WSJ: Prima fabrică europeană a Tesla va fi în Germania sau Olanda

Ziarul BURSA #Internaţional / 1 august 2018

WSJ: Prima fabrică europeană a Tesla va fi în Germania sau Olanda

Tesla este în negocieri cu autorităţile din Germania şi Olanda pentru construcţia primei sale fabrici importante din Europa, anunţă publicaţia Wall Street Journal (WSJ), citând oficiali implicaţi în discuţii, transmite Reuters.

Producătorul american de vehicule electrice a avut discuţii preliminare cu autorităţile din două landuri germane care vor să găzduiască o fabrică numită "Gigafactory" - unde vor fi produse maşini şi baterii. Reprezentanţii Tesla nu au fost disponibili pentru comentarii, conform Agerpres.

În iunie, directorul general al Tesla, Elon Musk, spunea că preferă Germania ca loc de amplasare a primei sale uzine europene.

Luna aceasta, Tesla a semnat un acord cu autorităţile chineze pentru construirea unei fabrici la Shanghai, prima unitate a producătorului auto situată în afara SUA.

Tesla intenţionează să producă 500.000 de vehicule în primii cinci ani de la inaugurarea uzinei, eveniment care ar urma să aibă loc "în viitorul apropiat". Construirea fabricii din China nu va avea niciun impact asupra operaţiunilor de producţie din SUA, a precizat Tesla.

Compania a raportat pierderi trimes­triale record de aproape 710 milioane de dolari în primul trimestru din 2018, mai mult decât dublu faţă de perioada similară din 2017, sporind temerile privind viabilitatea sa financiară.

Luna trecută, Elon Musk a anunţat că va concedia 9% din angajaţii Tesla, pe fondul sporirii presiunilor din partea investitorilor, pentru a deveni profitabilă şi a-şi reduce costurile.

Este cel mai mare val de concedieri din istoria de 15 ani a Tesla şi vine într-un moment în care compania încearcă să-şi îndeplinească ţintele de producţie pentru sedanul Model 3. Anul trecut, Tesla avea 37.543 de angajaţi, de peste 12 ori mai mulţi decât în urmă cu cinci ani.

În mai, Musk i-a informat pe angajaţi că firma va trece printr-un proces de reorganizare pentru a rezolva problemele legate de producţie, după plecarea unor specialişti importanţi, şi recentele accidente în care au fost implicate automobilele sale electrice.

Succesul Model 3, care ar urma să aibă o autonomie de până la 220 de mile (350 de kilometri) la o singură încărcare şi un preţ de pornire de 35.000 de dolari, mai puţin de jumătate faţă de precedentele modele, este considerat un factor crucial pentru ca Tesla să devină în sfârşit o companie profitabilă. Însă, întârzierile de producţie au încetinit numărul de automobile livrate clienţilor, ceea ce înseamnă că vânzările Model 3 nu au avut practic niciun efect asupra rezultatelor contabile ale Tesla.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb