Avem primele rezultate ale sezonului şi de la Goldart, care a serbat deschiderea într-un decor impozant, al dotărilor de lux ale unui hotel bucureştean cu pretenţii. A fost, desigur, o altă atmosferă, dintr-o zonă curtată de licitaţiile de artă, care aduc creaţiile pauperilor interbelici alături de ţinutele şi poşetele scumpe ale momentului. Ar fi bine dacă măcar o parte din banii cheltuiţi pe mondenisme ar ajunge pe piaţa de artă. Orice vedetă divorţabilă îşi poate cheltui bani, în special ai deocamdată consortului, şi pe piaţa de artă, cumpărînd "vechituri" sau aruncîndu-se chiar pe artă contemporană. Nu este nimic rău în asta, ba este foarte bine, se produce o adevărată asanare a circulaţiei banilor din astfel de sfere, deşi de multe ori moda este o adevărată artă.
Este prima ieşire luxurioasă realizată de Goldart şi mă îndoiesc foarte tare, pînă aproape de pămînt, că şi Alisul va gusta din deliciul glamourului. A fost şi un succes, realizîndu-se vînzări cu multe zerouri înaintea semnului euro. Cel mai tare din vînzare - că în parcare erau piese mult mai scumpe - a fost vedeta serii, lăsată strategic la urmă, unul dintre remarcabilii Pallady din ofertă, "Natură statică cu narcise şi evantai". Apreciată la 37-55 de mii de euro, pictura, în ulei pe pînză maruflată pe carton, era să scriu lipită, fiind adjudecată pentru 42 de mii de euro, cuiva care a ţinut de bănuţi pînă la sfîrşit şi nu i-a cheltuit pe tot felul de minunăţii atrăgătoare, nici măcar pe cele din afara comerţului cu bunuri de patrimoniu mobil.
Şi dacă tot ne-am dus la sfîrşit ca să începem, să dezvoltăm discuţia despre licitaţia Goldart de vinerea trecută întoar-cîndu-ne la lotul Pallady din deschidere, un lot vinovat în totalitate de autenticitate, problemă serioasă a vremurilor noastre, şi de valoare. Din păcate, din cele şase desene de Pallady de pe primele şase poziţii ale licitaţiei, dintre care cinci acuarelate, s-a vîndut doar unul, o compoziţie de interior cu fotoliu, pălărie şi flori, la un 2,5 mii de euro de deschidere. Este singurul desen de Pallady dintre cele din licitaţie care apare într-un album, şi unul serios, dinainte de 1989, nu dintre cele în care bagi acum orice şi devine automat în ochii necunoscătorilor timizi un certificat de autenticitate, că hîrtia, săraca, suportă orice. Toate ofertele Pallady din vînzarea Gold-art trecută provin din posesia nepoatei pictorului, Yvonne Dinopol Pallady, şi probabil de prin atelierul lui rămas în Paris cînd pictorul era prin România şi în lume începuse războiul.
Demnă de remarci pozitive este şi o ofertă nevîndută, o piesă de Petraşcu pe care îl consideram, cu ani buni în urmă, ca fiind ca "un Grigorescu al Alisului pentru Monavissa". Atunci, Monavissa era steagul sub care îşi desfăşura activitatea familia Ghilduş, acum bunele maniere trecînd la Goldart. Tot acum s-a propus "O femeie la malul mării", din 1937, ea fiind estimată, în 2011, la 24-26 mii de euro, monedă care nu exista nici ca banc pe cînd picta Petraşcu. Şi nu s-a vîndut, ceea ce este un banc cam neinspirat. Tot din categoria "nevîndut dar la ce preţ" avem pastelul cu crîng de Luchian, piesă ce se dovedeşte, la 40-55 de mii de euro, prea scumpă.
La această vînzare, indiferent de strigare, Octav Băncilă a scos 10.600 de euro, dar nu pentru una ci pentru două piese: "Bătrîn evreu", estimat la 4-4,8 mii de euro, şi "Călţunaşi", un bucheţel în glăstruţă, la 5,6 mii de euro, la limita de jos a estimării oficiale care mergea pînă la 7 mii.
Saltul ediţiei a fost realizat de Schweitzer-Cumpăna şi nici că se găsea moment mai bun, acum cînd elveţiano-piteşteanul este omul zilei la Cotroceni, unde este invitat nu pentru vreo negociere politică şi deloc politicoasă ci pentru a expune. "Ţăran din Cîmpulung", pe spate cu etichete dar nu de case de modă ci de Muzeul RPR care l-a expus în 1956, a fost estimat de-a dreptul injurios la 2,7-3 mii de euro şi s-a dat cu 8 mii. Ceea ce este tot puţin. Înainte tocmai se vîndu-se o ţărancă cu furcă de tors la brîu, după moda vremii, lîngă fîntînă, pictură mai mare, mai bine estimată, 6-7 mii de euro, şi mai bine vîndută, cu 12 mii. Desigur, nu a trebuit să aşteptăm acest moment pentru o justă apreciere a creaţiei acestui mare pictor dar clipa pare mirifică. Parcă îl vedem mai bine, aşa cum este el, afişat la Cotroceni, îl înţelegem, îl admirăm. Şi plîngem cînd ajungem la Muzeul de artă din Piteşti, altfel un oraş incredibil de plăcut, cu un centru de mare promenadă, unde se află şi respectivul muzeu. Deşi oamenii se poartă foarte atent cu el, respirînd încet să nu se desprindă tencuiala, este mare nevoie de renovări hotărîte, mai ales pe pereţi, şi la tencuială şi la exponate. Mă va urmări întotdeauna imaginea vopselei de pe un tablou interbelic, căzute pe marginea ramei, desprinderea mergînd spre semnătura în creion pusă în stînga jos, cînd artistul respectiv, mare de tot, nu se gîndea că va conta prea mult. Alături, pictura lui Schweitzer-Cumpăna este încă bine reprezentată, deşi multe piese reprezentative sînt la Bucureşti în vara asta. Pe toate tavan, florile sînt un trompe-oeil de circumstanţă, adică vopsea desprinsă în cîrlionţi ce au să cadă la un moment dat. Dacă respiri prea intens.
Rămînem pe tărî-mul poveştilor cu Raul Egon Lebel, o extrem de interesantă situaţie a pieţei noastre de artă, a istoriei artei noastre. Născut în România, într-o familie bogată, s-a dedicat artei şi a plecat tîrziu din ţară, avînd timp să "beneficieze" de tot felul de persecuţii. A avut parte de o viaţă lungă, noi credeam că e mort de prin anii '80 dar el se apropia de sută, undeva, pe o insulă în Oceanul Indian, unde picta, trăia sportiv, avea o soţie cu mult mai tînără decît el şi a prins 99 de ani, refuzînd parcă să calce în cel de-al 100-lea. Un tînăr şi foarte dedicat cercetător al artei, Adrian Buga, i-a mers pe urme prin Franţa pînă în insula Reunion, dar nu l-a mai prins decît sub un mormînt proaspăt. Ni l-a întors în România sub forma unui excepţional album monografic şi o expoziţie la Şuţu. Acum s-a dat, modest, un peisaj cu case, la 1,5 mii de euro.
Contemporanii fac casă bună cu Goldart, într-o formulă marca Alexandru Ghilduş, ce le fu staroste la un moment dat. Acum o săptămînă, Marilena Murariu ne-a propus un "Deal alb", venit după eşecul vînzării unei "Cetăţi albe", de Marius Bunescu. Marilena Murariu este cunos-cuta expertă în arta contemporană de la Goldart dar şi o pictoriţă de şevalet şi simeze. Recent a produs revelaţia anului, punînd în scenă un proiect pictural dedicat Elenelor din istoria României. Pictură curată, expoziţia de la Simeza a şocat teribil prin compoziţie şi subiecte, o expoziţie despre care s-a vorbit mai mult după ce plecase de pe simezele de la Simeza.
În secţiunea de "plastice" intră şi icoanele, de obicei o categorie lăsată specialiştilor, peste care se trece des-tul de repede. Dincolo de har, o icoane veche şi ştearsă are un farmec aparte şi profund, dacă este făcută de un meşter vechi şi adevărat. Astfel, ajung să apară oferte deosebite dar greu sesizabile. S-a vîndut o icoană de atelier ucrainean cu 12 scene, cu 400 de euro, dar au rămas o icoană românească de autor, Matache Orăşianu, apreciată pe la o mie de euro, o Maica Domnului cu Pruncul, lucrătură transilvană, de 2 mii de euro, şi un ansamblu de 12 icoane de mici dimensiuni, 12 pe 9 cm, cam de pe la jumătatea secolului al XlX-lea dintre care, una cel puţin, semnată pe spate de Marin Zugravu.