USR cere modificarea Codului Penal

A.F.
Politică / 20 februarie

USR cere modificarea Codului Penal

Cămătarii care fac bani frumoşi din dobânzi cel puţin duble percepute clienţilor vor rămâne fără încasări. Asta vrea USR, care cere modificarea Codului Penal. Deputaţii USR Stelian Ion şi Alexandru Dimitriu au depus o iniţiativă legislativă de modificare a Codului Penal care să nu mai lase loc de interpretări, iar autorităţile să poată confisca de la cămătari atât dobânzile încasate de la oameni, cât şi sumele date iniţial cu camătă.Iniţiativa vine în contextul unei decizii bizare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, susţine USR, care le permite cămătarilor să-şi minimizeze pierderile, pentru că magistraţii ÎCCJ au interpretat că banii daţi împrumut nu constituie bunul/obiectul infracţiunii, iar statul poate confisca de la cămătari doar banii obţinuţi ca dobândă, nu şi banii împrumutaţi.Iniţiativa USR corectează această situaţie şi se asigură că cei care se îmbogăţesc din camătă nu vor putea păstra niciun leu din sumele folosite pentru săvârşirea infracţiunii."Nu este prima dată când deciziile Justiţiei favorizează mai degrabă infractorii decât victimele şi ordinea de drept. De-a lungul anilor, am asistat la interpretări care au slăbit pedepsele pentru corupţie, criminalitate organizată şi evaziune fiscală, sub pretextul unor nuanţe juridice ce sfidează bunul-simţ. Este clar că, dacă nu se intervine legislativ, astfel de decizii vor continua să submineze încrederea în sistemul judiciar şi să creeze avantaje pentru cei care speculează lacunele legii", adaugă formaţiunea politică.Potrivit deciziei ICCJ nr. 26/2025, în cazul infracţiunii de camătă doar dobânda este supusă confiscării speciale reglementate de art. 112 din Codul Penal. "Acest lucru înseamnă că, de acum înainte, statul va putea confisca de la cămătari doar banii obţinuţi ca dobândă, nu şi banii împrumutaţi", arată USR.Propunerea USR vizează modificarea art. 351 din Codul Penal astfel: "Darea de bani cu dobândă, ca îndeletnicire, de către o persoană neautorizată, se pedepseşte cu închisoarea de la 6 luni la 5 ani. Confiscarea specială poartă atât asupra sumei de bani date, cât şi asupra dobânzii obţinute prin săvârşirea infracţiunii, inclusiv când aceasta este cuprinsă în sumele ulterior împrumutate şi se dispune conform art. 112 alin. (1) lit. e) din Codul Penal".

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

21 Feb. 2025
Euro (EUR)Euro4.9773
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7543
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2911
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0152
Gram de aur (XAU)Gram de aur447.9253

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

ccib.ro
aages.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
solarenergy-expo.ro
thediplomat.ro
tophotelawards.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb