Vacanţele "forţate" ale copiilor dau peste cap calculele părinţilor

O.D.
Ziarul BURSA #Miscellanea / 26 octombrie 2021

Vacanţele "forţate" ale copiilor dau peste cap calculele părinţilor

Pandemia reprezintă un coşmar pentru toată lumea, dar pentru părinţii cu copii mici coşmarul este şi mai mare şi are legătură cu şcoala. Complicaţiile apar chiar şi atunci când se poate crede că există o rezolvare. Părinţii care trebuie să supravegheze copiii în cazul în care cursurile sunt suspendate pot beneficia de zile libere plătite, însă pe durata vacanţelor şcolare măsura nu se aplică, potrivit unui material al companiei de consultanţă şi audit PwC. Recent, prin Ordonanţa 110/2021, Guvernul a reglementat că pentru anul şcolar în curs se acordă acelaşi tip de sprijin pentru părinţi cu cel care a fost în vigoare anul trecut, în contextul pandemiei. Irina Marinescu, director PwC România menţionează în legătură cu acest subiect: "Zilele libere se acordă obligatoriu de către angajator numai unuia dintre părinţi, în cazul familiilor care au copii mai mici de 12 ani sau copii cu dizabilităţi de până la 26 de ani înscrişi într-o unitate de învăţământ sau într-o unitate de educaţie timpurie antepreşcolară. Pentru a putea fi acordate zile libere, locul de muncă ocupat de părinte trebuie să nu permită munca la domiciliu sau telemunca. De asemenea, beneficiază de zile libere şi părintele sau reprezentantul legal al copilului cu handicap grav neşcolarizat şi părintele care are în îngrijire un adult cu grad de handicap grav care beneficiază de servicii de zi, a căror activitate a fost limitată sau suspendată ca urmare a răspândirii coronavirusului."

Pe de altă parte, potrivit companiei de consultanţă, nu beneficiază de zile libere părintele care se află în una sau mai multe dintre următoarele situaţii: este în concediu pentru creşterea copilului, este asistentul personal al unuia dintre copiii aflaţi în întreţinere, este în concediu fără plată sau de odihnă, are raportul de muncă suspendat ca urmare a întreruperii temporare a activităţii angajatorului şi nu realizează venituri supuse impozitului pe venit potrivit prevederilor Codului fiscal. Potrivit companiei: "Zilele libere se acordă de la data depunerii cererii de către părinte la angajator, dar nu mai devreme de data la care se decide limitarea sau suspendarea activităţilor didactice. Cererea va fi însoţită de o declaraţie pe propria răspundere a celuilalt părinte, o copie a certificatului de naştere al copilului sau a documentului care atestă calitatea de părinte şi, dacă e cazul, o copie a certificatului de încadrare în grad de handicap al copilului/adultului în vârstă de până la 26 de ani". Totodată, pentru decontarea sumelor aferente indemnizaţiei, angajatorul depune cerere la agenţiile pentru ocuparea forţei de muncă judeţene/a municipiului Bucureşti în a cărei rază teritorială îşi desfăşoară activitatea angajatorul sau sucursala sau punctul de lucru al acestuia; cererea va fi însoţită de documente justificative privind îndeplinirea condiţiilor de decontare a indemnizaţiei. Astfel, cererile se transmit în cel mult 30 de zile de la efectuarea plăţii contribuţiilor şi impozitelor aferente indemnizaţiei. Decontarea se face în termen de 30 zile lucrătoare de la data înregistrării documentelor. Neacordarea de zile libere de către angajator conform prevederilor Ordonanţei 110/2021 constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă între 1.000 şi 2.000 lei pentru fiecare persoană pentru care se refuză acordarea zilelor libere, fără a depăşi valoarea cumulată de 20.000 lei. Constatarea contravenţiilor şi aplicarea sancţiunilor se efectuează de către inspectorii de muncă. Indemnizaţia pentru zilele libere este de 75% din salariul de bază corespunzător unei zile lucrătoare, dar nu mai mult de corespondentul pe zi a 75% din câştigul salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat. Indemnizaţia este supusă impozitării şi plăţii contribuţiilor de asigurări sociale, de asigurări sociale de sănătate, precum şi plăţii contribuţiei asiguratorii pentru muncă.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. In afara de inconvenientele aratate, politicienii nostrii isi arata adevaratele capacitati/intentii. Adica sa vii cu motivatii despre discriminare in neincluderea la scolile de stat a posibilitatii cursurilor online (remediale sau cum hotarasc scolile impreuna cu parintii), arata dorinta politicienilor de a condamna la educatie precara pe toti copii. Egalitatea de sanse, asa cum o vad mediocritatile care ne conduc, nu se face prin ridicarea celor cu mai putine posibilitati la nivelul celor cu posibilitati ci coborandu-i pe cei care pot la nivelul celor care nu pot. NATIUNE, TARA TE VREA PROASTA.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Gala BURSA 2024
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

25 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9767
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7456
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3349
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9683
Gram de aur (XAU)Gram de aur407.8725

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
thediplomat.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb