Washingtonul este dispus să o lase pe preşedinta Taiwanului să vină în SUA

D.T.
Internaţional / 9 martie 2023

Washingtonul este dispus să o lase pe preşedinta Taiwanului să vină în SUA

Departamentul de Stat american nu se va opune ca preşedinta taiwaneză Tsai Ing-wen să vină în California pentru a se întâlni cu speaker-ul republican al Camerei Reprezentanţilor, Kevin McCarthy, informează Agerpres.

McCarthy a confirmat ieri că se va întâlni cu preşedinta în statul său natal, California, evitând pentru moment o vizită în Taiwan care ar risca să accentueze tensiunile deja puternice cu Beijingul.

El şi-a exprimat dorinţa de a merge în Taiwan, aşa cum a făcut în august 2022 democrata Nancy Pelosi care l-a precedat în acest post, vizită care a determinat China să efectueze manevre militare fără precedent în jurul insulei, adaugă sursa.

"Tranzitul în Statele Unite al înalţilor responsabili taiwanezi este în concordanţă cu politica de lungă durată a Statelor Unite şi cu relaţiile noastre neoficiale, dar puternice, cu Taiwanul", a declarat presei purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat, Ned Price.

El a vorbit despre "tranzit" mai degrabă decât despre o "vizită" în Statele Unite a preşedintei taiwaneze.

"Nu este nimic nou în asta. Acest lucru este în întregime în conformitate cu statu-quo-ul" pe insulă, a spus el, amintind că Tsai Ing-wen a mai tranzitat de şase ori Statele Unite de la instalarea în funcţie în 2016.

Ultima vizită a preşedintei taiwaneze în Statele Unite datează din 2019, în escală în cursul unei călătorii oficiale în Caraibe.

Beijingul se opune oricărui contact oficial sau militar între autorităţile insulei şi ţări străine.

Washingtonul este un apropiat al Taiwanului, recunoscând în acelaşi timp guvernul comunist de la Beijing ca singurul reprezentant legitim al Chinei, se mai precizează în sursă.

Kevin McCarthy nu a exclus însă posibilitatea de a merge mai târziu şi în Taiwan.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb