Cifrele prezentate de moţiunea simplă pe tema nivelului de trai sunt "puse din burtă" şi contrazic cifrele din statisticile oficiale şi avizate de organismele internaţionale de resort, a declarat, ieri, de la tribuna Senatului, ministrul Finanţelor, Varujan Vosganian. "Anul 2008 este trist pentru politica românească, primul an când votează tinerii care s-au născut după comunism, şi trebuie să le arătăm un model politic similar celui european. În cadrul acestuia însă, nu încap propaganda, distorsiunea, utilizarea cifrelor, aşa cum au procedat semnatarii moţiunii simple. Această moţiune ar fi fost foarte bună probabil când eram eu tânăr, <şi la trup curat>, cum spune poetul, adică prin anii "90. Moţiunea nu scoate nicio vorbă despre baza oricărei construcţii a nivelului de trai, nu vorbeşte despre mediul economic, despre libera iniţiativă", a afirmat Vosganian. În opinia sa, semnatarii moţiunii nu respectă cifrele comunicate de INS, BNR şi avizate de organismele internaţionale de resort.
"Măruntaiele oricât ar fi de rozalii, cifrele din burtă tot cifre din burtă rămân, şi a construi o moţiune pe date fanteziste sau greşite şi interpretând eronat unele date corecte nu putem ajunge la alte concluzii decât la cele la care, din păcate, dumneavoastră aţi ajuns", a spus ministrul Finanţelor.