VIDEOCONFERINŢA "INVESTIŢII IMOBILIARE ŞI ACHIZIŢII PUBLICE ÎN PANDEMIE" / CRISTIAN ERBAŞU, PREŞEDINTELE FPSC: "Criteriile pentru obţinerea proiectelor defavorizează companiile româneşti"

E.O.
Ziarul BURSA #Companii #Construcţii / 17 iulie 2020

Cristian Erbaşu

Cristian Erbaşu

Situaţia în domeniul construcţiilor nu este atât de rea, în acest moment, însă din toamna care vine şi până la primăvară lucrurile pot fi un pic mai delicate, este de părere Cristian Erbaşu, preşedintele Federaţiei Patronatelor Societăţilor din Construcţii (FPSC) şi Director General la Construcţii Erbaşu.

Domnia sa a menţionat: "Sunt multe construcţii care se apropie de finalizare, destul de puţine şantiere vor începe în următoarea perioadă, în piaţă manifestându-se o oarecare reticenţă şi aşteaptându-se de la stat foarte mult.

Trebuie să ţinem cont, însă, că este o perioadă de campanie electorală care implică o exagerare a promisiunilor făcute. Când avem de-a face cu tot felul de măsuri de protecţie, necesare, care vor impacta şi activitatea pe şantiere, productivitatea şi producţia este destul de scăzută. În aceste condiţii, ne aşteptăm la o demarare destul de greoaie a unor lucrări, iar oamenii au alternative destul de rapide şi nu vor aştepta finalizarea anumitor proiecte".

În acelaşi timp, domnul Erbaşu consideră că muncitorii din domeniu, mai ales cei care s-au întors din alte ţări, dacă nu vor găsi alternative, atunci "vor lua calea vestului din nou şi vor mai lua cu ei şi câţiva prieteni, rude, care nu erau plecaţi".

Referitor la accesarea fondurilor europene, preşedintele FPSC a subliniat că încă există probleme importante cu marile proiecte de investiţii prevăzute să fie finanţate din bani europeni: "În principal achizitiile sunt greoaie, predispuse unor caiete de sarcini dirijate şi toate aceasta crează o atmosferă nepropice unor demarări rapide de proiecte noi. Aşa estimăm că va fi atmosfera pentru un viitor apropiat, de un an de zile. Acum, încă savurăm derularea proiectelor care vin din spate. Mulţi dintre ei nu s-au oprit, vor să le termine, în ideea de a le valorifica, mai ales dacă vorbim de imobiliare".

Printre altele, Cristian Erbaşu este de părere că, deşi există câteva elemente de fluidizare a reglementărilor din domeniul achiziţiilor, în realitate nu se va întâmpla acest lucru: "Simplificarea nu se face printr-o simplă declaraţie, ci prin nişte măsuri directe. Vorbim de încurajarea capitalului autohton. Dacă luăm ultimele atribuiri, firmele româneşti nu prea au obţinut proiecte, mai ales din cele de anvergură. Nici nu prea mai sunt companii care să poată lua proiecte de anvergură. Criteriile de atribuire nu s-au schimbat. Sunt criterii care defavorizează companiile româneşti. Dacă pui printre criterii de evaluare existenţa unor experţi pe care firmele internaţionale îi au, dar firmele româneşti nu, acestea din urmă sunt defavorizate. Dar când este vorba de numărul de muncitori calificaţi, este invers. În general, firmele româneşti au angajaţi, dar cele internaţionale nu au".

Astfel, chiar dacă au fost evaluate perioadele de depunere, de evaluare etc., în opinia domnului Erbaşu tot se va ajunge la perioade destul de lungi în ceea ce priveşte achiziţiile, pentru că nu există sancţiuni în reglementările actuale şi se va renunţa la ceea ce se pare că s-a modificat acum la legislaţia achiziţiilor.

Opinia Cititorului ( 2 )

  1. "Criteriile pentru obţinerea proiectelor defavorizează companiile româneşti"

    Pai este si normal, criteriile sunt elaborate in interesul altor tari. Original blend since 1990... 

    1. De exemplu Tel Drum, o companie romaneasca extrem de defavorizata, iar ca ea sunt multe altele.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb