Verdict final în dosarul Ferma Băneasa

A.B.
Politică / 17 decembrie 2020

Verdict final în dosarul Ferma Băneasa

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dat joi verdictul final în dosarul Ferma Băneasa: omul de afaceri Remus Truică a fost condamnat la şapte ani de închisoare, israelienii Benjamin Steinmetz şi Tal Silberstein au primit câte cinci ani de închisoare, iar Prinţul Paul - trei ani şi patru luni, transmite G4media.ro.

De asemenea, jurnalistul Dan Andronic a fost condamnat la trei ani de închisoare cu suspendare, iar avocatul Robert Roşu - la 5 ani de închisoare. Lucian Mateescu a primit o condamnare de 3 ani cu suspendare.

Completul de judecată de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a fost format din magistraţii Florentina Dragomir (preşedinte), Ioana Ilie şi Ionuţ Matei.

Sentinţele sunt definitive şi executorii, nu mai pot fi atacate.

Citeşte şi: Afacerea Ferma Băneasa / Instanţa a dispus confiscarea a 45 de hectare de teren şi a peste 12 milioane de euro de la Truică şi Paul al României / Prejudiciul este estimat la 145 de milioane de euro

Context. Decizia Curţii de Apel Braşov

În iunie 2019, la fond, la Curtea de Apel (CA) Braşov, omul de afaceri Remus Truică a fost condamnat la 4 ani de detenţie efectivă, iar Paul al României, la 3 ani cu suspendare, în dosarul retrocedării ilegale a Fermei regale de la Băneasa şi a Pădurii Fundu Sacului din Snagov.

CA Braşov i-a achitat însă pe israelienii Benjamin Steinmetz, Tal Silberstein şi Moshe Agavi. Şi consultantul politic al fostului premier, Călin Popescu Tăriceanu, jurnalistul Dan Andronic, a fost achitat.

În schimb, Curtea de Apel Braşov a dispus confiscarea a 45 de hectare de teren şi a peste 12,5 milioane de euro de la omul de afaceri Remus Truică, Paul al României şi de la firma condusă de Truică, Reciplia SRL, în spatele căreia s-ar afla un holding controlat de miliardarul israelian, Beny Steinmetz, potrivit deciziei CA Braşov.

Judecătorii braşoveni au dispus confiscarea a peste 37 de hectare aflate în proprietatea companiei Reciplia şi a altor 8 hectare ajunse în proprietatea firmei Mercure Commerce International. Compania Reciplia a fost condamnată ca persoană juridică la o amendă penală de 200.000 de lei.

În plus, magistraţii din Braşov au dispus confiscarea echivalentului în bani a 38 de hectare înstrăinate de Reciplia şi Remus Truică, în valoare de aproape 8,5 milioane de euro. De asemenea, judecătorii au dispus confiscarea a 4 milioane de euro, bani aflaţi sub sechestru în conturile lui Paul al României.

Prejudiciul din dosar se ridică la peste 145 de milioane de euro, peste 135 de milioane de euro, reprezentând contravaloarea terenurilor fostei Ferme regale de la Băneasa şi aproape 10 milioane de euro, pădurea Fundu Sacului din Snagov.

Instanţa braşoveană a dispus ridicarea sechestrului asigurător asupra mai multor conturi, acţiuni şi imobile aflate în proprietatea unor inculpaţi pentru care s-a dispus achitarea, cum ar fi Dan Andronic.

Acesta avea sechestru pe mai multe conturi, imobile din Răcari (judeţul Dâmboviţa), jumătate de apartament din Sinaia şi pe acţiuni la companiile sale de consultanţă, D.A. Communication şi First Communication, şi la editura Evenimentul şi Capital.

CA Braşov a ridicat şi sechestrul asupra unor terenuri deţinute de Remus Truică cu fosta lui soţie, Irina.

Despre ce e vorba în dosarul ferma Băneasa

Gruparea - despre care procurorii DNA Braşov susţin că ar fi condusă de miliardarul israelian Benjamin Steinmetz - ar fi pus mâna ilegal, împreună cu Remus Truică şi Paul al României, pe 28 de hectare de teren ale fostei Ferme Regale de la Băneasa şi pe 47 de hectare de pădure la Snagov.

"Începând cu luna noiembrie 2006, inculpaţii Truică Remus, Roşu Robert Mihăiţă (avocat la Ţuca Zbârcea şi asociaţii . n.r.), Tal Silberstein, Benjamin Steinmetz au constituit un grup infracţional care a avut ca scop dobândirea întregii averi revendicate nelegal de Al României Paul Philippe prin oferire de bani/bunuri persoanelor din cadrul autorităţilor/instituţiilor deţinătoare a acestor proprietăţi şi complicitatea la săvârşirea, de către aceste persoane, a infracţiunii de abuz în serviciu, prin punerea la dispoziţie şi semnarea înscrisurilor necesare, traficarea influenţei reale asupra funcţionarilor publici. Inculpaţii Andronic Dan, Marcovici Marius Andrei, Moshe Agavi şi Mateescu Lucian au aderat ulterior la grupul infracţional: primii trei în anul 2007, ultimul în anul 2011", arăta DNA într-un comunicat de presă.

Procurorii susţin că fiul bastardului regelui Carol, Paul Lambrino sau Paul al României (şi-a trecut această titulatură în cartea de identitate), a revendicat ilegal averea bunicului său.

Ilegal întrucât nu avea recunoscută calitatea de moştenitor (abia în 2012 i-a fost recunoscută această calitate) şi a revendicat proprietăţi precum Ferma Regală de la Băneasa, ce aparţineau Domeniilor Coroanei. Aceste domenii nu erau în proprietatea Casei regale, ci erau proprietăţi ale Statului român, date în folosinţă Casei regale.

În 2006, Paul Al României şi-a vândut drepturile succesorale companiei Reciplia condusă de Truică şi controlată de holdingul lui Steinmetz. Gruparea ar fi reuşit apoi să dobândească terenurile prin corupţie şi protecţie la nivel înalt.

Ar fi încercat să pună mâna chiar pe castelul Peleş şi să ceară despăgubiri pentru domeniul regal de la Balcic

Mai mult, gruparea ar fi atentat la întreaga avere a Casei Regale. "Ulterior, ca urmare a contractului de cesiune, inculpatul Al României Paul Philipe a semnat alte înscrisuri/contracte prin care s-a urmărit ascunderea provenienţei ilicite a unor bunuri ce urmau a fi retrocedate, între care actele adiţionale la acesta din datele de 20.03.2007, (vizând respectiv 12 bunuri imobile, între care şi Palatul Peleş), 04.04.2007 (vizând bunurile imobile care compun domeniul regal Balcic), 04.10.2007 (vizând 11 bunuri imobile, terenuri agricole, forestiere precum şi clădiri în Sinaia şi Bucureşti), precum şi antecontracte de vânzare -cumpărare, înţelegeri", arăta DNA.

Paul Lambrino s-a judecat cu Casa Regală a României pentru a fi recunoscut drept prinţ moştenitor şi pentru a dobândi o parte din averea Casei Regale. În februarie 2012, Instanţa Supremă a recunoscut sentinţa din 1955 a unei instanţe din Lisabona prin care tatăl lui Paul, Carol Mircea Grigore, era recunocut ca fiu al regelui Carol al II-lea.

ICCJ i-a recunoscut lui Paul Lambrino calitatea de nepot al regelui Carol al II-lea şi drepturile ce decurg de aici în ce priveşte averea regelui exilat (nu averea Casei regale). Potrivit Casei regale a României, decizia Înaltei Curţi din 2012 nu a creat niciun drept dinastic şi nici nu a stabilit apartenenţa lui Paul al României la Familia regală.

Cine sunt inculpaţii

Remus Truică - om de afaceri, fost director de cabinet al premierului Adrian Năstase

Paul al României - nepot bastrad al regelui Carol al II-lea

Robert Roşu - avocat la "Ţuca, Zbârcea şi asociaţii"

Benjamin Steinmetz - om de afaceri israelian. A fost considerat cel mai bogat evreu şi unul dintre cei mai bogaţi oameni din lume. A fost locul 178 mondial, cu o avere estimată la 7,4 miliarde de dolari. Este unul dintre investitorii proiectului minier de la Roşia Montana.

Steinmetz a fost vizat de o anchetă a FBI, însă americanii nu au formulat acuzaţii direct la adresa lui, ci doar a unui director din compania miliardarului. În 2013, The New Yorker şi The Guardian au scris pe larg despre modul în care Beny Steinmetz a dobândit cel mai important zăcământ de fier din Guineea (cumpărând cu 167 de milioane de dolari, zăcăminte a căror valoare este estimată la peste 5 miliarde de dolari).

Steinmetz este suspectat că ar fi apelat la compania de detectivi internaţionali, Black Cube, în cazul fostei şefe DNA.

Tal Silberstein - fost consultant politic al premierilor Adrian Năstase, Călin Popescu Tăriceanu, apoi al PDL şi al preşedintelui României, Traian Băsescu.

Andrei Marcovici - fost consilier la Cancelaria premierului Tăriceanu. Procurorii susţineau despre el: "considerat "omul lui Tal", persoana cu care se discuta în lipsa acestuia sau care transmitea dispoziţiile inculpatului Tal Silberstein; fiind consilier al primului ministru, a contribuit la întărirea convingerii inculpatului Al României Paul în influenţa reală a grupului în lumea politică".

Dan Andronic - fost consultant politic al premierilor Adrian Năstase, Călin Popescu Tăriceanu, apoi al PDL şi al preşedintelui României, Traian Băsescu, actual director EVZ.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. cata mizerie cu "suport" international!

    toti mari oameni de afaceri cu staif, 

    as, niste gainari ordinari care s-au vrut cu staif! 

    ORICUM IN ROMANIA CEI CARE FAC PUSCARIE CASTIGA PLUSVALOARE SOCIALA SI ADMIRATIA PROSTIMII:  

    OO AI FACUT SI PUSCARIE MONSER, 

    PAI IN ACEST CAZ ESTI CINEVA!

    CARE MAI SUNT, OARE , VALORILE MORALE ALE ROMANIEI DE AZI? 

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb