Ministrul interimar al Energiei, Virgil Popescu, a anunţat, miercuri, în plenul Camerei Deputaţilor, că s-a reuşit găsirea unei soluţii provizorii pentru asigurarea pentru o săptămână a încălzirii municipiului Timişoara, conform Agerpres.
"Vreau să anunţ că astăzi am reuşit să găsim o soluţie, provizorie, e adevărat, pentru încălzirea municipiului Timişoara pentru încă o săptămână", a spus Popescu, în plenul Camerei Deputaţilor, la dezbaterea proiectului de aprobare a OUG privind compensarea creşterii preţurilor la energie.
El a făcut un apel la municipalitate să rezolve în continuare această problemă
"Sper şi fac apel la municipalitate să rezolve odată problema aceasta. Când a fost introdusă compania în insolvenţă trebuia să gândească ce se întâmplă cu acest lucru. Noi am reuşit astăzi, împreună, să găsim o soluţie, dar trebuie să gândească şi de unde facem rost de finanţare", a adăugat Popescu.
Primarul municipiului Timişoara, Dominic Fritz, a anunţat oficial că de marţi de la prânz E.ON a sistat furnizarea gazului pentru societatea de termoficare Colterm.
"Ştiu că este o veste devastatoare pentru cei care suferă în spitale, personalul medical, pentru cei care stau acasă, au copii mici, sunt în vârstă, care poate lucrează de acasă. Vom face tot posibilul să repornim căldura, cât de repede posibil, în Timişoara", a spus Dominic Fritz.