VIDEOCONFERINTA BURSA THE POST PANDEMIC WORLD / DANIEL FARMACHE, CEO E-INFRA: "Fondurile de infrastructură - vehicule financiare pentru finanţarea investiţiilor"

George Marinescu
Ziarul BURSA #Macroeconomie / 30 aprilie 2020

DANIEL FARMACHE

DANIEL FARMACHE

Realizarea proiectelor de investiţii în infrastructură în actuala perioadă reprezintă o provocare pentru autorităţi prin prisma veniturilor bugetului de stat, al căror nivel a scăzut din cauza crizei economice generată de pandemia Covid-19. De aceea, Guvernul ar trebui să se orienteze către parteneriatul public-privat pentru o parte dintre proiectele de infrastructură pe care doreşte să le realizeze şi să promoveze măsuri de ocupare activă în următoarea perioadă, a afirmat Daniel Farmache, CEO E-INFRA, în cadrul videoconferinţei internaţionale "The Post-Pandemic World" organizată de Grupul de presă BURSA.

Daniel Farmache a spus: "Banii nu trebuie să vină direct de la bugetul de stat, ci şi din alte surse. Vedem un lucru care nu este observat de restul oamenilor: banii pentru investiţiile din infrastructură există şi în altă parte, nu doar la Guvern. Există 1,5 trilioane de dolari în fondurile de infrastructură, bani care aşteaptă destinaţii în care să fie investiţi, de oameni care aşteaptă astfel de oportunităţi. Vorbim despre oameni care nu îşi permit să piardă investind pe bursă, ci vor să investească în lucruri stabile, cu randamente solide, nu mari, dar stabile. În loc să îndatorăm bugetul de stat pentrru construcţii, new deal, Guvernul ar trebui să creeze o platformă prin care să încurajeze fondurile de infrastructură să vină să investească în România. La noi în ţară nu a venit niciodată un fond mare de infrastructură să investească pe un proiect greenfield. Trebuie să le oferim concesiuni pe care pot investi, de la reţele de apă, la închisori, stadioane, camine de bătrâni şi aşa mai departe. Este un buzunar enorm de capital, despre care nu prea se ştie. 1,5 trilioane dolari, reprezintă foarte mulţi bani. Astfel de fonduri caută acum un vehicul prin care să investească în România, dar nu avem multe proiecte pe care să le oferim".

Directorul executiv al E-Infra a mai spus că în perioada următoare ar trebui să primeze măsurile de ocupare activă în faţa celor de ocupare pasivă (şomajul tehnic şi şomajul clasic). Daniel Farmache a arătat: "Trebuie să încurajăm oamenii să muncească, companiile să angajeze oameni, să creştem lichiditatea. Ar trebui oferite prime de mobilitate pentru şomerii care se duc dintr-un judeţ în altul, aşa cum s-a mai făcut prin intermediul fondurilor europene în urmă cu patru ani. Genul aces­ta de măsuri pot canaliza bani euro­peni. Ar trebui să fim foarte inventivi şi focusaţi pe măsurile respective".

Daniel Farmache se teme că, în perioada următoare, va fi reluată tema de la începutul lui 2019 privind naţionalizarea fondurilor de pensii private, adică a pensiilor acumulate la Pilonul II. Domnia sa consideră că luarea unei astfel de măsuri ar fi o greşeală şi ar afecta pieţele, bursele, şi, în cele din urmă, economia reală. Daniel Farmache arată că trebuie lăsat domeniului privat capacitatea să îşi direcţioneze banii către destinaţiile pe care le consideră propice a le aduce un randament stabil, constant, fără riscuri inutile. El a precizat că fondurile de pensii de la Pilonul II ar dori să investească bani în proiecte de infrastructură şi în active nelistate, care să le ofere o siguranţă cu privire la randamentele ulterioare.

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb