VÂLCEA: Proiecte pentru IMM-uri, lansate de Camera de Comerţ şi Industrie

A.G.R.
Ziarul BURSA #Companii / 24 august 2009

Camera de Comerţ şi Industrie (CCI) Vâlcea a lansat, începând de vineri, două proiecte cu finanţare europeană pentru IMM-uri şi antreprenori, a declarat Valentin Cismaru, directorul instituţiei, agenţiei Agerpres.

"Proiectul "Sprijin antreprenorial - componenta esenţială a mecanismului economic" este finanţat prin Programul Operaţional Sectorial pentru Dezvoltarea Resurselor Umane 2007 - 2013, Axa prioritară 3 - Creşterea adaptabilităţii lucrătorilor şi a întreprinderilor, Domeniul major de intervenţie 3.1 - Promovarea culturii antreprenorilor - şi are o valoare de 1.024.965 lei.", a afirmat Gheorghe Rizoiu, care este şi managerul acestui proiect.

Contribuţia Fondului Social European este de 944.004 lei, cea din bugetul naţional de 60.255 lei, iar cea a Camerei de Comerţ şi Industrie Vâlcea de 20.705 lei, mai precizează sursa citată.

"Obiectivul general al proiectului îl reprezintă dezvoltarea competenţelor antreprenoriale şi abilităţilor manageriale în vederea îmbunătăţirii performanţei şi formării profesionale actuale a persoanelor independente din judeţul Vâlcea, regiunea Sud Vest Oltenia, pentru dezvoltarea spiritului antreprenorial prin acordarea de asistenţă la înfiinţare şi sprijin în funcţionare, în vederea generării unui număr crescut de afaceri durabile şi competitive", mai spune Rizoiu.

Proiectul se derulează pe o perioadă de 17 luni şi se adresează persoanelor ce doresc să iniţieze o activitate independentă în judeţul Vâlcea, în număr de o sută, ce vor beneficia de informare şi consiliere în vederea deschiderii unei afaceri proprii şi care îşi vor putea dezvolta competenţele manageriale şi abilităţile antreprenoriale.

Un al doilea Proiect lansat de CCI Vâlcea este "Achiziţii publice pentru viitor - are o valoare de 979.202 lei, şi este finanţat prin Programul Operaţional Sectorial pentru Dezvoltarea Resurselor Umane 2007 - 2013, Axa prioritară 3 - Creşterea adaptabilităţii lucrătorilor şi a întreprinderilor - Domeniul major de intervenţie 3.1 - Formare profesională şi sprijin pentru întreprinderi şi angajaţi pentru promovarea adaptabilităţii.

"Proiectul are ca obiectiv general îmbunătăţirea capacităţii instituţionale în procesul de implementare a legislaţiei naţionale în materie de achiziţii publice prin utilizarea mijloacelor electronice", a spus Modesta Drăgan, managerul acestui proiect. Programul îşi propune îmbunătăţirea procedeelor de lucru în materie de achiziţii publice la nivelul standardelor practicate in Uniunea Europeană, mai adaugă ea.

Aproximativ 40 de IMM-uri vâlcene vor beneficia de cursurile de specializare. Din cadrul acestora, 50 de persoane vor urma cursuri de zi şi vor obţine certificare în acest domeniu.

"Proiectul vizează diseminarea informaţiilor cu privire la procedurile de achiziţii publice, cu accent pe utilizarea noilor tehnologii", a mai precizat managerul proiectului, Modesta Drăgan. Proiectul are o durată de implementare de 14 luni

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb