Producătorul american de imprimante şi fotocopiatoare "Xerox" Corp. şi-a majorat profitul cu 10% în primul trimestru din anul curent, la 296 milioane de dolari sau 23 de cenţi/acţiune, de la 269 milioane de dolari sau 19 cenţi/titlu în anul precedent. Avansul a avut la bază reducerea rezervelor pentru litigii.
Câştigul ajustat a însumat 27 de cenţi/titlu, faţă de 24 de cenţi, cât preconizau analiştii.
Vânzările companiei s-au redus cu 2,7%, la 5,36 miliarde dolari, faţă de 5,5 miliarde dolari, cât estimau analiştii.
Compania preconizează că va realiza ţinta anuală de profit de 1,09-1,15 dolari/acţiune.
Pentru trimestrul al doilea, "Xerox" anticipează profituri sub estimările analiştilor, din cauza costurilor de restructurare şi a încetinirii avansului unor operaţiuni ale sale. Dacă se exclud anumite elemente speciale, câştigul companiei va fi de 23-25 de cenţi/titlu în trimestrul curent, în vreme ce estimarea analiştilor este de 26 de cenţi/titlu.
Conducerea "Xerox" reorientează operaţiunile societăţii de la domeniul tradiţional al imprimantelor la cel al serviciilor, care aduce aproape 55% din venituri.