Fondul Monetar Internaţional (FMI) manifestă o "indulgenţă exagerată" faţă de "stângăciile" Guvernului Boc, a declarat vicepreşedintele PNL Varujan Vosganian, fost ministru de Finanţe. Potrivit lui Vosganian, FMI ar dori astfel să îşi extindă influenţa asupra Guvernului român şi să îi impună anumite măsuri.
"Opinia mea este că FMI manifestă o indulgenţă excesivă faţă de Guvern. FMI, după ce şi-a restrâns mult activitatea în anii precedenţi, are ca obiectiv acum să-şi extindă din nou sferele de influenţă şi, de aceea, alege să treacă cu vederea stângăciile Guvernului, numai în scopul de a continua acordul cu România", a susţinut liderul PNL.
Vicepreşedintele liberal a afirmat că numai astfel poate fi explicată încrederea manifestată de reprezentanţii FMI în ceea ce priveşte deficitul bugetar.
"Altminteri era de neconceput cum FMI, în baza seriilor de date ale execuţiilor bugetare, a putut să creadă că deficitele bugetare se vor diminua de la trimestru la trimestru. (...) Seninătatea cu care se trece acum de la un deficit de 2% la unul de 4,6% şi apoi la 7,3%, în condiţiile în care FMI nu are niciun reproş la adresa Guvernului, pe noi ne nedumereşte", a adăugat Varujan Vosganian.
În opinia sa, ţinta de 7,3% din PIB pentru deficitul bugetar este "nerealizabilă". "Guvernul s-a aşezat la volanul unei maşini pentru care nu are carnet de conducere şi atinge la întâmplare manetele. (...) După programele
În legătură cu proiectul legii salarizării unice, Vosganian a afirmat că ar trebui majorate salariile prin eliminarea anumitor prime. "Salariaţii bugetari au proporţia cea mai mică în UE. dacă doriţi să faceţi neapărat o lege a salarizării, măriţi salariile în dauna unor prime şi sporuri, pentru a da personalului bugetar un sentiment de stabilitate", a spus vicepreşedintele PNL.