Companiile "US Airways" şi "American Airlines" au ajuns la un acord de fuziune în cadrul unei tranzacţii de 11 miliarde dolari, urmând să creeze cel mai mare operator de transport aerian din lume.
Directorul executiv al "US Airways", Doug Parker, va conduce noua companie, care va păstra numele "American Airlines", iar Tom Horton, directorul AMR Corp., grupul care deţine "American Airlines", va deveni preşedinte.
Creditorii AMR - companie aflată în prezent sub protecţia Legii falimentului, vor deţine 72% din acţiunile noii entităţi, iar cei ai "US Airways" - restul de 28%.
Doug Parker, directorul "US Airways", a afirmat: "Noua companie va avea dimensiunile şi capacitatea să concureze eficient şi profitabil pe piaţa mondială. Până la finalizarea tranzacţiei, cele două companii vor rămâne separate, iar afacerile lor se vor derula ca de obicei".
Fuziunea celor două companii trebuie aprobată de Departamentul Justiţiei din SUA, care ar putea cere vânzarea unor active, dacă va considera că noul grup ar deţine monopol în unele regiuni. Pentru finalizarea afacerii mai este necesar avizul acţionarilor "US Airways" şi al tribunalului care supraveghează reorganizarea AMR.