Valeriu Nistor, numit director Enterprise Business Unit la Vodafone România

Adina Lateş
Companii / 14 ianuarie 2016

Valeriu Nistor a fost numit director Enterprise Business Unit al Vodafone România, acesta urmând a-şi prelua mandatul din 1 martie, se arată într-un comunicat al companiei remis astăzi redacţiei.

"Valeriu Nistor este numit Director Enterprise Business Unit al Vodafone România, începând din data de 1 martie 2016. Valeriu Nistor va fi, de asemenea, un membru al echipei executive de management Vodafone. Nistor s-a alăturat Vodafone România în aprilie 2015, ca director al segmentului SME şi Corporate. Înainte de a se alătura companiei Vodafone, Valeriu Nistor a fost Country General Manager al IBM în România, între 2013 şi 2014", informează compania.

Markus Lause, actualul director EBU, îşi încheie mandatul în România.

Vodafone România a înregistrat un număr total de peste 9,053 milioane de clienţi la 30 septembrie 2015, în creştere cu 546.371 faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent, iar mai mult de 8,432 milioane sunt utilizatori ai serviciilor mobile, potrivit rezultatelor financiare ale companiei.

Abonaţii serviciilor Vodafone reprezentau 40,7% din baza de clienţi, iar utilizatorii Cartelei Vodafone, 59,3%. Numărul utilizatorilor serviciilor prepaid a crescut cu 0,8 puncte procentuale faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent.

Consumul de date mobile a urcat cu 135,6% în trimestrul încheiat la 30 septembrie 2015, comparativ cu aceeaşi perioadă a anului 2014.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Trebuie sa fie mare cerere de ingineri metalurgi in IT si Telecom. Nici n-a ajuns bine la IBM ca a si fost dat plecat ca sa fie disponibil pentru Vodafone. Buna politica de cadre, de aia suntem asa avansati.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

21 Feb. 2025
Euro (EUR)Euro4.9773
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7543
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2911
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0152
Gram de aur (XAU)Gram de aur447.9253

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

ccib.ro
aages.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
solarenergy-expo.ro
thediplomat.ro
tophotelawards.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb