aşteptatul mesaj pascal în contextul actualei crize sanitare globale. Un cuvânt special a fost adresat Uniunii Europene, care "se confruntă cu o provocare epocală, de care depinde nu doar viitorul ei, dar şi al lumii întregi".

Papa Francisc a spus că Învierea lui Cristos "nu rezolvă problemele" în mod magic, dar deschide inima la speranţă, o speranţă de care are urgentă nevoie "sărmana noasră omenire", de la bolnavii din ţările apropiate până la refugiaţii din colţurile cele mai îndepărtate ale planetei.

Vă oferim aici în traducere de lucru mesajul pascal "Urbi et Orbi" transmis de papa Francisc în Duminica Paştelui, 12 aprilie din anul mântuirii 2020.

«Dragi fraţi şi surori, Paşti Fericit!

Astăzi răsună în lumea întreagă vestea Bisericii: "Isus Cristos a înviat!" - "Adevărat a înviat!".

Ca o flacără nouă, această Bună Vestire s-a aprins în noapte: noaptea unei lumi care deja se confruntă cu provocări epocale şi acum, asuprită de pandemie, care pune la grea încercare marea noastră familie umană. În această noapte a răsunat vocea Bisericii: "Cristos, speranţa mea, a înviat!" (Secvenţa pascală).

E un alt fel de "contagiere", care se transmite de la inimă la inimă - pentru că fiecare inimă umană aşteaptă această Bună Vestire. Este contagierea speranţei: "Cristos, speranţa mea, a înviat!". Nu este vorba de o formulă magică, ce face să dispară problemele. Nu, învierea lui Cristos nu este aceasta. Este, în schimb, victoria iubirii asupra rădăcinii răului, o victorie care nu "sare" peste suferinţă şi moarte, ci trece prin ele deschizând o cale în abis, transformând răul în bine: marca exclusivă a puterii lui Dumnezeu.

Cel care a înviat este cel a fost răstignit, nu altul. În trupul său glorios poartă rănile de neşters: rănile preschimbate în deschizături de speranţă. Spre El îndreptăm privirea noastră ca să vindece rănile omenirii suferinde.

Gândul meu se îndreaptă în această zi mai ales spre cei care au fost afectaţi direct de coronavirus: bolnavi, cei care au murit şi rudele care deploră dispariţia celor dragi, cărora nu au reuşit, uneori, să le ofere nici chiar ultimul salut. Domnul vieţii să-i primească cu sine, în Împărăţia sa, pe cei răposaţi şi să dăruiască întărire şi speranţă celor care sunt încă încercaţi, mai ales celor în vârstă şi persoanelor singure. Să nu facă să le lipsească mângâierea sa şi ajutoarele necesare celor care se află în condiţii de vulnerabilitate deosebită, precum cei care lucrează în casele de cură sau trăiesc în cazărmi şi în penitenciare. Pentru mulţi, este un Paşti de singurătate, trăit în doliu şi multe lipsuri pe care le provoacă pandemia, de la suferinţele trupeşti la problemele economice.

Acest morb nu ne-a lipsit numai de afecţiunea celor dragi, dar şi de posibilitatea de a lua personal consolarea care izvorăşte din Sacramente, mai ales din Euharistie şi Reconciliere. În multe ţări, nu a fost posibilă apropierea de Sfintele Taine, dar Domnul nu ne-a lăsat singuri! Rămânând uniţi în rugăciune, suntem siguri că El a pus mâna sa asupra noastră (cf. Ps 138,5), repetându-ne cu tărie: Nu te teme, "am înviat şi sunt întotdeauna cu tine" (cf. Liturghierul Roman).

Isus, mielul nostru de Paşti, să dea tărie şi speranţă medicilor şi asistenţilor medicali, care pretutindeni dau o mărturie de îngrijire şi de iubire a aproapelui până la capătul puterilor şi, nu rareori, până la sacrificarea sănătăţii proprii. Către ei, precum şi către cei care lucrează cu asiduitate ca să garanteze serviciile esenţiale, necesare unei coexistenţe civilizate, forţele de ordine şi militarii care în multe ţări au contribuit la uşurarea dificultăţilor şi a suferiţelor populaţiei, se îndreaptă gândul nostru plin de afecţiune, însoţit de recunoştinţa noastră.

În aceste săptămâni, viaţa a milioane de persoane s-a schimbat dintr-o dată. Pentru mulţi, a rămâne în casă a fost o ocazie de a reflecta, de a opri ritmul frenetic al vieţii, de a sta cu cei dragi şi a se bucura de însoţirea lor. Pentru mulţi, însă, a fost şi un timp de preocupare cu privire la viitorul care se prezintă nesigur, la locul de muncă pe care riscă să-l piardă şi la celelalte urmări pe care actuala criză le aduce cu sine. Îi încurajez pe cei care au răspunderi politice să lucreze activ în favoarea binelui comun al cetăţenilor, furnizând mijloacele şi instrumentele necesare pentru a permite tuturor să ducă o viaţă demnă şi a favoriza, atunci când circumstanţele o vor permite, reluarea obişnuitelor activităţi de fiecare zi.

Nu acesta este timpul indiferenţei, pentru că toată lumea suferă şi trebuie să se regăsească unită pentru a înfrunta pandemia. Isus înviat să dea speranţă tuturor celor săraci, celor care trăiesc în periferii, refugiaţilor şi celor fără adăpost. Să nu fie lăsaţi singuri aceşti fraţi şi surori mai slabi, care locuiesc în oraşele şi periferiile din orice parte a lumii. Să-i facem să nu ducă lipsă de bunurile de primă necesitate, mai greu de găsit acum, când multe activităţi sunt închise, de medicamente şi, mai ales, de posibilitatea unei adecvate asistenţe sanitare. Luând în considerare circumstanţele, să se reducă totodată sancţiunile internaţionale care frânează posibilitatea ţărilor destinatare să ofere un sprijin adecvat propriilor cetăţeni, iar toate statele să fie puse în condiţia de a face faţă necesităţilor mai mari ale momentului, reducând, dacă nu chiar anulând, datoria care apasă asupra bilanţului statelor mai sărace.

Nu acesta este timpul egoismelor, pentru că provocarea pe care o înfruntăm ne uneşte pe toţi şi nu face deosebire de persoane. Dintre numeroasele regiuni ale lumii lovite de coronavirus, îndrept un gând special spre Europa. După al Doilea Război Mondial, acest iubit continent a putut să învie graţie unui concret spirit de solidaritate, care i-a permis să depăşească rivalităţile trecutului. Este mai urgent ca niciodată, mai ales în circumstanţele actuale, ca atare rivalităţi să nu prindă din nou vigoare, ci ca toţi să se recunoască drept parte a unei singure familii şi să se susţină reciproc. Astăzi, Uniunea Europeană are în faţă o provocare epocală, de care va depinde nu doar viitorul ei, dar şi al lumii întregi. Să nu se piardă ocazia de a da o ulterioară dovadă de solidaritate, făcând recurs chiar la soluţii inovatoare. Alternativa este doar egoismul intereselor particulare şi tentaţia unei întoarceri la trecut, cu riscul de a pune la grea încercare coexistenţa paşnică şi progresul următoarelor generaţii.

Nu acesta este timpul dezbinărilor. Cristos, pacea noastră, să-i lumineze pe cei care au responsabilităţi în conflicte, ca să aibă curajul de a adera la apelul privind o încetare a focului globală şi imediată în toate colţurile lumii. Nu acesta este timpul în care să se continue producţia şi traficul de arme, cheltuind capitaluri imense care ar trebui să fie folosite pentru îngrijirea persoanelor şi salvarea de vieţi omeneşti. Să fie, în schimb, timpul în care să se pună, în sfârşit, capăt îndelungului război care a însângerat Siria, conflictului din Yemen şi tensiunilor din Irak, precum şi din Liban. Să fie acesta timpul în care israelienii şi palestinienii să reia dialogul pentru a găsi o soluţie stabilă şi durabilă, care să permită ambelor părţi să vieţuiască în pace. Să înceteze suferinţele populaţiei care trăieşte în regiunile răsăritene ale Ucrainei. Să se pună capăt atacurilor teroriste comise împotriva atâtor persoane nevinovate din diverse ţări ale Africii.

Nu acesta este timpul uitării. Criza pe care o înfruntăm să nu ne facă să uităm de atâtea alte stări de urgenţă care poartă cu sine suferinţa multor persoane. Stăpânul vieţii să se arate aproape de populaţiile din Asia şi Africa ce trec prin grave crize umanitare, precum în regiunea Cabo Delgado, în nordul Mozambicului. Să încălzească inimile atâtor persoane refugiate şi evacuate, din cauza războaielor, secetei şi foametei. Să dea protecţie atâtor migranţi şi refugiaţi, printre care sunt mulţi copii, care trăiesc în condiţii intolerabile, mai ales în Libia şi la graniţa dintre Grecia şi Turcia; nu vreau să uit de Insula Lesbos. Să permită Venezuelei să ajungă la soluţii concrete şi imediate, menite să permită ajutorul internaţional pentru populaţia care suferă din cauza gravei conjuncturi politice, socio-economice şi sanitare.

Dragi fraţi şi surori,

Indiferenţa, egoismul, dezbinările, uitarea nu sunt, într-adevăr, cuvinte pe care vrem să le auzim în timpul de faţă. Vrem să le interzicem în orice timp! Acestea par să predomine în noi când înving teama şi moartea, altfel spus, atunci când nu-L lăsăm să învingă pe Domnul Isus în inima şi în viaţa noastră. El, care a învins deja moartea, deschizându-ne calea mântuirii veşnice, să alunge întunericul sărmanei noastre omeniri şi să ne conducă în ziua sa glorioasă, care nu cunoaşte apus.

Cu aceste gânduri, vă urez tuturor un Paşti Fericit!».

La finalul mesajului pascal, papa Francisc a invocat Binecuvântarea apostolică, însoţită de darul indulgenţei plenare, binecuvântare ce ajunge prin mass-media la toţi cei care o primesc în spirit de credinţă.

12 aprilie 2020, 12:35

Opinia Cititorului ( 26 )

  1. E vrăjeală curata

    1. Cam da. Regret.

      Cum poti spune așa ceva Make?

      Cum am putea crede/accepta fantasmagoriile tale, când tu contesti unsul lui Dumnezeu pe pământ? 

      Nu crezi ca-i cam mult ?

      Regret. 

      cind astea ar fi ceea ce ar trebui sa se intimple in lumea noastra minunata?

      Care sint fantasmagoriile mele?

      Papa este unsul lui Dumnezeu pe pământ?!

      Nu crezi ca e cam mult? 

      Ia intreaba-l pe Patriarhul Daniel, zice si el asta? 

      Dar cei 1,7 miliarde de musulmani, cred si ei ceea ce ai spus?

      As zice ca pui in circulatie fantasmagorii personale, sau cantonate in sectarism sau ignoranta de ev mediu. 

      Te faci că plouă? Make, tocmai ai căzut de pe piedestal, blasfemia se pedepseste! ai devenit un proscris/un eretic si asta ti-o spune un ortodox nu un catolic.

      Ai noroc ca a dispărut Inchizita!. 

      Intr-o țară credincioasa, indiferent cate convingeri religioase s-ar manifesta, a te erija in "ascultați la mine, eu dețin adevarul!" profitând de faptul că detii fituica numită Bursa, nu face decât să te discrediteze. 

      Ma mir ca nu ai fost cenzurat.A, esti patronul!.

      Regret. 

      Pai de ce nu dovedesti tu,sau liderul bisericii ortodoxe,ca ceea ce sustine biserica este adevarat? Atunci ar fi crezut toata lumea,indiferent de religie,si s-ar fi con vertit cu totii la ortodoxie! Acest lucru este valabil pt toate religiile si cultele! Intr-o tara normala ar fi trebuit sa fiti trasi la raspundere pt minciuni,spalare pe creier pe care o faceti oamenilor,sarlatanie si cate si mai cate!

      De unde ai dedus că cineva te-ar îndruma spre ortodoxie?

      Mai baieti, pina nu reusiti sa articulati o fraza cu inteles, nu am cum sa va raspund. Daca doar miriiti la mine, am sa fug in papuci pina-n baie.

      Nu este vorba de "indrumare" catre ortodoxie sau orice alta religie! Este vorba de obligare a populatiei de a sta in genunchi in fata liderilor religiosi! Ei incep mai intai cu spalarea obligatorie pe creier a copiilor in scoli!

      Mai bine o fițuică, cu 30 de ani vechime in lumea presei, decât un blog ținut din curvasareala.

    Intr-adevar acest papä,la fel ca toti liderii religiosi,da dovada de multa ipocrizie! Dupa ce Italia a inregistrat zeci de mii de morti iar mai apoi situatia s-a stabilizat,atunci a scos si biserica catolica de la Vatican un crucifix cu un rastignit pe el spunand ca va face miracole la fel ca acum 500 de ani! Acum spune ca invierea lui Iisus nu poate rezolva in mod magic problemele omenirii! Ce sarlatani! Dumneata domnule Make,m-ai acuzat de ateism barbar atunci cand i-am criticat vehement pe acesti lideri religiosi!

    1. intre vorba si fapta in alta parte.

      Vaticanul este asaltat zilnic, in zile normale, de asaltul a mii si mii de vizitatori. Acestia platesc, si nu putin, pentru a vedea la fata locului minunile acumulate in locul care in ultimii 2000 de ani a devenit si este centrul umanitatii. 

      Zilnic ies pe portile Vaticanului camioane de bani.

      Binecuvintarile sunt extraordinar de bine venite, dar, ca sa nu ramina stinghere frunze ravasite-n vint, ca sa aiba un efect binefacator mult mai mare, trebuie neaparat dublate de aportul corespunzator in bani, nimicul... util. 

      As zice ca Vaticanul nu este mai mult centrul umanitatii decit Ierusalimul; si nu mai mult decit India, care concentreaza 94% dintre hindusi, care totalizeaza un miliard de cetateni ai lumii; si nu mai mult decit Bucurestiul, care este capitala ortodoxiei romanesti, unde nu conteza citi sint, ci cit de aproape de radacina credintei se afla.

      dar este evident ca Vaticanul are... staif.

      De cind conteaza staiful in lumea credintei?

      Credeam ca nu ne conducem dupa criterii de Yves Saint Laurent... 

      Roma, cea de peste 2000 de ani!

      Roma a ingitit Vaticanul si Vaticanul a inghitit lumea sau o mare parte a ei. 

      Credinta si staif.

      Credinta la nivel mare, intelegind prin mare lumea numerelor mari - daca ne gindim, de exemplu, la Constantin cel Mare - constatam ca s-a raspindit fiind propagata de la un nivel cu staif. 

      N-am inteles ce vrei sa spui.

      Am fost limpede: staiful tine de aparenta si codul manierelor elegante, superficialitate care in lumea credintei - fibra a umanitatii - conduce la nonsens. Este un nonsens sa spui ca catolicismul are mai mult staif decit budismul, hinduismul, islamismul sau ortodoxia; nu pe terenul staifului se face comparatia.

      Renunta, ai gresit... 

      De mult mai mult de cat dureaza staiful in "lumea" Bursa.

      Capisci? 

      Asta de la numarul 2.7. am invatat si eu sa o recunosc , e aceeasi analfabeta. Acum nu e clar ce a vrut sa scrie, "decat", sau "de cand". Iar constructia "De mult mai mult" seamana cu bolboroseala obezilor in cautarea slaninei: de mult mai mult, de mult mai mult!

      Puneti niste dioptrii mai mari, poate iti va fi mai clar.

      Eu spun că este un fel de discriminare. Hristos a înviat, dar ceilalți (italieni, spanioli, unguri etc) morți din cauza pandemiei nu. Oare pentru că au fost incinerați? Din câte știm Isus Hristos nu a fost incinerat. De unde vine acest obicei cu incinerarea? De cînd se practică el?

      Exista dovezi ca Iisus a înviat? Este posibil ca trupul sau sa fi fost furat iar dupa aceea incinerat,pentru a nu se afla niciodata adevarul!

    Papa e un agent de vanzari care isi cam pierde clientii.. mesajul lui este de inteles, la fel cum e de inteles si interesul trusturilor de presa aservite FIAREI de a transmite televizat slujbe din biserici goale.

    Intotdeauna Pastele (ca si Craciunul) au fost prilejuri pentru crestinii de pe tot globul de a se bucura, odata cu ziua/noaptea sfanta, de o masa indestulata, in restul anului mancand mai mult covrigi si merdenele.  

     

    1. Ce dialog pe ziarul bursa? A fi credincios nu inseamna ca ai ajuns la destinatie ci ai acceptat sa pornesti pe un drum care duce la destinatie. Ca in orice calatorie inseamna ca intalnesti dificultati si obstacole care pot sa te faca sa renunti, dar credinta ca exista Dumnezeu nu te lasa nici macar sa dormi. De aceea va spun tuturor Cristos a inviat !

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb