• Preşedintele CJ Iaşi, Cristian Adomniţei, a demisionat din BPC al PNL
Vicepreşedintele PNL Varujan Vosganian a declarat, ieri, că demersul preşedintelui CJ Botoşani, Florin Ţurcanu, de a evalua fiecare organizaţie privind modul în care s-a comporat de la referendum este unul salutar, el apreciind că PSD, PNL şi PC trebuie să procedeze similar în întreaga ţară.
"Preşedintele CJ Botoşani - unde au fost rezultate bune - vrea evaluarea pe fiecare organizaţie. Cred că e un demers salutar care trebuie făcut de PNL, PSD, PC în întreaga ţară. E o analiză care trebuie făcută", a spus Vosganian.
El a menţionat că există colegi care au asumat rezultatele referendumului, referindu-se astfel la preşedintele CJ Iaşi, Cristian Adomniţei, care a demisionat din BPC al PNL.
"Nu putem să nu asumăm că există judeţe cu largă reprezentativitate pentru USL de la care aşteptam mai mult. Gestul lui Adomniţei e de onoare, îl respectăm, rămâne unul din liderii PNL în care PNL pune mari speranţe. A fost un exemplu de onoare. Moldova a avut o contribuţie importantă, dar avea resurse mai mari pentru a contribui cu votanţi la referendum", a spus Vosganian.
Întrebat dacă sunt de aşteptat şi alte demisii în USL după cea a lui Adomniţei, Vosganian a spus: "E un gest înlăuntrul PNL, nu un gest al USL care şi-ar asuma astfel un eşec. Noi l-am acceptat ca atare acest gest, urmează să-l validăm în structurile interne".
• Adomniţei demisionează din BPC al PNL: Nu am reuşit ca Iaşi să fie în primele 5 judeţe ca prezenţă
Preşedintele CJ Iaşi, Cristian Adomniţei, şi-a anunţat demisia din Biroul Politic Central al PNL, el motivând că judeţul Iaşi nu s-a clasat în primele 5 judeţe în ceea ce priveşte prezenţa la vot la referendumul pentru demiterea preşedintelui. "Înainte de a începe campania pentru demiterea preşedintelui, eu am spus clar că vreau o campanie colegială. Am spus că judeţul Iaşi trebuie să fie în primele cinci locuri în ce priveşte prezenţa la vot. Nu am reuşit, aşa că îmi dau demisia. Este o demisie de onoare, îmi respect cuvântul", a declarat Adomniţei, citat de Mediafax.
Presa a anunţat luni că şi vicepreşedintele PNL Relu Fenechiu va demisiona, însă domnia sa a negat aceste informaţii.
• Vosganian: O decizie a lui Antonescu nu poate fi luată decât după soluţionarea finală la referendum
Vicepreşedintele PNL Varujan Vosganian a mai spus ieri că decizia de a părăsi viaţa politică nu poate fi luată sau supusă propriei conştiinţe de către Crin Antonescu decât după o soluţionare finală în ceea ce priveşte referendumul. "O astfel de decizie nu poate fi luată sau supusă propriei conştiinţe decât după soluţionarea finală a acestei crize politice - mă refer exlcusiv la referendum. În acest moment orice comentariu este prematur", a spus Vosganian. El a precizat că, pe fond, decizia lui Antonescu este una personală, care, în aprecierea sa, trebuie să rămână personală.
"În legătură cu chestiunea de fond, decizia este de natură strict personală. A fost aşa când a făcut Crin Antonescu asta, nu a fost rezultatul consultării în PNL, a unei decizii statutare în PNL. A fost o decizie personală, marcată de curaj, onoare, menită să ridice miza acestei dezbateri naţionale. Cred că trebuie să rămână o decizie personală şi la sfârşit", a spus Vosganian.
Potrivit lui Vosganian, colegii din PNL nu vor încerca să influenţeze această decizie a lui Antonescu, dar speră să nu mai fie de actualitate după soluţionarea referendumului prin validare.
Crin Antonescu a declarat, în 6 iulie, la şedinţa Parlamentului privind suspendarea preşedintelui, că, dacă Traian Băsescu nu va fi demis la referendum, el se va retrage din viaţa politică. El a făcut şi ulterior declaraţii pe această temă.
Joi, la mitingul USL organizat în finalul campaniei pentru referendum, preşedintele interimar a declarat că el nu mai are ce căuta în politică dacă nu vor fi 9 milioane de "români curaţi, în lumină, în picioare".
"Mă ţin de cuvânt şi spun încă o dată clar: Traian Băsescu, nu am pus niciun pariu cu tine, pentru că eşti un mincinos. Am pus rămăşag cu mine şi cu onoarea mea. Ori tu, ori eu. Eu nu am minţit niciodată, eu nu mă mint pe mine şi nu mint oamenii care şi-au pus speranţa în mine şi în cei cu care am construit toate aceste lucruri. Eu nu mai am ce căuta în politică dacă nu vom fi nouă milioane de români curaţi, în lumină, în picioare", a spus Antonescu.
• Mircea Toader, înlocuit la şefia PDL Galaţi; Mihai Capră, numit preşedinte interimar
Preşedintele PDL, Vasile Blaga, a anunţat, ieri, că Mircea Toader a fost înlocuit la conducerea Organizaţiei judeţene PDL Galaţi, fiind numit preşedinte interimar Mihai Capră, fost secretar de stat în MAI.
Blaga a făcut acest anunţ după şedinţa BPN al PDL.
Întrebat despre motivele înlocuirii lui Mircea Toader de la conducerea organizaţiei PDL Galaţi cu Mihai Capră, Vasile Blaga a spus că în fruntea acestei organizaţii este nevoie de un om care poate să readune structurile şi să le pregătească pentru alegerile din toamnă.
Blaga a spus că Mircea Toader va rămâne liderul deputaţilor PDL.
"Mircea Toader va rămâne liderul deputaţilor PDL, îşi va face datoria, dar nu poţi să faci foarte bine foarte multe lucruri. Este o boală a unora dintre colegi, poate e aşa şi în alte partide, de a avea 7-8 funcţii. Eu am propria mea experienţă: în momentul când am fost numit în 1997 secretar general al partidului, am renunţat la preşedinţia organizaţiei Bihor", a adăugat Vasile Blaga.
El a spus că la nivelul conducerii PDL este analizată activitatea tuturor organizaţiilor judeţene ale partidului în campanie şi în ziua referendumului şi că vor mai fi şi alte organizaţii unde liderii vor fi înlocuiţi.
Mircea Toader era preşedintele PDL Galaţi din anul 2006.
1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 01.08.2012, 15:13)
Dixit Adomnitei: Este o demisie de onoare, imi respect cuvantul.
Asta inseamna sa fi aDOMNITEI.
Ce ne facem insa cu mai marele? isi va respecta cuvantul?.va fi curat, in lumina?.