Constructorul auto german "Bayerische Motoren Werke" AG (BMW), cel mai mare din lume pe segmentul vehiculelor de lux, şi-a majorat cu 5% vânzările anul trecut, datorită lansării noilor modele Seria 3 şi a SUV-urilor X3. Vânzările BMW au crescut până la recordul de 49 miliarde de euro (63,4 miliarde de dolari) în 2006, de la 46,7 miliarde de euro în 2005.
Cifrele privind profiturile pe anul trecut vor fi publicate de BMW în luna martie. Compania aşteaptă un câştig impozabil record, de 4 miliarde de euro.