Vizită importantă în România a ministrului adjunct pentru competitivitate şi schimb de experienţă în cadrul Ministerului Cabinetului Prim-Ministrului Emiratelor Arabe Unite

R.S.
Internaţional / 14 august

Vizită importantă în România a ministrului adjunct pentru competitivitate şi schimb de experienţă în cadrul Ministerului Cabinetului Prim-Ministrului Emiratelor Arabe Unite

În perioada 13-14 august 2024, o delegaţie a Emiratelor Arabe Unite, condusă de Excelenţa Sa, domnul Abdullah Nasser Lootah, ministru adjunct pentru competitivitate şi schimb de experienţă în cadrul Ministerului Cabinetului Prim-Ministrului Emiratelor Arabe Unite, a fost primită la sediul Guvernului României şi la mai multe ministere.

Întâlnirile au avut ca punct central de discuţii Memorandumul de înţelegere semnat în 2023 între executivul Emiratelor Arabe Unite şi centrul Guvernului României, la iniţiativa Departamentului pentru Dezvoltare Durabilă, din sub-ordinea Prim-ministrului României.

Întâlnirea de la Palatul Victoria a avut loc marţi, 13 august şi a fost centrată pe 2 idei de proiecte care vor fi coordonate de la nivelul centrului Guvernului, conform unui comunicat transmis redacţiei.

Potrivit comunicatului, acceleratorul guvernamental, o platformă care implică accelerarea furnizării de programe strategice, dezvoltarea de politici şi reglementări şi îmbunătăţirea serviciilor guvernamentale, prin introducerea unui model special construit pe rezultate accelerate, colaborare sporită şi inovaţie.

Programul de excelenţă guvernamentală Sheikh Khalifa, care îşi propune să dezvolte practici de excelenţă ale guvernului naţional prin adoptarea fundamentelor şi principiilor moderne ale excelenţei şi să crească gradul de conştientizare cu privire la excelenţă, dezvoltare şi inovare în activitatea guvernamentală.

Din partea Guvernului României au participat Mihai Ghigiu, şeful Cancelariei Prim-Ministrului, Mihnea Claudiu Drumea, secretar de stat la Secretariatul General al Guvernului, Laszlo Borbely, consilier de stat, coordonatorul Departamentul pentru Dezvoltare Durabilă, Gabriel Bunduc, secretar de stat la Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii, Nicolae Comănescu, consilier de stat, şi Liviu Bostan, subsecretar de stat, vicepreşedintele Institutul Naţional de Administraţie.

"Cancelaria Primului Ministru este un actor central în conceperea şi promovarea politicilor publice, oferind coerenţă şi coordonare între instituţile participante la implementarea viziunii strategice a guvernului. Discuţiile cu omologii din Emiratele Arabe Unite nu sunt doar despre schimbul de idei, ci este vorba despre construirea unui parteneriat dinamic, orientat spre viitor şi, cel mai important, cu impact real în beneficiul cetăţenilor.", a transmis Mihai Ghigiu, şeful Cancelariei Prim-Ministrului.

"Asumarea leadershipului regional aduce beneficii pentru România. Suntem un hub regional în ceea ce priveşte dezvoltarea durabilă, ceea ce deschide noi oportunităţi. Relaţia de parteneriat pe care am clădit-o în ultimii ani şi care s-a materializat într-un memorandum oficial semnat între cele două guverne continuă să creeze un cadru de colaborare pentru inovare şi eficienţă în administraţia publică. Unul dintre mesajele-cheie transmise în cadrul întâlnirilor este că există posibilităţi reale de cooperare în orice domeniu guvernamental relevant şi într-un cadru mai extins, în condiţiile în care guvernul emiratez are un parteneriat similar cu 40 de ţări" , a declarat consilierul de stat Laszlo Borbely, se menţionează în comunicat.

"Întâlnirea a confirmat că există un parteneriat solid şi de viitor între cele două state. La Secretariatul General al Guvernului avem creat Laboratorul de Inovare, structură înfiinţată în colaborare cu Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică, iar tipurile de activităţi propuse în cadrul proiectului Acceleratorul Guvernului pot fi cu uşurinţă modele de bune practici pentru noi şi pilotate în cadrul INOLab", a subliniat secretarul de stat Mihnea Claudiu Drumea.

Ministerele care au găzduit în aceste zile întâlniri şi şedinţe de lucru au fost: Ministerul Afacerilor Externe, Ministerul Afacerilor Interne şi Ministerul Cercetării, Inovării şi Digitalizării.

Delegaţia emirateză a vizitat, de asemenea, Palatul Parlamentului şi sediul Asociaţiei Ateliere Fără Frontiere, care desfăşoară activităţi de reinserţie socială a persoanelor din grupuri vulnerabile, folosind ca materii prime inclusiv elemente provenite din diferite tipuri de deşeuri.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

21 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9766
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7317
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3535
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9743
Gram de aur (XAU)Gram de aur405.9099

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
targuldeturism.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb