VIDEOCONFERINTA BURSA THE POST PANDEMIC WORLD / STERE FARMACHE: "Fiecare ţară încearcă să găsească echilibrul optim între favorizarea economiei şi protejarea populaţiei"

Andrei Iacomi
Ziarul BURSA #Macroeconomie / 30 aprilie 2020

STERE FARMACHE

STERE FARMACHE

"Societăţile listate au şanse mult mai mari să depăşească această perioadă pentru că depind şi de încrederea de care se bucură în faţa investitorilor"

Pornirea economiei nu este o simplă decizie, chiar dacă aparent se poate face prin acelaşi tip de decizii prin care s-a închis, iar ţările au intrat în carantină, a spus Stere Farmache, fost preşedinte şi director general al Bursei de Valori Bucureşti (BVB).

"Cred că pentru clasa politică, pentru Guvern, întrebarea foarte delicată la care trebuie să găsească răspunsul ţine de echilibrul optim între a favoriza economia şi a proteja populaţia. Cred că aici este cheia pentru tot ce va urma. Este dacă doriţi ca în piaţa de capital, unde supraveghetorul pieţei trebuie să găsească, prin reglementări, optimul între măsurile de favorizare a pieţei şi de protecţie a investitorilor", a spus Stere Farmache.

Domnia sa a punctat că, actuala criză va face ca toate companiile, inclusiv IMM-urile, să îşi regândească planurile de afaceri şi strategiile, mai ales dacă sectorul în care activează a fost puternic lovit.

"În plus, această criză aduce în faţa multor întreprinderi activarea unor planuri de dezastre, pentru cele care aveau astel de planuri, iar pentru celelalte, se pune problema să se gândească serios în acest sens, pentru că această pandemie te duce cu gândul că se mai pot apărea astfel de fenomene, din alte zone", a spus Stere Farmache.

În opinia sa, repornirea economiei va fi dată de evoluţia pandemiei de Covid-19, iar în acest moment, atât în plan local cât şi mondial, se întrevede acest lucru, dar repornirea se va efectua cu frâna de mână trasă.

"În orice caz, cred că în această ecuaţie, în care pe de o parte trebuie luate măsuri de repornire a economiei, iar pe de altă parte trebuie protejată populaţia, la un moment dat trebuie acceptate riscuri şi de o parte şi de alta", a spus Stere Farmache.

Legat de faptul că statul va sprijini IMM-urile prin garanţii acordate creditelor pe care acestea le accesează, fostul conducător al BVB a precizat: "Legislaţia actuală spune că băncile acordă aceste credite, care sunt garantate de stat în proporţie de 80-90%, în funcţie de tipul de finanţare, cu respectarea normelor interne. Deci nu este vorba despre o relaxare a normelor interne, ceea ce înseamnă că IMM-urile trebuie să fie bancabile. Ce aduce în plus această legislaţie, este că oferă colateral suplimentar IMM-urilor care fie nu au deloc, fie nu au colateral suficient că să obţină finanţarea".

În aceste condiţii, Stere Farmache a atras atenţia asupra IMM-urilor care, la începutul anului se găseau într-o situaţie economică fragilă, dar erau încurajate de perspectivele macroeconomice bune.

"Iar aici probabil că vorbim de circa 160 de IMM-uri, care ar putea de faliment până la sfârşitul anului şi care probabil nu vor avea acces la finanţare, chair în condiţiile garanţiei statului", a spus domnul Farmache, adăugând: "Cred că IMM-urile trebuie să conştientizeze acest lucru şi să aibă planuri de afaceri care într-adevăr să pună în evidenţă faptul că au nevoie de finanţare, pentru că sunt afectate efectiv de această situaţie de criză".

Pe de altă parte, fostul conducător al BVB a subliniat că, societăţile listate au şanse mult mai mari să depăşească această perioadă pentru că nu depind în mod necesar de decizii ale guvernului pentru a avea acces la finanţare bancară cu garanţia statului ci depind, în bună măsură, şi de încrederea de care se bucură în faţa investitorilor.

"Companiile listate se pot finanţa prin instrumentele pe care le pune la dispoziţie piaţa de capital, prin emisiuni de acţiuni sau obligaţiuni. Iar investitorii, privesc altfel performanţa sau non-performanţa unei companii şi sunt mult mai pregătiţi să îşi asume riscuri decât un ofiţer bancar care, pe de o parte are filtre foarte bine puse la punct de analiză a riscurilor şi, pe de altă parte, trebuie să se supună normelor bancare în vigoare, unde avem de-a face cu o suprareglementare", a spus Stere Farmache.

În opinia sa, unul dintre motivele pentru care Polonia a trecut mai uşor prin criza din 2007-2008 a fost dat chiar de faptul că a avut o piaţă de capital bine consolidată, care a permis companiilor să se finanţeze.

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb