Vicepreşedintele ANPC: "Noi susţinem mediul de afaceri, nu suntem sperietoarea nimănui"

T.B.
Macroeconomie / 10 ianuarie

Vicepreşedintele ANPC: "Noi susţinem mediul de afaceri, nu suntem sperietoarea nimănui"

ANPC susţine mediul de afaceri şi nu este "sperietoarea nimănui", a declarat Vicepreşedintele Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), Mihai Culeafă, miercuri, într-o conferinţă de presă susţinută la Târgu Jiu, conform agerpres.

Potrivit sursei menţionate, Culeafă transmite că "Unii operatori economici vor să-şi clădească fericirea pe nefericirea românilor şi nu acceptăm acest lucru. Rolul nostru este acela de a proteja consumatorii. Pe de altă parte, vrem să fim partenerii operatorilor economici, al celor care respectă legea şi respectă consumatorul, cei care nu respectă trebuie să-şi asume consecinţele legii. (...). Noi susţinem mediul de afaceri, nu suntem sperietoarea nimănui, dar parteneriatul acesta trebuie să fie în ambele sensuri şi operatorii economici trebuie să înţeleagă: înainte de a pune mâna pe telefon sau pe, nu ştiu, alt mod de comunicare, mai bine ar pune mâna pe mop şi şi-ar remedia deficienţele, că nu-i ajută cu nimic, indiferent de culoare politică, statut social şi aşa mai departe, pentru că, înainte de a fi ceea ce suntem, operatori economici, directori, preşedinţi, suntem şi noi consumatori şi nu cred că ne-am dori să fim trataţi în asemenea fel, adică cu (...) produse fie fără elemente de identificare, fie expirate de anul trecut", a spus vicepreşedintele ANPC, în conferinţa de presă organizată la Instituţia Prefectului - Judeţul Gorj.

Mihai Culeafă a precizat că, în urma controalelor efectuate în cadrul Comandamentului de iarnă în judeţul Gorj, au fost aplicate de comisarii de la Protecţia Consumatorilor amenzi în valoare de 890.000 de lei, informează sursa citată.

Opinia Cititorului ( 3 )

  1. Ba sa fiți sperietoare!

    De sprijinit ii sprijină guvernul... 

    Voi sa sprijiniți consumatorul. Asta e treaba voastră!

    Fraieri politici! 

    Eeeee Nuuuuu…..

    s c c r e t 

    "Noi susţinem mediul de afaceri, nu suntem sperietoarea nimănui"

    Intru la un moment dat intr-un magazin carmangerie cu produse traditionale. Ma uita la marfa mai in detaliu si ma dau mai intr-un colt. Intra si o duamna grabita, nu ma vede, si incepe: 2 kile de salam, 2 kile de toba, 2 kile, etc. (de toate). In final, dupa ce termina comanda, ma vede si pe mine. Ramane putin blocata, credea ca nu e niciun client in magazin. Ii spune vanzatorului mai incet: ma treceti pe caiet, nu am acum. 

    Sigur venise sa sprijine mediul de afaceri. Cred ca lua mostre din produse ca sa faca reclama. 

    Alt caz, tot asa. E ziua lu' Sefu, am venit si noi sa ne ajutati ca sa iasa bine.....

    Toata lumea cotizeaza de frica. Vin in control , dau amenda si nu spun ce reguli trebuie indeplinite. Cica trebuie sa faci consultanta cu firma lu' amanta lu' sefu, aia stie cel mai bine ce norme trebuie indeplinite. 

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Gala BURSA 2024
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

25 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9767
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7456
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3349
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9683
Gram de aur (XAU)Gram de aur407.8725

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
thediplomat.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb