Volodimir Zelenski: "Rusia poate negocia pacea mâine, dacă se retrage de pe teritoriul Ucrainei"

F.D.
Internaţional / 16 iunie

Volodimir Zelenski: "Rusia poate negocia pacea mâine, dacă se retrage de pe teritoriul Ucrainei"

Rusia şi liderii săi "nu sunt pregătiţi pentru o pace justă", a acuzat duminică preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski în finalul summitului privind pacea în Ucraina desfăşurat în Elveţia, relatează Agerpres.

"Noi trebuie să ne facem treaba, să nu ne gândim la Rusia, să facem ce avem de făcut. Deocamdată Rusia şi liderii săi nu sunt pregătiţi pentru o pace justă. E un fapt", a insistat Zelenski.

Rusia poate negocia pacea "mâine, dacă se retrage de pe teritoriul nostru", a adăugat el, în condiţiile în care preşedintele rus Vladimir Putin a afirmat că este gata de negocieri.

Vineri, preşedintele ucrainean a descris condiţiile enunţate de preşedintelui rus pentru o încetare a focului şi reluarea negocierilor de pace drept un ultimatum în care nu se poate avea încredere. Într-un discurs susţinut mai devreme în faţa responsabililor din Ministerul de Externe rus, Putin a promis că va ordona o încetare imediată a focului dacă Ucraina îşi retrage trupele din cele patru provincii ale sale revendicate de Rusia şi renunţă la aspiraţia de aderare la NATO.

Rusia nu a fost invitată la summitul privind pacea în Ucraina desfăşurat în staţiunea de lux elveţiană Burgenstock.

Duminică, în conferinţa de presă din finalul summitului, Zelenski a mai asigurat, în răspuns la o întrebare a presei, că Ucraina nu este "duşmanul" Chinei şi că aceasta din urmă poate ajuta ţara sa.

China a fost acuzată de contribuţie la efortul de război rus prin furnizarea de componente, iar Beijingul a ales să nu participe la reuniunea din Elveţia întrucât şi Moscova a fost absentă.

Opinia Cititorului ( 21 )

  1. Pai ce mai e de negociat, ar fi direct pace. Sau Ucraina planuieste sa atace Rusia si dupa ce aceasta s-ar retrage ? :)

    Bineinreles , poate ar ramane de negociat sanctiunile. Dar se ce s-ar retrage Rusia fara sa primeasca intai ceva, de exemplu legat de sanctiuni? 

    1. Rusia a luat Crimeea … Crimeea “bulgarilor”…

      s c c r e t 

      Sovieticii fură 50% și te amenință dacă nu le lași 25%. De data asta sovieticii vor avea notă de plată 100 de ani.

      Nu au nici o treaba cu sovieticii, sunt apucaturi de Imperiul Țarist

      400 de militari rusi luati ieri prizonieri la uzina chimica din Vovceansk. „Ne-au măcelărit pur și simplu. Suntem trimiși în fața mitralierelor, sub drone la lumina zilei, iar comandanții doar strigă: înainte și înainte”, spune un soldat rus. Unitatea sa a fost decimată, a spus el, doar 12 din 100 de soldați au mai ramas in viata.

      Saptamana trecuta, Ucraina a anihilat 6 sisteme antiaeriene S-300 si S-400 din Crimeea.

      In noaptea de 15/16 iunie, Ucraina a atacat cu drone baza aeriană din oraşul rus Morozovsk, la 170 km de frontiera cu Ucraina, unde se afla zeci de bombardiere Su-34. 

      Si Putina si Xi Jinping ar trebui sa inteleaga ca haosul, escaladarile neincetate si dezordinea tot mai mare in relatiile internationale sunt foarte periculoase in lumea de azi. Dictatorii astia fac o mare greseala ca subestimeaza dorinta Occidentului de a se proteja, deja cursa inarmarilor a inceput.

      Si daca China nu va face ceva ca sa potoleasca Axa Raului (unde are o influenta mai mare decat Occidentul) rezultatul va fi ca toata lumea se va umple de arme nucleare. 

      Poate ca a venit timpul ca China sa renunte la frustrarile ei de gradinita si sa se ridice la statutul si rolul de mare putere economica si militara. China are evident capacitatea de a deveni un esential pol de stabilitate si prosperitate in lume, dar pana acum a preferat sa faca ”parteneriate fara limite” cu tot felul de tembeli care vor sa ne distruga pe toti (inclusiv pe ei).  

    Banderistii se vor multumi cu teritoriul la vest de Nipru, dupa ce Trump le va ordona sa dea banii inapoi. Europenii vor fi lasati sa se descurce cu Putin si Zelensky, pe Trump il preocupa doar China.

    1. putin primeste crimea pl;us ce controleaza in prezent, cu recunoastere internationala.

      sanctiunile ridicate toate 

      ucraina intra in nato dc nato ii accepta 

      putin plateste daunele de razboi.

      si sa terminam nebunia  

      Ești generos la decât 1 neuron stingher.

      Cam exagerat doar la vest de Nipru, Poltava, de exemplu, e foarte ucraineana.

    se vorbeste mult de integritatea teritoriala a ucrainei

    dar acest drept vine la pachet cu anumite conditii gen pace cu vecinii si acordarea de drepturi tuturor minoritatilor inclusiv minoritatilor nationale . 

    ceea ce ucraina NU a facut si nici nu doreste sa faca  

    cand s-a pus problema ca Romania sa intre in europa , romania a trebuit sa faca pace cu toti vecinii si a fost practic obligata sa sa renunte la orice pretentie teritoriala la bucovina si la budjac si la insula serpilor in favoarea ucrainei . 

    si romania a facut asta  

    si fiecare minoritate nationala are drept la reprezentare in parlamentul romaniei indiferent cat de putini sant = cel putin 14 parlamentari ai minoritatilor in romania  

    si romania a dat drept la educatie in limba ungara chiar si la nivel de facultate  

    si ucraina ?  

    nimic !  

    romanii din ucraina au voie educatie in limba romana doar in primele 4 clase apoi obligatoriu curatenie etnica prin obligarea la invatarea in limba ucrainana . 

    de ce europa nu cere aceleasi lucruri de la ucraina ?  

    de ce se face diferenta intre romania si ucraina ?  

    de ce dublu standard ?  

    si atunci de ce vorbim de integritatea teritoriala a ucrainei ? 

    merita ucraina asa ceva ?

    teritoriile unde se vorbeste majoritar rusa vor face parte din rusia indiferent de ce vrea zele sau nazistii ucrainei sau americanii si slugile lor europene  

    1. Aveți de lucru, vă fierbe Putler și duminică. :

      Dupa cum se exprima, pe asta il fierbe Orban:-)

      Esti ucrainean sau roman?

      3.1 și 3.2 sunt pacienții mei irecuperabili.

      Putlerica și Trolache. Acum învață limba ucraineană cântând în rezervă după intravenoase. 

      dar bombardarea serbiei de catre americani in 1999 ?

      cand americanii si NATO au bombardat serbia si au furat kosovo a fost OK ?  

      daca acest furt a fost OK atunci este OK si ca Rusia sa bombardeze Ucraina si sa fure crimeea si donbasul  

      acelasi standard pentru ambele situatii  

      NU se poate vorbi de integritatea teritoriala a ucrainei fara a se vorbi si de integritatea teritoriala a serbiei cand Euroa, america si NATO o sa dea inapoi Kosovo la serbia doar atunci putem vorbi de integritatea teritoriala a ucrainei  

      adica niciodata  

      care a fost pretextul bombardarii Serbiei ?  

      nerespectarea majoritatii sirbe a drepturilor minoritatii albaneze . kosovare  

      adica exact ce a facut majoritatea ucrainiana cu minoritatile din ucraina  

      mai grav este faptul ca romania NU i-a atitudine in fata ucrainei pentru drepturile minoritatii romane din ucraina = 500.000 de mii romani abandonati de romania  

      de fapt sant abandonati de politicienii tradatori si de cei care sustin ucraina in rasismul lor  

      romanii care sustin ucraina de fapt tradeaza romanii din ucraina

      acesti tradatori daca ar fi corecti s-ar inrola voluntar in armata ucrainei 

      tradatori sunteti cei ce sustineti ruzzia

    Asta cu daca se retrage e absurda. se vor retrage numai fortati. si nimeni n-are avantajul decisiv pe campul de lupta.

    in acest caz, decizia inteleapta e negociere serioasa. 

    Poate Americii ii convine ca putler sa-si decimeze putin populatia tanara, dar macar zelenski sa gandeasca pt ai lor.

    vad ca pe biden il doare-n cot de pacea in Ucraina mai bine s-a dus la disney land. 

    ukraina ca tara pe terioriul careia se desfasoara luptele ,care a pierdut aproape o cincime din teritoriu ,ca tara care are mari dificultati in a mai rezista , o tara care mai supravietuieste in mod artificial numai prin ajutorul dat de alti , o tara care este intr-o pozitie mai slaba decit adversarul nu poate pune conditii ci doar eventual sa negocieze pe conditiile puse de adversarul mai puternic , haideti sa luam de exemplu armistitiul impus frantei de germania in 1940 NENEGOCIABIL , conditii dure pe care franta a fost obligata sa le accepte, faceti comparatie cu ce doreste ukraina ca si cind ei ar fi in pozitia de a mai impune ceva

    1. in Ucraina miroase a disperare ....

      vine de la rusi, mirosul

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb