Vicepreşedintele american Kamala Harris a sosit, astăzi, în Coreea de Sud pentru o vizită ce vizează să sublinieze forţa alianţei dintre Washington şi Seul, a doua zi după teste cu rachete balistice lansate de Coreea de Nord, informează AFP, potrivit News.ro.
Harris, care a aterizat la baza aeriană Osan, la 70 de kilometri de Seul, după o călătorie la Tokyo unde a asistat la funeraliile naţionale ale fostului premier japonez asasinat Shinzo Abe, urmează să se întâlnească cu preşedintele sud-coreean Yoon Suk-yeol.
Ea va vizita şi Zona demilitarizază (DMZ) puternic întârită, care separă Coreea de Sud de Coreea de Nord, ceea ce ar putea servi drept pretext pentru noi replici din partea Phenianului.
Coreea de Nord a considerat-o pe preşedinta Camerei Reprezentanţilor a SUA, Nancy Pelosi, drept "cea mai distrugătoare pentru pacea internaţională" în timpul vizitei la frontiera sa, în august.
Cu puţin timp înainte de sosirea lui Harris în Coreea de Nord, Phenianul a efectuat două teste cu rachete balistice, unul duminică, altul ieri, în cadrul unei serii record de teste cu arme de la începutul anului.
La bordul unui distrugător american de la o bază navală, înainte de plecarea sa din Japonia, vicepreşedintele american a acuzat regimul lui Kim Jong-un că ameninţă stabilitatea regională cu noi lansări de rachete şi a denunţat programul lor de arme ilicite.
Oficialii de la Seul şi Washington au avertizat de mai multe luni că Phenianul se pregăteşte să efectueze un alt test nuclear. Un test care ar putea avea loc încă de luna viitoare, după congresul Partidului Comunist Chinez, a estimat Serviciul Naţional de Informaţii (NIS) din Coreea de Sud.
Statele Unite şi Coreea de Sud găzduiesc în această săptămână un exerciţiu naval comun la scară largă, văzut ca o demonstraţie de forţă în faţa provocărilor tot mai mari din partea Nordului.
Harris este aşteptată să discute cu preşedintele Yoon despre alianţa de securitate de lungă durată dintre cei doi aliaţi, consolidarea parteneriatului lor economic şi tehnologic, precum şi o serie de alte probleme regionale şi globale, a anunţat biroul său.
De asemenea, se aşteaptă ca Seulul să ridice îngrijorări cu privire la o nouă lege semnată de preşedintele american Joe Biden, care elimină subvenţiile pentru maşinile electrice construite în afara SUA, care ar afecta producătorii de automobile sud-coreeni precum Hyundai şi Kia.