VIKTOR ORBAN: "Dorim să putem coopera cu românii, cu sârbii, cu slovacii"

L.L.
Internaţional / 10 mai 2019

Viktor Orban (Sursă foto: Twitter)

Viktor Orban (Sursă foto: Twitter)

Premierul Ungariei, Viktor Orban, a declarat astăzi, la Sânpaul, la inaugurarea celei mai moderne fabrici de nutreţuri combinate din Europa, realizată în urma unei investiţii de peste 15 milioane de euro, că Ungaria este o ţară puternică, va fi puternică, că în 5-10 ani doreşte să investească în această zonă şi să coopereze împreună cu românii, cu sârbii, cu slovacii şi cu alte state, scrie Agerpres.

"Guvernul Ungariei a înfiinţat instrumente financiare pentru a realiza şi alte investiţii. Puteţi avea încredere în ajutorul nostru, în investiţii pe viitor. Discutăm despre cum putem să ajutăm dezvoltarea unor societăţi maghiaro-române din Transilvania şi din România. Vă îndemn să fiţi atenţi la aceste informaţii, să căutaţi posibilităţile de a apela la aceste instrumente economice şi financiare pentru a crea un viitor fericit pentru comunităţile noastre. Folosiţi aceste instrumente şi aceste posibilităţi. Ungaria este o ţară puternică şi va fi puternică şi în 5-10 ani noi dorim să investim în această zonă şi dorim să putem coopera împreună cu românii, cu sârbii, cu slovacii şi aşa mai departe şi cred că toţi putem beneficia. Cei care cooperează cu Guvernul Ungariei vor fi de succes", a declarat Viktor Orban, conform Agerpres.

Premierul Ungariei a arătat că este onorat să inaugureze investiţia de la Sânpaul şi că strategia unei naţiuni poate fi construită în mai multe feluri.

"Este o mare bucurie pentru mine şi mă simt onorat să fiu aici, la Sânpaul, am discutat cu acţionarii şi cu proprietarii şi am înţeles că este nu numai cea mai mare fabrică din România, ci una dintre cele mai mari din Europa. Cred că m-au invitat aici că poate am ceva de spus. Aş dori să vorbesc cu membrii comunităţii maghiare. Strategia unei naţiuni poate fi construită în mai multe feluri. Szecseny Istvan a spus că a fi maghiar este un lucru extraordinar, dar nu este uşor. În decursul istoriei ar fi foarte bine să fie un lucru rentabil să fim maghiari şi trebuie să înţelegem că istoria noastră, cultura noastră care mai mult arată spre trecut, trebuie să ne asigurăm şi un viitor de succes pentru familiile şi comunităţile noastre", a afirmat Viktor Orban, porivit Agerpres.

Premierul Ungariei a participat, astăzi la Sânpaul, la inaugurarea uneia dintre cele mai mari fabrici de nutreţuri combinate, UBM Feed Romania SRL, având ca acţionari UBM Ungaria, East Grain, East Consulting şi Oprea Avicom, în urma unei investiţii de peste 15 milioane de euro.

Noua fabrică de furaje are o capacitate de producţie de 30 tone pe oră, circa 220.000 tone pe an şi un flux tehnologic de ultimă generaţie, fiind una dintre cele mai moderne fabrici în domeniu la nivel european, mai scrie Agerpres.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb