VASILE DÎNCU: Programul "Prima Casă", fără avans pentru unele familii tinere cu venituri reduse

Ziarul BURSA #Bănci-Asigurări / 11 noiembrie 2016

Programul "Prima Casă", fără avans pentru unele familii tinere cu venituri reduse

Programul "Prima Casă" va continua şi se încearcă optimizarea lui, în sensul că, în anumite condiţii, unele familii tinere ar putea avea acces la acesta fără să plătească un avans, a anunţat, ieri, vicepremierul Vasile Dîncu, ministru al Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice.

Domnia sa a explicat: "Sperăm, după negocierile pe care le-am avut anul acesta cu Ministerul de Finanţe, să avem un buget începând de anul viitor de câteva ori mai mare, pentru că este cu adevărat un program de succes din ultimii ani şi a reuşit să performeze foarte bine din toţi indicatorii. (...) Vom încerca să optimizăm acest proiect. (...) Poate este necesar să ne gândim un pic la condiţii, să facem nişte condiţii de acordare a avansului, de exemplu, care să fie în corelaţie cu veniturile pe care le au familiile tinere. Pentru multe dintre acestea, (...) 15% din valoarea unei locuinţe este poate prea mult, este şi greu de obţinut un credit. Aşa încât ne gândim la facilitarea acestor credite legate de «Prima Casă»". Potrivit lui Dîncu, ar trebui ca aceste avansuri să scadă şi să fie în corelaţie cu veniturile tinerilor, care nu sunt foarte mari.

"Şi, eventual, inclusiv duratele să fie extinse, pentru ca să fie un acces mai uşor la locuinţe sociale. (...) «Prima Casă» este o formă, până la urmă, de a sponsoriza o locuinţă pentru tineri, deci are o dimensiune socială", a spus Vasile Dîncu.

Întrebat dacă acest avans la "Prima Casă", care este de 5%, ar trebui să scadă la 0%, el a răspuns că acest lucru va fi decis în funcţie de analizele ce vor fi făcute.

"Chiar şi 5% pentru unele familii, care nu pot obţine un credit, este (o valoare - n.r.) foarte mare. În funcţie de situaţie, ar putea ca unele familii tinere, care nu pot să dea un avans, să poată să aibă acces şi fără un avans, dacă o analiză financiară a veniturilor arată acest lucru", a explicat vicepremierul.

El a precizat că o anchetă socială poate să stabilească exact ce înseamnă venituri mici. "Intenţia noastră este ca ceea ce sunt venituri mici (...) să fie luate în considerare ca şi criteriu", a arătat Dîncu.

Oficialul guvernamental a spus că Strategia Naţională a Locuirii se află în dezbatere publică, urmând ca ulterior să se decidă schimbările legislative necesare.

Opinia Cititorului ( 25 )

  1. BAF! Ce palma scanteietoare peste mutrele grajdarului din Cisnadie si a sponsorilor lui Hadarean, Mitache sau Neidoni. Paralekletos da faliment in curand pentru ca s-a prins lumea de demoazela Aldea si au plecat cotizantii, urmeaza si Raj Kapoor impreuna cu coana Necula, minorul Tanase si Robu cu fes sa ia calea pietei libere de munca. Asta cu PC e ultimul trasnet, pot deja sa isi inchida contul de la ING. :)))))))

    1. Prima Casă devine program NINJA, no income no job or assets. Dâncu spune că programu se adresează persoanelor cu venituri mici, care nu pot strânge bani de avans, adică debitori care nu pot plăti rate.

      Suntem pe drumul cel bun. 

      Intre timp PC are un grad de performanta de 99,7%. N-am vazut niciun beneficiar cersind prin Parlament, cu tipete, urlete, dramolete sau puradei legati de gat !

      Și garantezi că dobânzile rămân jos 30 de ani.

      În 2005 se vorbea de exuberanță irațională. Odată cu venirea lui Trump și adoptarea Glass-Steagall vom vorbi la trecut despre sistemul bancar. 

      Prietene Vasile, minciunile astea moi si urat mirostoare pe care le molfaiti voi postacii GCCC de vreo doi ani nu mai au nicio credibilitate. Vezi cererea masiva pentru Prima Casa tocmai cand bisnitarii de chirii [Fragment eliminat, conform regulamentului] bagau bani la greu in voi postacii iar masina voastra de propaganda era cu motoarele turate la maxim. Asa, vorbiti la pereti, asta e clar. Cat despre restul oracaielilor voastre postacesti nu pot decat sa rad. In Canada, in Olanda, in Danemarca se face mortgage-backed security(Prima casa) de vreo 20 de ani si nu s-a intamplat nimic, ba dimpotriva. Si la aia astfel de credite au rate de performanta de 99%. Spune-i sefei tale sa-ti dea alt script, mai documentat, ca asta de azi e foarte, foarte slab. Te faci de ras de pomana si nu va mai baga nimeni in seama !

      Și zici că Glass-Steagall face parte dintr-un script?

      Eu îl știu din campania lui Trump. O să-l aflați și voi.

      Ai ceva să ne detaliezi despre riscul sistemic cauzat de adoptarea LDP? 

      Despre LDP nu am nimic sa va spun. Poate ne spuneti voi postacii GCCC unde sunt aia 800.000 de beneficiari care abia asteptau sa dea in plata...

      Se pare ca nu e nimeni executat silit in România. Cifrele sunt la voi și știți foarte bine ce se află în spatele lipsei de impact. :)

      Intre timp stii ca postacii Parakletos au fost pusi pe liber. Urmeaza falimentul. Curand va vine randul si voua astora din GCCC. Sunt curios ce-o sa faca vataful din Cisnadie cand o sa ii fuga toate vitele. La munca, acum ca a scazut si GBP nu mai merge nici sa-l tina nevasta-sa acasa ca pe o primadona :))))

      Si zici ca Tiberia e sleita si nu-l mai poate intretine pe spartanul sensibil, degraba varsatoriu de lacrimi la filmele cu mai mult de 6 daci? Ar trebui sa intre in pamant dar foaita asta nu are onoare sau obraz.

      Vataful, ca bine l-ai mai stampilat! Vataf cu rob pe lamotesti :-) )))))) 

    ajungem sa dam case la toata lumea.. chiar si fara avans doar doar le cumpara careva cu credit...asta incepe sa devina un sport periculos... si banuiesc ca e "cu garantie de la slat"... subprime va spune ceva domnilor?

    liber la case pentru toata lumea... acum ori niciodata... faza proasta ca nu invatam nimic din istorie... 

    1. Zau? Dar Fonful din Berceni cand a luat casa cu avansul pe 2 credite de consum cum e? Chiar el se lauda in timp ce-si legana libidinos bazinul pe la langa reportera de la Antena 1. Un tanar debutant, profesor sau medic, nu are dreptul la un avans mai mic. Un consumator de spirtoase la carciuma cu umbrelute Neumarkt de pe Lamotesti are tot dreptul, nu?

      Toți tinerii merită un faliment pe persoană fizică.

    transilvania construct face locuinte care trebhie vandute scump.

    ideea e catinerii, de acre are grija sistemul , trebuie sa se .......incadreze la cat mai mult  

    un simplu calcul 

    prin p.casa s-au dat vreo 60 mii ap. noi 

    s-a onstruit cu sa zicem 30mii ap si s- a vandut cu peste 50. 

    fara p.casa la fiecare ap. dezv. ar fi incasat u vreo 10mii mai putin 

    deci dezv. datoreaza acestui program peste jumatate de mld de eurk 

    bancile..fac profit cu risc ...zerocaci desi doar 50 la suta din credit e garantat bancii de catre stat restul.se poate recupera prin vanzarea imob. caci e vreu de crezut ca ap. se va devaloriza cu mai mult de 50la suta si si 

    1. dezvoltatori+politicieni+banci = love

      un stat pro-tineri ar pune la disp. terenuri pt blocuri facute inn asociatie

      fonduri prin cec robor plus 1 la suta care sa acopere doar costurle cu dob ale bancii dar fara profit pe spinarea unor tineri  

      tva 0 la loc noi 

      un ap nou ar ajunge atunci 600 de euro mp si s-ar lua credit doar pe 10-15 ani

       

    Încă un ,,ajutor pentru tineri'''' ajutorul este încă o sifonare de bani , ajutați băncile!

    1. hai sa nu se mai dea niciun ajutor, ce zici? Inclusiv pomeni de gen DIP sau conversia. Adica unii au voie sa ceara de pomana cu pirandele cu puradeii spanzurati de gat, dar daca sunt ajutati tinerii e prapad!

      La CHF si DIP care incalca orice regula a teoriei financiare, a riscului si a bunului simt nu a comentat nimeni impotriva..sau cel putin nu printre cititorii Bursa..in schimb, impotriva programului Prima Casa, program cu avantaje reale pentru tineri, pentru societate, pentru dezvoltare...au fost milioane de comenturi negative..Asta arata nivelul imbecilitatii romanesti

      Ceaușescu a făcut dormitoare pentru clasa muncitoare.

      Nu s-a gândit că 30 de ani mai târziu statul capitalist îi va ajuta pe tineri să îmbogățească băncile pentru a locui în dormitoarele lui. 

      Aha, deci de asta stai cu chirie in caminul de la Gheorghita Asachi, ssa nu cumva sa imbogatesti bancile, am inteles.

      Comentariile negative contra-PC nu arata nivelul imbecilitatii romanesti. Arata nivelul mizer al unor postaci care se vand la tas unor speculanti de chirii care credeau pana mai de curand ca cu minciuna si spaga l-au prins pe Dumnezeu de picior.

      SI care ar fi aceste avantaje??? Poate ne lamuresti si pe noi. Care sunt avantajele unui tanar acre intr-un an nu poate economisi 3000 EUR atunci cand face un credit de 60000 EUR?

      Si care ar fi avantajele daca ar fi chiriasi la cheremul unor speculanti ca Hadarean, Zapodeanu sau Mitache? 3000 de euro intr-un an? Tu vorbesti serios? Cam ce salariu i-ar trebui unei familii de tineri ca sa stranga suma asta dupa chirie, facturi, mancare, haine, etc? Repet: De ce o familie de tineri profesori, medici sau ingineri nu trebuie sa isi cumpere o casa fara avans, sau cu un avans mai mic si un alcoolist ca Robu e ok ca si-a luat casa cu avans pe 2 credite de consum?

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb