USR-PLUS susţine iniţiativa PACTUL PENTRU MUNCĂ

Miscellanea / 16 noiembrie 2020

USR-PLUS susţine iniţiativa PACTUL PENTRU MUNCĂ

USR-PLUS salută şi susţine iniţiativa PACTUL PENTRU MUNCĂ, mai mult, propuneri din document se regăsesc în programul de guvernare al formaţiunii politice.

În cadrul consultării care a avut loc între reprezentanţii USR-PLUS şi cei ai PACTULUI PENTRU MUNCĂ, au fost discutate modalităţile de a implementa măsurile identificate astfel încât să se atingă obiectivul propus, respectiv flexibilitatea şi echitabilitatea pieţei forţei de muncă.

Dragoş Pîslaru, europarlamentar USR-PLUS a declarat: "USR-PLUS susţine iniţiativa PACTUL PENTRU MUNCĂ întrucât am constatat o nevoie de adaptabilitate la transformările din piaţa muncii, iar programul nostru de guvernare are ca linie directoare prioritară dezvoltarea capitalului uman şi crearea de locuri de muncă. PACTUL PENTRU MUNCĂ ne oferă o proiecţie a sentimentului de unitate asupra unor soluţii care pot contribui la transformări profunde, benefice, corelate cu realitatea economică. În acest sens, este extrem de important să venim cu un mix de politici publice ambiţioase, având în vedere faptul că asistăm în această perioadă la reforme structurale majore - automatizarea proceselor, digitalizarea, lucrul pe platforme, iar în acest context trebuie avută în vedere oportunitatea de a ne alinia cu noile strategii europene legate de promovarea competenţelor şi a învăţământului profesional."

La dezbatere au participat alături de europarlamentarul USR-PLUS Dragoş Pîslaru, Oana Ţoiu, fost secretar de stat în cadrul Ministerului Muncii şi Justiţiei Sociale, Cristian Seidler, deputat USR, membru al Comisiei de muncă şi protecţie socială a Camerei Deputaţilor şi Bogdan Deleanu - fondatorul Centrului de Expertiză Europeană Europuls. Din rândul iniţiatorilor au fost prezenţi Cristina Chiriac, preşedinte CONAF, Andreea Negru - preşedinte Asociaţia pentru Dezvoltarea Antreprenoriatului Autohton (ADAA), Nicoleta Munteanu - vicepreşedinte Asociaţia Naţională a Antreprenorilor (ANAA), Mirabela Amarandei - reprezentant al Universităţii Bucureşti, Dragoş Anastasiu - preşedinte Eurolines Group şi Radu Burnete - director executiv CONCORDIA.

PACTUL PENTRU MUNCĂ reprezintă o iniţiativă demarată în anul 2019 de către Confederaţia Naţională pentru Antreprenoriat Feminin (CONAF) împreună cu Federaţia Patronală Petrol şi Gaze (FPPG). Din anul 2020 s-a alăturat, în calitate de partener strategic, Confederaţia Patronală CONCORDIA. Ulterior, pe parcursul proiectului s-au alăturat Confederaţia Patronală din Industria Română (CONPIROM), Asociaţia Naţională a Antreprenorilor (ANAA), Asociaţia pentru Dezvoltarea Antreprenoriatului Autohton (ADAA), Eurolines Romania Group, Academia de Studii Economice din Bucureşti (ASE), Universitatea Bucureşti şi SCA Magda Volonciu şi Asociaţii.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb