Valoarea obligaţiunilor Băncii Mondiale a scăzut la jumătate din cauza epidemiei din China

M.I.
Internaţional / 20 februarie 2020

Valoarea obligaţiunilor Băncii Mondiale a scăzut la jumătate din cauza epidemiei din China

Valoarea unor obligaţiuni ale Băncii Mondiale destinate finanţării măsurilor de combatere a răspândirii bolilor în ţările sărace a scăzut la jumătate după declanşarea epidemiei de coronavirus în China, care a alimentat temerile că investitorii vor suporta pierderi substanţiale, transmite Reuters.

După epidemia de Ebola din 2013-2016 care a provocat ravagii în Sierra Leone, Guinea şi Liberia, ucigând cel puţin 11.300 de oameni, Banca Mondială a lansat în 2017 obligaţiuni şi instrumente de asigurări în cadrul programului Pandemic Emergency Financing, pentru crearea unui mecanism care să furnizeze rapid fonduri la nevoie.

Obligaţiunile, emise de Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BIRD), divizie a Băncii Mondiale, oferă investitorilor cupoane mari în schimbul asumării riscului de a renunţa la o parte sau toţi banii investiţi, în eventualitatea izbucnirii unei pandemii, fondurile fiind canalizate în schimb către ţările care au nevoie de sprijin.

În condiţiile în care epidemia de coronavirus a infectat peste 74.000 de oameni şi a provocat moartea a peste 2.000 dintre aceştia, preţurile obligaţiunilor BIRD pentru pandemii cu cel mai ridicat risc pentru investiţii (Clasa B) au scăzut puternic.

Pierderile investitorilor vor depinde de numărul deceselor şi de răspândirea geografică. În caz extrem, o epidemie globală, definită prin peste 2.500 de morţi în peste opt ţări, cu un număr de decese în fiecare ţară, va şterge în totalitate investiţiile făcute de deţinătorii obligaţiunilor.

Obligaţiunile emise de BIRD nu au doar rolul să ofere ajutor în cazul epidemiilor de coronavirus sau Ebola, ci şi pentru pandemii provocate de boli infecţionase, cum ar fi Marburg, febră hemoragică Crimeea-Congo sau febra Lassa.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb