VALERIU GHEORGHIŢĂ: "Peste 5.100 de copii cu vârste între 12 şi 15 ani au fost vaccinaţi anti-COVID în ultimele trei zile"

J.P.
Miscellanea / 5 iunie 2021

"Peste 5.100 de copii cu vârste între 12 şi 15 ani au fost vaccinaţi anti-COVID în ultimele trei zile"

Peste 5.100 de copii cu vârste cuprinse între 12 şi 15 ani au fost vaccinaţi în ultimele 72 de ore, iar de la debutul campaniei de vaccinare au fost imunizaţi peste 114.000 de adolescenţi şi tineri cu vârste între 16 şi 19 ani, a anunţat sâmbătă preşedintele Comitetului naţional pentru coordonarea vaccinării anti-COVID, Valeriu Gheorghiţă, conform Agerpres.

"Din 2 iunie şi până astăzi, practic în ultimele 72 de ore, s-au vaccinat peste 5.100 de copii cu vârsta între 12 şi 15 ani, iar de la debutul campaniei de vaccinare până la acest moment au fost vaccinaţi peste 114.000 de adolescenţi şi tineri cu vârsta cuprinsă între 16 şi 19 ani. Cred că este un mesaj puternic pe care generaţia tânără îl dă, pentru că, indiferent cum am vedea lucrurile şi din ce perspectivă ne-am uita, copiii reprezintă viitorul nostru", a declarat coordonatorul campaniei naţionale de vaccinare anti-COVID, în debutul evenimentului "Senatul Copiilor", organizat la Palatul Parlamentului.

Valeriu Gheorghiţă a reamintit că, de curând, Agenţia Europeană a Medicamentului a recomandat autorizarea vaccinului anti-COVID de la BioNTech - Pfizer pentru minorii cu vârste cuprinse între 12 şi 15 ani. El a explicat motivele pentru care este recomandată vaccinarea în cazul minorilor.

"Avem, din păcate, copii care sunt cunoscuţi cu afecţiuni cronice, care sunt în evidenţă cu boli neoplazice, cu boli hematologice, cu diabet, cu obezitate, cu boli cardio-vasculare, cu boli renale. Or, este foarte complicat să fii în pielea unui părinte care are în grijă un astfel de copil, un copil vulnerabil, care are aceleaşi drepturi la viaţă, la sănătate, la educaţie ca toţi ceilalţi copii. Oferind această posibilitate de prevenţie copiilor vulnerabili, putem să fim mai siguri pe mediul în care ei merg, pe mediul în care îşi dezvoltă viitorul. (...) În cazul celor care nu sunt în evidenţă cu boli cronice, vaccinarea împotriva COVID-19 reduce riscul de transmitere, de infecţie şi în felul acesta protejează mai bine familia, mediul şi colectivitatea", a spus medicul.

El a atras atenţia asupra faptului că rujeola face, de asemenea, victime în rândul copiilor, ca urmare a faptului că aceştia nu au fost vaccinaţi.

"Îmi este greu să explic cum putem să nu prevenim anumite boli, care sunt prevenibile prin vaccinare, să avem încă decese din cauza rujeolei şi vă dau exemplul ultimilor ani. În cadrul epidemiei de rujeolă au fost peste 20.000 de copii care au fost infectaţi, peste 64 de decese, toate apărute la copii nevaccinaţi. Este inadmisibil ca în anul 2021 să avem acces la servicii medicale şi să nu putem să le accesăm. Tocmai de aceea cred că datoria noastră de acum înainte este una extrem de importată, prin a furniza toate informaţiile de care părinţii, aparţinătorii au nevoie ca să înţeleagă tot ceea ce înseamnă beneficiile unui sistem de prevenţie", a spus preşedintele CNCAV.

Opinia Cititorului ( 13 )

  1. Nu se spune copii intre 12 si 15 ani. matematic vorbind ar fi copiii cu varste intre 12.00 si 14.999.

    Corect este: copiii de 12-15 ani, adica copiii care au varsta de 12,13,14, si 15 ani impliniti.

    Practic pina la 15,999 ani 

    impingeti incet in groapa viitorul Romaniei

    stiti bine ca vaccinurile produc deces intr-un interval de pana la 5 ani prin bolile produse (de la boli autoimune cancer miocardita, etc)  

    la copii de ce administrati? infertilitate nu ? pentru controlul populatiei, nu ? 

    satanelor ce sunteti! Luptati impotriva Vietii ! De taietura lui Dumnezeu veti muri!  

    1. Ori ești bolnav ori ești postac.

      we'll just see, won't we

      (nu sunt cel cu comentariul initial) 

      ... ori stiu mai multe ca tine

    copii nevinovati !

    Parintii inconstienti care se uita doar la tv

    1. Campania de dezinformare dusă de troli ruși și repetată ca papagalii de debilii mentali e în plin avânt pe bursa.

      Între timp Israel a început și el vaccinarea copiilor de 12-15 ani. 

    Ce criminali hitleriști, bai tătuțu .... Fac experimente pe copii ca Hitler.

    daca nici un copil nu s-a imbolnavit pentru ce toate astea ?

    1. ca sa nu moara bunica

      oh wa it, bunica se poate vaccina si ea..  

    Vaccinarea copiilor în cadrul unui experiment corporatist-elitist mondial, cu girul guvernelor, este un act criminal, similar cu experimentele pe copiii din lagărele naziste...

    Băieții, cu vârste cuprinse între 14 și 19 ani, au primit vaccinul de la Pfizer în aprilie sau mai și au dezvoltat dureri în piept în câteva zile. Testele au arătat un tip de inflamație a mușchilor inimii numită miocardită. Niciunul dintre băieţi nu era bolnav, spus dr. Preeti Jaggi, specialist în boli infecțioase de la Universitatea Emory, care a fost co-autor al raportului.

    Centrele SUA pentru Controlul și Prevenirea Bolilor au alertat medicii luna trecută că monitorizează un număr mic de rapoarte de inflamație cardiacă la adolescenți și adulți tineri după vaccinurile cu ARNm, de tipul celor realizate de Pfizer și Moderna.

    Șapte tineri au mers la spital din cauza durerilor din piept apărute în urma vaccinului de la Pfizer 

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb