Ministrul israelian al apărării, Benny Gantz, l-a primit astăzi, la baza militară Kirya din Tel Aviv, pe ministrul român al apărării, Vasile Dîncu, cu care a discutat despre creşterea cooperării în domeniul securităţii între cele două ţări, informează agenţia israeliană de presă TPS, potrivit Agerpres.
La începutul întâlnirii, Dîncu i-a dat lui Gantz o copie a certificatelor de naştere ale membrilor familiei sale din partea tatălui său, potrivit sursei citate.
"România este un partener important al Israelului, un membru de bază al alianţei NATO şi împărtăşeşte cu noi interese comune şi o viziune comună pentru o lume sigură şi stabilă", a declarat Gantz într-o conferinţă de presă comună.
"Războiul din Ucraina ne reaminteşte tuturor necesitatea ca ţările să îşi asigure capacitatea de a se apăra singure şi, în acelaşi timp, să îşi extindă cooperarea cu ţările care împărtăşesc valori şi interese comune. Am convenit în cadrul întâlnirii noastre să aprofundăm cooperarea militară şi industrială, precum şi cadrul discursului strategic", a detaliat oficialul israelian.
În luna iulie, Forţele Aeriene Israeliene (IAF) au participat la exerciţiul aerian "Blue Sky" din România, pentru prima dată din 2010.