VIDEOCONFERINŢA "ROMÂNIA - STRATEGIA DEZVOLTĂRII" / MARIUS VASILIU, SECRETAR DE STAT, MINISTERUL INVESTIŢIILOR ŞI PROIECTELOR EUROPENE: "Avem şansa să ne aliniem la dezideratul din momentul aderării la UE"

A.I.
Ziarul BURSA #Strategia dezvoltarii României / 2 iulie 2021

Marius Vasiliu

Marius Vasiliu

Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR) reprezintă şansa ţării noastre de a se alinia la dezideratul din momentul aderării la Uniunea Europeană, adică integrarea în adevăratul sens în UE, este de părere Marius Vasiliu, secretar de stat în cadrul Ministerului Investiţiilor şi Proiectelor Europene.

Domnia sa a spus: "Avem 30 de ani de tranziţie şi iată că am ajuns într-un moment extrem de favorabil. Este o certitudine şi toată lumea a vorbit despre această oportunitate uriaşă de finanţare a României. Până la urmă, discutăm despre un termen foarte scurt, între cinci şi zece ani, în care avem şansa unei transformări. Şansa de a ne alinia la dezideratul de la momentul aderării la Uniunea Europeană. După paisprezece ani, încă putem să spunem că doar am aderat în unele zone. Nu ne-am şi integrat în Uniunea Europeană".

Marius Vasiliu a adăugat: "Această oportunitate a venit până la urmă într-un context nefavorabil pentru întreaga omenire. Business-uri, şcoli, viaţă socială, toa­te au fost transformate ca peste noapte.

Dar iată că din orice problemă trebuie să identificăm şi părţile bune, iar aici partea bună ţine de o reorientare către bazele unei societăţi, a unei economii, care să reziste unor şocuri de acest gen şi pe viitor. Practic, acest lucru îşi propune acest mecanism de redresare şi rezilienţă".

Conform celor spuse de secretarul de stat, deşi unele state membre au trecut de evaluarea de la nivelul Comisiei Europene, în cazul nostru acest proces este încă în derulare.

"Mai sunt de clarificat anumite aspecte, dar probabil că încadrându-ne în termenele din regulament, vom avea aprobat planul la începutul toamnei, ceea ce înseamnă că din acel moment vom avea şi prima tranşă de finanţare. Un avans de 13% din ceea ce propune România vizavi de cele 29 de miliarde (n.r. de euro), granturi şi împrumuturi", a spus Marius Vasiliu.

Potrivit secretarului de stat, procesul de negociere în ceea ce priveşte dezvoltarea Planului, inclusiv la nivel intern, a fost destul de laborios pentru că pe lângă necesităţi ţara noastră trebuie să mai îndeplinească şi anumite condiţionalităţi.

"Iar aceste condiţionalităţi ne prind oarecum defazaţi în relaţia cu Uniunea Europeană, atât timp cât priorităţile multor state membre sunt altele decât nevoile de bază ale României. Şi aici discutăm despre despre autostrăzi, despre alimentarea cu gaze naturale, despre lipsa reţelelor de apă şi canalizare (...). De asemenea, încă avem restanţe la nivelul educaţiei, la nivelul sănătăţii şi a mediului. Aşadar suntem cumva în urmă faţă de nevoile către care se orientează acum Uniunea Europeană", a spus Marius Vasiliu, adăugând: "Acestea sunt problemele cu care practic ne-am confruntat în negocierile cu Comisia Europenă, pentru că investiţiile aferente acestor reforme a trebuit să poată fi încadrate într-un nivel minim obligatoriu de îndeplinire condiţionalităţilor. De 37% orientare către mediu, respectiv digitalizare la un nivel de cel puţin 20%".

De asemenea, secretarul de stat în cadrul Ministerului Investiţiilor şi Proiectelor Europene a subliniat că ţara noastră este obligată să îşi îndeplinească toate ţintele asumate, în caz contrat urmând să nu primim niciun ban de la nivelul UE.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. PRACTIC NICI UNUL !!!

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb