Victorie asupra Soarelui

Cât de frig poate să fie? Nu sunt sigur că acum este mai frig sau mai cald decât "înainte", dar eu am prins nişte geruri epocale. Este ceva fascinant - şi terifiant totodată - să vezi spectacolul unui oraş acoperit de gheaţă. Peisajul arată diferit, timpul pare că se scurge altfel. Oamenii se ţin cu greu de picioare, lucrurile alunecă din locurile lor stabilite.

Civilizaţia occidentală s-a construit, în parte, în lupta cu frigul. De fapt, unul dintre secretele avansului excepţional al Occidentului chiar acesta este. Cucerirea îngheţului.

Suntem obişnuiţi să vedem perioada marii expansiuni a lumii vestice drept o eră a "marilor descoperiri" din lumea tropicală sau ecuatorială. Dacă ar fi să colăm un catalog cu imagini ale acelei perioade, ne-ar veni în minte palmieri, insule însorite, comori îngropate de corsari prin nisip. Aceasta este dieta ideologică ce ne-a fost servită de industria filmului şi de literatura populară.

În realitate, lucrurile s-au petrecut foarte diferit. Prima "companie" modernă, pe acţiuni, a perioadei coloniale, a fost Compania Muscoviei, creată în 1555 pentru a face comerţ cu ceea ce fusese, până cu câţiva ani înainte, Marele Ducat al Moscovei. În acel moment, deja economia Europei era orientată spre Nord, prin Liga Hanseatică.

Penetraţia occidentală în zonele calde a rămas limitată până în secolul al XIX-lea. Un exemplu este Africa. Portughezii construiesc diferite forturi ici şi colo pe coasta vest-africană, iar influenţa lor este considerabilă şi mediată prin state autohtone, spre exemplu prin regatul Kongo. Însă, realitatea este că nu se poate vorbi de un imperiu colonial veritabil în Africa în acest timp.

Pe de altă parte, state puternice precum Anglia, Franţa, Danemarca, Rusia, Suedia şi Olanda urmăresc cu atenţie expansiunea spre Nord. Companiile de negustori şi de aventurieri, de asemenea. Multe colonii de succes sunt stabilite în climatul aspru al Canadei sau (mai târziu) al Noii Zeelande. Spre deosebire de Africa şi de Asia, unde europenii se lovesc de o competiţie puternică, în Nord ei prosperă.

Tot frigului i se datorează şi o parte din avântul economic al nou stabilitelor State Unite ale Americii. Un detaliu puţin cunoscut: cea mai importantă industrie americană a secolului al XIX-lea a fost, o vreme considerabilă, industria balenierelor. Nu doar balenele erau vânate, ci şi focile, pinguinii şi alte creaturi. Balenierele americane puteau fi întâlnite pe toate mările şi oceanele. Antarctica a fost descoperită, în parte, de aceste nave.

Tot în secolul al XIX-lea, americanii fac bani buni din gheaţă. Povestea a început în 1806, când un anume Frederic Tudor, din Boston, are ideea - năstruşnică pentru acele vremuri - să exporte gheaţă în zonele tropicale. Acesta a fost începutul unei alte industrii americane importante. Cât despre imperiul britanic, acesta a fost dependent de existenţa vaselor-refrigerator, prin care carnea de vită sau de oaie din colonii era exportată în toată lumea. Cultura populară anglo-americană, cu îngheţata şi cu băuturile sale "răcoritoare" (ice-cold - după cum spun americanii), nu trebuie, nici aceasta, uitată.

Pe de altă parte, totalitarismele secolului XX au pierdut lupta cu frigul. Ceauşismul a căzut ca urmare a revoltei din luna Decembrie. Încercaţi să vă imaginaţi acele "evenimente" în timpul vacanţelor de vară... Incapacitatea regimului de a asigura un minim de căldură şi de lumină iarna a dus rapid la delegitimarea sa. Nazismul, la rândul său, a fost învins şi de marina comercială britanică, prin convoaiele sale arctice.

Capacitatea de a se organiza în faţa frigului, de a-l folosi chiar pentru profit, a marcat civilizaţia occidentală. Multe dintre cele mai bine guvernate state din lume sunt cele din zona nordică.

Şi invers: incapacitatea administrativă de a face faţă frigului, de a găsi o nişă profitabilă în condiţii vitrege, de a-i pune pe unii "la răcoare" - toate acestea sunt semne ale unui regim rău, corupt, ineficient.

Desigur, există şi alte feluri de a te adapta la frig decât cele propuse de Occident. Te poţi retrage într-o colibă cu o sticlă cu "apă-de-foc" alături, mănânci salam pe ziar şi te uiţi la televizor. Sunt populaţii care trăiesc astfel, printre nămeţi.

O pictură tristă a lui Léon-Jean-Bazille Perrault, intitulată "Afară în frig", ne prezintă o scenă care trebuie să fi fost comună pe străzile oraşelor europene de la finele secolului al XIX-lea. Doi copii zgribuliţi de frig. Stau unul lângă altul, băiatul ţinând în mână o tamburină cu care îşi câştigă zilele, iar fetiţa pare să aibă un fel de cutie de vânzător ambulant.

Avem şi o serie de fotografii alb-negru din România anilor 1980. Străzi îngheţate, tramvaie ruginite. Autobuzele circulă "pe scară" şi au un fel de rezervoare groteşti, cilindrice, pe acoperiş. Oameni stau zgribuliţi la coadă, în spatele blocurilor.

Şi totul părea să alunece. Alunecai pe scări, pe trotuare. Maşinile alunecau la stop. Zăpada aluneca de pe acoperişuri în capul trecătorilor. Copiii se dădeau pe gheaţă. Trebuia să calci cu atenţie pentru că dădeai la fiecare pas peste patinoare sau pârtii improvizate. Şi vorbele, noţiunile, erau pe derdeluş. Ajungeau la microfon şi nu se mai opreau.

Frigul a marcat şi tranziţia. Era cândva, prin anii '90, când am văzut, pe un ger cumplit, un copil aproape dezbrăcat. Cerşea undeva pe bulevardul 1 Mai. Am sunat la numărul de urgenţe de atunci. O voce morăcănoasă mi-a răspuns: "Dar ce-aţi vrea, domn'le, să îl iau eu acasă?...".

În 1913, o grupare futuristă rusă prezenta opera "Victorie asupra Soarelui". Era un talmeş-balmeş de sunete şi imagini menite să prezinte triumful unei noi ordini, în care toţi oamenii par fericiţi. Cuburile desenate atunci pentru scenă de Malevich au fost sursa inspiraţiei pentru mausoleul lui Lenin, din Piaţa Roşie, unde tronează moaştele fondatorului URSS, într-o incintă cu aer condiţionat. La finalul operei, un avion se prăbuşeşte pe scenă.