Varujan Vosganian s-a întâlnit cu ministrul industriei şi comerţului din Cehia

F.A.
Politică / 14 mai 2013

Ministrul român al economiei, Varujan Vosganian, a avut, ieri, o întâlnire bilaterală cu ministrul industriei şi comerţului din Republica Cehă, Martin Kuba, arată un comunicat de presă.

În cadrul întâlnirii, ministrul Vosganian a iterat obiectivul României de participare activă şi integrare în Grupul Vişegrad, pentru susţinerea, cu o viziune unitară, a intereselor ţărilor din regiune în cadrul Uniunii Europene.

Cei doi miniştri au fost de acord că principala problemă a celor două ţări şi a întregii Uniuni Europene este pierderea de competitivitate, ca urmare a unui risc de supra-reglementare şi unor măsuri care nu iau în calcul impactul asupra economiilor statelor membre.

Iniţiativa ministrului Vosganian de introducere în acquis-ul comunitar a unei politici industriale comune a fost susţinută de ministrul ceh, care a fost de acord că reconstrucţia industriei europene poate determina recâstigarea avantajului competitiv.

În ceea ce priveşte energia regenerabilă, discuţiile au evidenţiat similarităţi în modul de abordare, cât şi în dificultăţile cu care se confrunta cele două ţări in gestionarea certificatelor verzi.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
boromir.ro
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

03 Ian. 2025
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.8373
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3185
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9967
Gram de aur (XAU)Gram de aur412.9649

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb