Vine, vine Moş Decembrie!

Marius Tiţa
Ziarul BURSA #Investiţii Personale / 10 decembrie 2010

Florin Bârză. Condiţia artistului - Vitraliu

Florin Bârză. Condiţia artistului - Vitraliu

Acest articol este dedicat ofertei generoase de obiecte de artă şi de colecţie, mai ales pictură şi sculptură, care defilează prin licitaţiile noastre, prin galerii şi prin tîrguri. Chiar dacă eliminăm partea de falsuri strigătoare la cer şi tot mai rămîn multe piese de admirat şi chiar de cumpărat. Este un moment unic, preţurile sunt în scădere, desigur, din cauza crizei şi a efectului româ­nesc de criză, dar şi pentru că am ajuns în decembrie. Dacă luaţi oferta de tăieri de venituri şi aţi cam uitat, vă amintim că decembrie este luna cadourilor, luna marilor reduceri şi a marilor cheltuieli, vin tot felul de Moşi de mare eficienţă comer­cială iar Moşul căutat de piţipoan­ce goleşte portofelul mai abitir ca oricând. Cel puţin aşa era regula pînă de curînd. Vom vedea dacă se întîmplă la fel în acest an. Vom vedea dacă şi pe piaţa de artă se menţine această tradiţie. Cumpărători să fie, că vînzători şi ofertă există. Este vorba, desigur, de piaţa românească de artă, atît cît este ea şi cum este, că piaţa internaţională a anunţat deja un an de excepţie, finalizat cu un sezon toamnă-iarnă de top, care concurează chiar şi realizările legendare de anţărţ. Un aspect tradiţional pe care s-ar putea să nu îl fi remarcat, mai rău, chiar să îl fi uitat, este îndesirea vînzărilor; nu mai aşteptăm două săptămîni, ci ne dăm întîlnire din şapte în şapte zile. Case de mai mică respiraţie sau de intenţie locală se activează şi ele. A fost una cu nume întîmplător ce dă fiori naţionali armenilor, iar alta bilingvă, la Cluj.

La Alisul de acum vreo 10 zile cel mai bine, cu 24 mii de lei, s-a dat o lucrare a celebrului pictor Storck. Nu este vorba, desigur, de "sculptorii familiei Storck" sau de Cuţes­cu- Storck, pictoriţa, ci de Romeo, fiul Ceciliei şi al violonistului Romulus Kunzer, dintr-o căsătorie anterioară intrării în familia Storck. Lucrarea seamănă teribil cu vreun proiect de frescă al mamei sale, în genul celei realizate în aula Academiei de Studii Economice. Cu 20 de mii s-a dat un peisaj neconvingător de Schweitzer-Cumpăna iar cu 19 mii o copie declarată după Nicolae Grigorescu, realizată de Eustaţiu Stoenescu, marele nostru pictor cu o biografie fabuloasă, plecat din Oltenia, ajuns la New York şi odihnit pe veci la Paris. Din capitala Franţei, cum arăta ea acum un secol, vine un peisaj difuz, greu de localizat acolo unde scrie, realizat de Ştefan Dimitrescu şi vîndut, acum, cu 14 mii de lei.

Direct de la Suţu, din expoziţia de toamnă a colecţionarilor români avînd ca subiect iarna, unde a atras priviri pline de apreciere dar şi de invidie, o imagine cu tăietură direct de lumină pe zăpada de pe malul apei sub defilarea plopilor, pictată de George Catargi, a fost vîndută cu numai 11 mii de lei. De s-ar fi vîndut direct din expoziţia de grup din Piaţa Universităţii, cu mult mai mult ar fi scos. Părerea mea!

În aceeaşi şedinţă s-au mai vîndut mai multe desene şi gravuri, o doam­nă în vîrstă de Aman, cam cu o mie de euro, şi două nuduri de Iser, cu numai 3 mii de lei, o linogravură de Alexandru Ţipoia, cu numai 8 milioane vechi.

Dintre iubiţii contemporani care ar fi trebuit cumpăraţi dar nu s-a întîmplat asta amintim o "Arlechină" de Florin Bârză, reprezentant de seamă al generaţiei încă tinere şi foarte în forţă, pe care ar trebui să îl întîlnim mai des în licitaţii, un "Gheţar Sud Tirol" piesă de album de Teodor Răducan, autor al unei pagini pline de originalitate în arta românească. Eu aş mai fi luat o inedită privire de sus de Mircea Olarian, de 4 mii, şi un straniu interior dominat de o statuetă, de Jean Neylies, oferit cu 3 mii.

Din vînzările Goldart de penultima dată, şedinţa cu românii la Mediterana, nu cea cu oferta de la mall, sînt multe de admirat dar, din păcate, puţine vîndute sau vîndute la preţuri semnificative sau impunător crescute. Preţul cel mare, de 110 mii de lei, a fost obţinut de o pictură de Grigorescu, o casă din Văleni cu autentificare de Jean Al. Steriadi, pictură de mici dimensiuni dar pe pînză. Vine apoi, cu 30 de mii de lei, o pictură de Adam Bălţatu, planuri de cromatică urbană rupte spre poalele unei cîrciumi. Cu 14,5 mii de lei s-a vîndut un peisaj de alee din pădure de Nicolae Vermont, atît de frumos că personajele au început să se plimbe prin miezul lui. Urmează o scenă anonimă semnată parcă Negely, cu mici barcazuri cu pînze galbene, vîndută cu 9,75 mii de lei, preţ la care a plecat şi un personaj cu pielea negricioasă care îşi aprinde o pipă, purtînd denumirea etnică propusă de duetul Prigoană-Academia Română, dar care putea fi foarte bine şi o piele-roşie, tablou de Octav Băncilă.

O tînără citind, poziţie clasică dis­părută în zilele noastre şi din pictură şi din sculptură şi din viaţă, lucrare de Ion Musceleanu, a fost vîndută cu 8,75 mii de lei.

Mai amintesc o pictură de Geta Grabovschi şi o sculptură de Elena Didi Surdu Stănescu, fiecare vîndută cu 3 mii de lei, expresie probabil întîmplătoare a deplinei fraternităţi a celor două artiste care reuşesc expoziţii deosebite împreună, la Bucureşti, la Craiova sau, recent, la Bruckenthal.

Observaţia că se înmulţesc şedinţele de licitaţii de artă în luna decembrie ne permite să atragem atenţia asupra unei iniţiative din provincie, mai exact de la Cluj, de unde de obicei vine ploaia, ba chiar şi o catas­trofă pe care o trăim în direct. Acolo funcţionează, însă, şi o casă de licitaţie de artă, Quadro pe numele ei, care comunică bilingv, româna nefiind mereu prima limbă iar engleza nu este a doua. Se face treabă bună acolo, mai ales că şeful companiei, Székely Sebestyén György, este el însuşi un istoric de artă. Din cîte înţeleg, se studiază arta transylvană, unde y nu este întîmplător, şi din cîte nu înţeleg îmi pare rău, pentru că sînt spuse lucruri interesante despre artişti şi fapte pentru care nu avem ureche la Bucureşti. Pe 15 decembrie, casa Quadro organizează o licitaţie cu o ofertă demnă de toată atenţia, care pe unii îi va împinge la mai mult decît atît. A doua zi, în joia tradiţională, se ţine şi licitaţia Artmark, de la care Quadro învaţă şi de care ţine aproape. Este al treilea duplex Artmark, după Mamaia şi Timişoara, acum fiind Sibiul. Într-o expunere specială, la Bruckenthal, este prezentat "Carul cu boi" de Grigorescu vîndut de Artmark la Operă, toamna asta, cu 155 de mii de euro.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7176
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3172
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9544
Gram de aur (XAU)Gram de aur393.2836

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
targuldeturism.ro
gustulitaliei.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb