USR şi PLUS lansează proiectul "România Unită"

A.P.
Politică / 27 iunie 2019

USR şi PLUS lansează proiectul "România Unită"

Liderii USR şi PLUS, Dan Barna şi Dacian Cioloş, lansează proiectul "România Unită", un acord de colaborare pentru pregătirea unei guvernări responsabile pentru România în 2020, adresat forţelor de bună credinţă din societate, se anunţă într-un comunicat de presă.

"Fără dubiu, trebuie pregătită din timp o guvernare legitimă şi puternică pentru 2020. O guvernare legitimată prin alegeri în care niciun român să nu mai poată fi oprit să voteze, capabilă să ofere soluţiile politice corecte şi să depăşească orgolii de partid sau personale care ar putea împiedica buna ei funcţionare", susţin liderii USR şi PLUS.

Ei precizează că România se află în faţa unui ciclu electoral special: după alegerile prezidenţiale, locale şi parlamentare din 2019-2020, ţara noastră va beneficia de două intervale electorale neîntrerupte de alegeri decât o singură dată, în 2024, iar aceasta poate aduce opt ani de stabilitate şi dezvoltare, nealteraţi de lupte politice, nici de dezbinare în societate, în jurul unei majorităţi solide şi al unui guvern competent.

"Pentru a valorifica această şansă, România are nevoie de o forţă politică democratică şi proeuropeană capabilă să producă o schimbare profundă, cu accent pe dezvoltarea economică şi pe oferirea şansei la bunăstare durabilă tuturor cetăţenilor săi. În consecinţă, ne propunem să acţionăm ca forţe politice care pun acest context politic mai presus de interesul personal sau al unui partid. Vrem să oferim societăţii româneşti o alternativă politică interesată de o guvernare competentă pe termen lung, cu impact asupra viitorului României. Considerăm că este nevoie de propuneri politice şi de politici publice clar conturate, pe care românii să le poată înţelege şi cântări înainte de a-şi da votul. E nevoie totodată de o viziune limpede şi concretă despre modalităţile în care aceste politici pot deveni realitate", subliniază Cioloş şi Barna.

Liderii USR şi PLUS consideră că votul din 26 mai reprezintă un transfer de încredere şi un barometru pentru ceea ce gândesc cetăţenii României.

"Am demonstrat că putem construi o alianţă politică funcţională, iar Alianţa 2020 USR PLUS a trecut un test important în faţa societăţii, inclusiv în faţa propriilor membri şi susţinători. Această experienţă ne face să credem că este momentul propice pentru un proiect solid şi dedicat societăţii româneşti", mai afirmă aceştia.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

23 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7871
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3453
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0070
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.2660

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb