Voronin acuză România de implicare în protestele din Moldova

V. Ribana
Ziarul BURSA #Internaţional / 9 aprilie 2009

Fitch ar putea coborî ratingul de credit al Republicii Moldova

Preşedintele Republicii Moldova, Vladimir Voronin, a acuzat România de implicare în protestele de la Chişinău, potrivit agenţiei Interfax. Acesta a afirmat: "România este implicată în toate aceste procese, însă răbdarea are limitele ei. Îi cunoaştem pe autorii acestor evenimente, dar, în parte, ei au fugit".

Potrivit spuselor lui Voronin, "sponsorii cei mai bogaţi" ai tulburărilor au părăsit ţara şi au fost arestaţi 118 organizatori ai violenţelor.

Preşedintele Moldovei a mai anunţat că ambasadorul român la Chişinău, Filip Teodorescu, a fost declarat persona non grata şi urmează să fie expulzat, ca urmare "a unor acţiuni incompatibile cu activitatea diplomatică". Totodată, Ministerul de Externe de la Chişinău l-a declarat persona non grata pe ministrul consilier al ambasadei României, Ioan Gaborean, care urma să părăsească teritoriul ţării în 24 de ore.

Manifestaţiile din capitala Moldovei au continuat ieri, după protestele anticomuniste violente de marţi.

De data aceasta a fost vizat sediul guvernului, unde s-au strâns manifestanţii strigând: "Jos comuniştii!".

Protestatarii spun că autorităţile blochează accesul în capitală, ca să împiedice venirea celor din provincie.

Marţi, manifestanţii au protestat faţă de victoria comuniştilor în alegerile legislative de duminică, spunând că scrutinul a fost fraudat. În aceeaşi zi, protestatarii au atacat şi preluat controlul sediilor Parlamentului şi Preşedinţiei, până după miezul nopţii, când forţele de ordine au intervenit, operând în total 193 de arestări.

Vladimir Voronin susţine că printre organizatorii violenţelor de marţi se numără "agenţi economici cu capital penal, foşti politicieni care doreau din nou să ajungă la putere, precum şi cei care nu au reuşit să ajungă în Parlament". Comuniştii au acuzat opoziţia de organizarea acestor acţiuni.

Ieri, opoziţia liberală din Moldova anunţa că frontiera dintre Republica Moldova şi România este închisă, iar autorităţile se pregăteau să instituie stare de de urgenţă la Chişinău.

Pe de altă parte, agenţia de evaluare "Fitch" avertizează că ratingul pentru credite "B-" al Republicii Moldova ar putea fi coborât, dacă protestele politice persistă.

"Există deja destul risc politic luat în considerare în ratingul al Moldovei, dar dacă tulburările se prelungesc sau se accentuează şi afectează economia, ne aşteptăm să luăm unele decizii legate de rating", a precizat directorul departamentului pentru ratinguri suverane ale Europei emergente, din cadrul "Fitch", Edward Parker.

Ratingul acordat Moldovei este unul din categoria speculativ (junk) - fără recomandare de investiţii.

În septembrie 2008, "Fitch" a coborât perspectiva ratingurilor Moldovei pentru împrumuturi în valută şi monedă locală pe termen lung, de la "pozitivă" la "stabilă", argumentându-şi decizia prin îngrijorările legate de finanţarea externă şi presiunile inflaţioniste.

Ministerul Afacerilor Externe de la Bucureşti a anunţat că a luat notă cu indignare de decizia autorităţilor de la Chişinău cu privire la ambasadorul României şi respinge categoric acuzaţiile privind presupusa implicare a ţării noastre în afacerile interne ale acestui stat. Potrivit MAE, această acuzaţie este o provocare la adresa statului român.

Republica Moldova a decis introducerea regimului de vize obligatoriu pentru România. Vizele vor fi introduse începând de astăzi, potrivit declaraţiei ministrului moldovean de externe, Andrei Stratan.

Totodată, trenurile de la Chişinău spre Bucureşti au fost suspendate, potrivit Ziarului de Gardă de la Chişinău. Administraţia gării de la Chişinău informa, ieri, că miercuri şi joi trenurile nu vor circula "din motive tehnice".

Partidul Comuniştilor pare că a pierdut cel de al 61-lea mandat necesar impunerii viitorului preşedinte moldovean, după numărarea a 98,28% dintre voturile exprimate în scrutinul de duminică, anunţă cotidianul Timpul, de la Chişinău. Potrivit acestuia, Partidul Comuniştilor din Republica Moldova, cu 60 de mandate, nu mai poate să îl impună unilateral pe viitorul preşedinte al ţării.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

22 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7742
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3721
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9774
Gram de aur (XAU)Gram de aur415.3204

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
thediplomat.ro
targuldeturism.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb