Xi Jinping transmite "sincere condoleanţe" Regatului Unit în urma decesului reginei Elisabeta a II-a

F.D.
Internaţional / 9 septembrie 2022

Xi Jinping transmite "sincere condoleanţe" Regatului Unit în urma decesului reginei Elisabeta a II-a

Preşedintele chinez Xi Jinping a prezentat vineri "sincere condoleanţe" Regatului Unit, în urma decesului reginei Elisabeta a II-a, pe care îl consideră "o mare pierdere pentru poporul britanic", potrivit presei de stat chineze, relatează AFP, potrivit News.ro.

"În numele Guvernului şi poporului chinez şi nume propriu, Xi Jinping şi-a exprimat condoleanţele profunde", într-un mesaj transmis noului rege Charles al III-lea, anunţă televiziunea publică chineză CCTV.

"El prezintă sincere condoleanţe familiei regale, Guvernului şi poporului britanic", potrivit postului.

Elisabeta a II-a a decedat joi, la vârsta de 96 de ani.

În comunicatul oficial difuzat de CCTV se arată că regina a fost primul monarh britanic care a viztat China şi salută longevitatea domniei acesteia.

"Acord o mare importanţă dezvoltării relaţiilor între China şi Regatul Unit şi sunt pregătit să colaborez cu regele Charles al III-lea" în vederea "promovării dezvoltării sănătoase şi stabile a relaţiilor bilaterale în interesul ţărilor noastre şi popoarelor noastre", a mai declarat Xi Jinping.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

21 Feb. 2025
Euro (EUR)Euro4.9773
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7543
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2911
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0152
Gram de aur (XAU)Gram de aur447.9253

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

ccib.ro
aages.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
solarenergy-expo.ro
thediplomat.ro
tophotelawards.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb