VIDEO Comisarii ANPC au dat amenzi de peste 1,5 milioane de lei agenţilor economici din judeţul Prahova

S.B.
Miscellanea #Video / 9 septembrie 2022



Comisarii Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) au dat amenzi în valoare de peste 1,5 milioane de lei agenţilor economici din judeţul Prahova, fiind găsite mai multe nereguli, printre care produse expirate şi mizerie, iar zeci de operatori au fost închişi.

ANPC a transmis, vineri, printr-un comunicat de presă, că în ultimele zile au avut loc ample acţiuni de control în Ploieşti, Câmpina, Păuleşti şi Vălenii de Munte.

În două zile, echipele de control au verificat 140 de operatori economici, la 126 dintre aceştia înregistrându-se abateri de la legislaţia în vigoare.

De asemenea, în cazul a 14 operatori economici au fost înmânat invitaţii, urmând ca documentele de control să fie încheiate după terminarea verificărilor.

"A păstra curăţenia şi ordinea sunt două lucruri de bun simţ, iar nerespectarea acestora, din punctul meu de vedere, va atrage sancţiuni. Sunt prahovean, iar acest lucru m-a determinat să mă implic pentru a salva zone comerciale intrate în deriva delăsării. Această acţiune a avut rolul principal de a stabili o abordare unitară la nivel naţional. Avem de pregătit un sezon, trebuie să relansăm turismul şi, cel mai important lucru, să învăţăm operatorii economici să îşi respecte consumatorii", a declarat comisarul şef al CRPC Regiunea Sud Muntenia, Ion Iordăchescu.

Acţiunile de control s-au desfăşurat în complexul comercial Balif, Serpo, Piaţa Cocoş, Autogara Câmpina, Vălenii de Munte, Piaţa Câmpina, Hotel Restaurant Sky Păuleşti, magazinele chinezeşti din Ploieşti.

Echipele de control au descoperit mai multe abateri, printre care: comercializarea unor produse alimentare cu termenul de valabilitate ilizibil sau depăşit, utilizarea unor camere frigorifice neigenizate corespunzător, cu rafturi metalice ruginite, cu pereţi cu tencuiala sau zugrăveala exfoliată, comercializarea unor produse preparate şi semipreparate fără a avea menţionată data preparării, utilizarea, în blocul alimentar, a unor aparate şi ustensile neigienizate, depreciate, cu rugină, utilizarea unor echipamente de gătire (cuptor de copt, cuvă de fierbere, tăvile de coacere) neigenizate, cu strat gros arsură, existenţa unor pardoseali neigenizate,cu plinte deslipite, depozitarea materiilor prime în locuri nepotrivite (ex: faină depozitată în spaţiul de preparare).

Alte nereguli depistate de comisarii ANPC au fost: utilizarea unor cântare fără verificare metrologică; utilizarea uleiului de prăjire cu culoare modificată, necompletarea graficului pentru schimbul uleiului, utilizarea unor vitrine frigorifice insalubre (cu gheaţă în exces, rame murdare, rugină, praf şi insecte), paviment neigienizat, tapiţeria scaunelor din dotare rupte, fără lucrări de întreţinere, igienizare (suprafeţe mari de vopsea lavabilă exfoliată), grupuri sanitare insalubre, pavimente cu gresie spartă.

De asemenea, din cele 15 autobuze şi microbuze verificate, şase vehicule aveau tapiţeria murdară, tocită, linoleumul de pe pardoseală rupt, existând pericol de accidente, cu calorifere neigienizate, rupte, cu uşi de acces legate cu sârmă, neigienizate, plafoane murdare cu depuneri de mâzgă. Totodată, sala de aşteptare era neigienizată, pavimentul deteriorat prin exfolieri de vopsea.

În piaţa Câmpina, gresia era deteriorată, erau porţiuni sparte, neigienizate, pereţi neigienizaţi, agregate frigorifice degradate, ruginite şi ventilatoare pline de praf şi mizerie. Erau vândute produse alimentare fără etichetă şi elemente de identificare depozitate pe paviment.

Echipele de control au mai găsit o informare incompletă a consumatorilor, în listele de meniu, privind alergenii, materiile prime congelate şi coloranţii alimentari care pot afecta atenţia copiilor, nerespectarea regimului temperaturii de păstrare a produselor, neconformităţi la agregatele de tip leagăne, tobogane, balansoare, aparate fitness de exterior pentru adulţi existând pericol în utilizarea acestora, neconformităţi privind pavimentul moale, găurit, gazon necurăţat neigienizat al jocurilor de joacă.

Comisarii ANPC au dat 190 de amenzi, în valoare de 1,5 milioane de lei şi au oprit de la comercializare peste 20.000 de produse neconforme în valoare de peste 1 milion de lei.

De asemenea, au fost închise temporar 36 de unităţi, a fost făcută propunere de închidere până la şase luni pentru alte cinci şi s-a propus încetarea practicilor incorecte pentru trei agenţi economici.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb