Preşedintele rus, Vladimir Putin, a declarat că este pregătit să "negocieze cu toţi cei implicaţi în acest proces soluţii acceptabile" în ceea ce priveşte războiul din Ucraina, informează agenţia rusă de ştiri de stat TASS, citând interviul acordat duminică de Putin televiziunii de stat, relatează CNN, conform News.ro. În replică, consilierul prezidenţial ucrainean Mykhailo Podolyak a răspuns pe Twitter spunând: "Putin trebuie să revină la realitate".
"Nu cred că este atât de periculos, cred că ne îndreptăm în direcţia corectă, protejând interesele noastre naţionale şi interesele cetăţenilor noştri, ale poporului nostru. Şi pur şi simplu nu avem altă opţiune decât să ne protejăm cetăţenii", a declarat Putin. "Suntem gata să negociem cu toţi cei implicaţi în acest proces soluţii acceptabile, dar depinde de ei. Nu noi suntem cei care refuzăm să negociem, ci ei."
Consilierul prezidenţial ucrainean Mykhailo Podolyak a răspuns pe Twitter spunând: "Putin trebuie să revină la realitate".
Rusia "a atacat de una singură Ucraina şi ucide cetăţeni", a adăugat Podolyak. "Rusia nu vrea negocieri, dar încearcă să evite responsabilitatea. Acest lucru este evident, aşa că ne îndreptăm spre Tribunal".
Remarcile lui Putin vin în timp ce Rusia îşi continuă ofensiva împotriva Ucrainei. Duminică, Pavlo Kyrylenko, şeful administraţiei militare regionale din Doneţk, a declarat că trupele ruseşti au lovit Kramatorsk cu trei rachete. O zonă industrială a fost lovită, dar nu s-au înregistrat victime.
1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 27.12.2022, 07:51)
cu Lavrov...
1.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1)
(mesaj trimis de anonim în data de 27.12.2022, 10:25)
astia joaca cu schimbul pe politistul bun si pe ala rau
pavlov tocmai ce tuna ca inamicii ucrainieni sa indeplineasca toate cerintele moscovei ca altfel se ocupa armata rusa de ei
in lumea lor probabil ca isi spun ca par coerenti
2. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 27.12.2022, 09:49)
E bine ca are de unde sa negocieze, poate alege sa serveasca ceai, sa priveasca pe fereastra larg deschisa, sa mearga la vanatoare , sa faca o plimbare pe podeaua uda din baie...potiunile minune pe care le-a servit altora 20 de ani acum i se vor oferi si lui. Ceausesc ghadafi saddam milosevici....sunt alte modele , are de unde alege
2.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 2)
(mesaj trimis de anonim în data de 27.12.2022, 12:19)
Omorati de cei din vest pentru resurse.
3. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 27.12.2022, 10:51)
Nazistii ucrainieni au doua variante: sa negocieze si sa piarda doar cele 4 regiuni deja ocupate de rusi sau sa nu negocieze, si sa piarda intreaga Ucraina, mai devreme sau mai tarziu, mai ales ca rusii vor deschide un nou front prin Belarus! A existat pt ei si o a treia varianta, si anume sa pastreze intreaga Ucraina neruinata(mai putin Crimeea, care nu a fost niciodata a lor, dpdv istoric), daca negociau inainte de 24 februarie, dar circarul lor a ales sa ii bage in razboi si sa ii duca spre moarte si distrugere sigura!
3.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 3)
(mesaj trimis de anonim în data de 27.12.2022, 11:45)
Ce deștept ești
3.2. fără titlu (răspuns la opinia nr. 3)
(mesaj trimis de anonim în data de 27.12.2022, 12:02)
o banda de criminali in frunte cu pluter omoara civili cu zecile de mii in Ucraina si concluzia e sa negociem. nuuuuu, nu exista negociere cu criminalii. faptul ca tu califici un popor bombardat ca nazist spune enorm despre tine si nimic despre oamenii bombardati.
3.3. fără titlu (răspuns la opinia nr. 3.1)
(mesaj trimis de anonim în data de 27.12.2022, 12:05)
Multumesc, dar n-am ajuns inca la "nivelul" tau!
3.4. fără titlu (răspuns la opinia nr. 3)
(mesaj trimis de anonim în data de 27.12.2022, 13:13)
Daca erau nazisti s-ar fi inteles de minune cu regimul lui Putin
3.5. fără titlu (răspuns la opinia nr. 3)
(mesaj trimis de anonim în data de 27.12.2022, 20:34)
Corect!
4. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 27.12.2022, 13:49)
Incepe sa curga mesajele de pace din toate partile,
asta inseamna ca de aici incolo razboiul nu mai este
RENTABIL si de finantat de occident,
pacea este inca departe dar va veni,
frofitul se va realiza mai bine DUPA razboi
4.1. Titlu (răspuns la opinia nr. 4)
(mesaj trimis de Protaru în data de 27.12.2022, 15:21)
"Mesajele de pace" inseamna ca razboiul este abia la inceput.
5. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 27.12.2022, 16:25)
Ar fi cam așa: tot sudul Ucrainei până la noi, " Rusia istorică " Kiev etc până în Polonia ,evident tot estul Ucrainei adică acest stat îl vei mai găsi greu pe hartă!
De la americani" doar Alaska!
Peste 3 ani încă putin: Polonia, România, Bulgaria și mai vedem la " negocieri "
6. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 27.12.2022, 20:55)
Ce mesaje de pace ca SUA, UE, UK si rusii din '45 o tin din razboi in razboi. Acum s-au calcat pe bombeuri in Ucraina si au intrat in conflict direct cu Rusia, folosind Ucraina ca proxy. La toti le place razboiul le aduce profituri uriase si supun natiuni intregi. Toti sunt o gasca care subjuga natiunile si le fura resursele.