Consumatorii vulnerabili vor primi încă din această toamnă sprijin pentru plata facturilor la energie şi gaze, dacă legea care permite acordarea acestor ajutoare va fi aprobată în Parlament în septembrie, a declarat astăzi ministrul Energiei, Virgil Popescu, conform Agerpres.
Acesta a participat la o întâlnire, la Palatul Victoria, între premierul Florin Cîţu şi reprezentanţii ANRE, Transelectrica, bursei de energie OPCOM şi cei ai Consiliului Concurenţei.
"Vom devansa termenul de aplicare a Legii consumatorului vulnerabil, astfel încât sprijinul să fie acordat începând cu acest sezon rece, nu de anul viitor. Sper ca legea să fie aprobată în Parlament în prima parte a lunii septembrie, astfel încât să putem acorda aceste ajutoare din octombrie-noiembrie. (...) Vorbim de peste 400.000 de consumatori, asta înseamnă de gospodării", a spus Popescu.
Banii vor veni de la bugetul de stat, în principal din dividendele acordate de companiile energetice, transmite Agerpres.
Ministrul a precizat că preţul mediu al energiei de la începutul anului până la 31 iulie a fost 64 de euro pe MWh pe piaţa spot a bursei OPCOM.
"Nu 100, nu 1.000 de lei, nu 200. Noi ne uităm la preţul mediu. Există şi vârfuri şi este evident că trebuie să urmărim acest aspect. Principala cauză a creşterii preţului este costul certificatului de CO2 nu doar în România, ci peste tot, acolo unde există energie pe cărbune preţul este foarte sus, 55 de euro costul unui certificat care se adaugă la costurile de producţie şi evident că toţi ceilalţi producători vor beneficia de acest preţ şi vor face profit", a arătat Popescu.
Acesta a sfătuit consumatorii să încheie noi contracte în piaţa liberă, unde preţurile sunt mai mici.
"Oameni buni, vă repet tuturor, mergeţi pe piaţa concurenţială, liberă, alegeţi cea mai bună ofertă, nu staţi în piaţa de serviciu universal, care este scumpă. Primul care este pe listă - şi mai sunt doi-trei la acelaşi nivel de preţ - este compania noastră, Hidroelectrica, faceţi contracte!", a îndemnat ministrul.
Totodată, surse participante la discuţii au precizat, pentru Agerpres, că autorităţile urmăresc o compensare suplimentară pentru această iarnă de care să beneficieze mai mulţi consumatori, pe lângă cei vulnerabili, iar, în acest moment, se analizează modalitatea de încadrare legislativă a acestui ajutor.
O nouă discuţie pe tema facturilor la energie va avea loc săptămâna viitoare la Guvern.
1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 19.08.2021, 17:35)
Oferind sprijin consumatorilor mentineti cartelurile si preturile umflate din piata!
"Banii " circulati se intor cot la buget chiar si pe forma de "ajutorare".
NU mai ofertiti "ajutoare" lasati piata sa regleze singura pretul!!!
Cand 400000 de mii de consumatori nu vor mai platii atunci sa vezi corectie pe tot lantul.
Voi nu ajutati de "mila" ci din interes pur financiare !
A se intelege ca nu am nimic cu persoanele vulnerabile dar ponderea aia de consumatori are o putere foarte mare de a corecta preturile in jos atunci cand preturile sar calul; mai ales ajutate de politicile gov prin inflare fortata a tarifelor ca pe urma sa dea vina pe altii.
semnat comenturi "Cretine"
1.1. Corect! (răspuns la opinia nr. 1)
(mesaj trimis de anonim în data de 19.08.2021, 18:36)
Ca sa nu mai spunem ca este si politic. Daca ai 400.000 de gospodarii (adica probabil peste 1 milion de oameni) atunci sunt destul de multi nemultumiti care mai fac un protest sau voteaza cum nu trebuie. Trebuie jonglat greu.
Imi place foarte tare cum iti spune sa nu stai in serviciul universal ca e scump ca si cum nu tot statul reglementeaza serviciul universal. Daca e asa scump... poate ca vre-o formula e gresita acolo?
2. SOLUȚIA ???
(mesaj trimis de anonim în data de 19.08.2021, 17:36)
DEMISIA DOMNULUI VIRGIL POPESCU !!!!!!!!!!
2.1. Prea putin (răspuns la opinia nr. 2)
(mesaj trimis de anonim în data de 19.08.2021, 18:36)
Alegeri anticipate.
2.2. fără titlu (răspuns la opinia nr. 2.1)
(mesaj trimis de FANE în data de 20.08.2021, 02:11)
de ce sa ajuns aici ?de cand esti ministru ai mintit tot timpul,d-le ministru dute la .... cu masurile tale populiste,asa facea si tactu-Galagie Senior se credea mare,matematician,dar era un papagal vorbitor.....