XTB ROMÂNIA: Se prefigurează Bitcoin ca o posibilă alternativă la aur?

J.P.
Bănci-Asigurări / 6 ianuarie 2021

Se prefigurează Bitcoin ca o posibilă alternativă la aur?

Intrarea investitorilor instituţionali de calibru pe piaţa Bitcoin care consideră că moneda virtuală este un instrument de hedging împotriva inflaţiei, similar cu aurul, precum şi apariţia fenomenului FOMO (fear of missing out), adică teama

investitorilor de a rata momentul oportun de intrare în piaţă sunt cei doi factori principali din spatele creşterii record a preţului Bitcoin din ultimele zile. JPMorgan a numit o ţintă pe termen lung a preţului Bitcoin la peste 146.000 de dolari, în scenariul în care criptomoneda va creşte în popularitate ca alternativă pentru aur. Aceste aspecte sunt analizate mai jos de către Radu Puiu, analist finaciar în cadrul XTB, casă de brokeraj listată pe Bursa de la Varşovia, se arată într-un comunicat trimis redacţiei.

Conform sursei citate, începutul de an a adus o atitudine indecisă la nivelul pieţelor de capital. Deşi iniţial, s-a observat un apetit accentuat pentru risc, majoritatea indicilor importanţi trasând noi maxime istorice, optimismul investitorilor s-a redus treptat. Acest model a fost urmat şi de Bitcoin, doar că mişcarea observată la nivelul acestei pieţe "a furat uşor startul".

Astfel, având în vedere că această piaţă are un program neîntrerupt de tranzacţionare, preţul a trasat noi maxime istorice în timpul zilei de duminică, la aproximativ 34.637 de dolari. Din acel punct, cotaţia a început să dezvolte o mişcare descendentă destul de rapidă.

Preţurile au scăzut cu până la 17%, marcând cea mai amplă corecţie din luna martie. Ulterior, a avut loc o stabilizare. Deşi la prima vedere ar putea părea o scădere importantă, în contextul raliului amplu al Bitcoin situaţia pare mai puţin îngrijorătoare (moneda a câştigat 50% doar în decembrie).

Având în vedere complexitatea "lumii criptomonedelor", este dificil de identificat cauza exactă a ultimului val de volatilitate. Bitcoin a crescut cu peste 300% în ultimul an, raliu ce a fost alimentat de o cerere speculativă din partea investitorilor de retail, dar şi a celor instituţionali. Această atitudine ar putea fi argumentată de convingerea că monedele virtuale se dezvoltă ca o clasă de active de masă şi pot acţiona ca un depozit de valoare.

"Raliul record al Bitcoin înregistrat în ultimele săptămâni ale anului a fost parţial determinat de intrarea pe piaţă a unor investitori instituţionali importanţi. Deşi criptomoneda există de 12 ani, a început să crească în popularitate în rândul investitorilor instituţionali de abia anul trecut. Susţinătorii monedelor consideră că Bitcoin este un instrument de hedging împotriva inflaţiei, similar cu aurul. Aprecierea preţului Bitcoin de anul trecut a fost parţial alimentată de interesul unor nume mari de pe Wall Street pentru moneda virtuală. Este posibil ca aprobarea acestora să fi oferit încredere investitorilor de retail, care, în mod obişnuit, sunt sceptici. Investitori precum Paul Tudor Jones şi Stanley Druckenmiller au investit în Bitcoin şi au subliniat potenţialul de acoperire împotriva inflaţiei. De asemenea, companii financiare mari precum PayPal şi Fidelity au făcut mişcări în sectorul de monede virtuale, în timp ce Square şi MicroStrategy şi-au folosit propriile bilanţuri pentru a cumpăra Bitcoin. Este posibil ca această tendinţă să continue, existând o gamă tot mai amplă şi diversificată de instrumente care permit investitorilor instituţionali să obţină expunere pe Bitcoin. Un alt aspect important este faptul că tot mai multe companii specializate în acest domeniu sunt reglementate, element ce a lipsit în trecut", arată analiza citată.

Un al doilea factor care a impulsionat raliul recent al monedei virtuale a fost reprezentat de investitorii de retail şi în special de fenomenul FOMO (fear of missing out). Acest lucru reprezintă o teamă la nivelul investitorilor de a rata momentul oportun de intrare în piaţă, fapt care s-ar putea transpune într-un cost de oportunitate ridicat (pierderea profitului potenţial). În prezent, un număr mult mai mare de persoane deţin conturi la nivelul burselor de monede digitale, achiziţionarea şi tranzacţionarea acestor instrumente fiind mult mai uşoară decât înainte.

Aceste elemente continuă să fie prezente, ceea ce oferă un impuls de încredere pieţei. În continuare există mult optimism pe piaţa monedelor virtuale.

Performanţa recentă a Bitcoin a trezit multe comparaţii cu raliul amplu până la aproape 20.000 de dolari din 2017, care a fost urmat de o corecţie bruscă în 2018 care a dus la pierderea a miliarde de dolari din capitalizarea de piaţă a criptomonedelor majore. Totuşi, există o diferenţă importantă: mişcarea actuală este bazată în mare parte pe cerere din partea investitorilor instituţionali şi mai puţin pe cererea de speculaţie din partea sectorului de retail.

În plus, o altă deosebire între acest raliu şi cel văzut în 2017 este claritatea reglementărilor, care era redusă atunci. Astăzi, majoritatea autorităţilor de reglementare din întreaga lume au creat departamente interne specializate pe sectorul de monede virtuale. O bună parte dintre marile centre financiare deţin un nivel ridicat de reglementare pe pieţele de monede digitale, aspect care oferă confort atât investitorilor instituţionali, cât şi investitorilor de retail.

Printre principalii factori care au stat la baza scăderii preţurilor se numără o secvenţă de marcare a profitului. Pe măsură ce preţul Bitcoin a atins noi maxime istorice, pieţele au început să se confrunte cu noi niveluri de rezistenţă, fapt ce a determinat încasarea profitului. În plus, optimismul la scară largă a determinat intenţie din partea investitorilor de a se reorienta către alte pieţe.

O parte dintre profituri este posibil să se fi reorientat către alte monede, un exemplu fiind Ethereum. Începând cu 3 ianuarie, moneda a crescut cu aproximativ 49,25% în 2021, în timp ce preţul Bitcoin a avansat cu 24,40% în 2021. Traderii s-au orientat către monede alternative în căutarea de randamente superioare. De obicei, monedele digitale sunt corelate pozitiv, dar, de această dată, performanţa Bitcoin a depăşit evoluţia celorlalte monede virtuale.

În timpul sesiunii de marţi, Bitcoin a reuşit să recupereze teren iar mişcarea ascendentă a dat semne mai optimiste decât în urmă cu o zi. Recuperarea rapidă indică cerere puternică, scoţând în evidenţă sentimentul bullish. Această mişcare sugerează că investitorii importanţi din SUA au profitat de corecţie şi au cumpărat Bitcoin.

JPMorgan a numit o ţintă pe termen lung a preţului Bitcoin la peste 146.000 de dolari, în scenariul în care criptomoneda va creşte în popularitate ca alternativă pentru aur. Posibilitatea de a prelua o parte din "cota de piaţă" a aurului drept activ de refugiu ar reprezenta un avantaj important pentru Bitcoin pe termen lung. Cu toate acestea, analiştii au susţinut că volatilitatea preţului Bitcoin trebuie să scadă pentru ca instituţiile să plaseze fonduri importante. Conform reprezentanţilor companiei, convergenţa volatilităţilor aurului şi a Bitcoin este un "proces multianual" şi sugerează că obiectivul de 146.000 USD este o ţintă pe termen lung. În timp ce comunitatea cripto se aşteaptă ca raliul să continue, JPMorgan vede semne ce sugerează o tendinţă de "interes speculativ excesiv" şi consideră aprecieri ample către regiunea 50.000 - 100.000 de dolari ar putea fi nesustenabile pe termen scurt, se mai arată în analiza realizată de Radu Puiu, analist finaciar în cadrul XTB.

Opinia Cititorului ( 10 )

  1. Vezi comenturile "cretine" de la articloul : opinii-bitcoin-una-dintre-puti nele-bule-fara-o-poveste-in-sp ate-20407146

    nu.

    e in ultimile faze ale valului 5 din 5 de crestere (conf. elliott wave). 

    e de cumparat dupa corectie (6-12 luni) in banca 1350-1650 $/btc

    aveti rabdare, nu fiti tampiti 

    1. *in banDa 1350-1650 $/btc

      Vali ma surprinzi cu "elliott wave" sa fie oare din "etc forme de ciclurile" dobandite ?

      semnat comenturi "cretine" 

      nu, elliott waves e metoda clasica de analiza tehnica pe grafice

      o stiu!

      Era o intrebare retorica! 

      Vezi ca sunt mai multe valuri ciclice perpetuate in economie, in cresterea si descresterea diferitelor clase de active, etc. 

      Ma bucur sa gasesc pe cineva cu putina cunostinta despre cicluri! 

      semnat comenturi “cretine” 

    Adevarul ca fiecare meltean trebui sa aiba o bratara si un lantoc de(din) bitcoin. Aurul este demodat, ce mama masi

    1. Cand vezi aur ca pondere intr-o economie la gatutile oamenilor si in diferite bijuterii la purtator -> inseamna ca e deflatie reala in diferite canale de productivitate -> deflatii diferite clase de active -> inflatii in diferite forme nominale circulate (banc note).

      Fuga in aur a populatiei (ca pondere) se intampla mereu la fiecare reset de ciclu economic; si fiecare uzura a increderii intr-o valuta circulata se intampla in fiecare sfarsit de ciclu lung economic. 

      Vezi inflatia masiva in unele piete si aurul detinut la purtator! 

      La ficare reset unele fonduri de pensii pocnesc (in termeni reali nu nominali), unele clase de active cad ciclic cu 70-80%, intimp ce valorile interne se prabusesc in termeni reali in termeni inflationisti pentru cei cu venituri fixe tot scumpe vor fi (caci istoric venitul garantat este stagnat si deflat istoric pe final de ciclu). 

      Iar pentru alti investitori externi (cat si pentru unii interni ce se protejeaza corect) clasele de active sunt la reduceri, vanzand ceea ce detin (in cote parti) pentru acizitionarea activelor stresate! 

      Exemplul cel mai bun: cotatia unei carti in termeni nominali din trecut si cotatia aurului (anii 2000) in Romania, inainte de taiat zerourile la Lei. 

      Aurul a atins cotatia minima prin 2000 si de atunci este iar pe un ciclu de crestere, unde inainte de o alta deflatie de lunga durata si o alta forma de revolutie sau schimbare politici economice, v-a cadea iar in timp ce legiuitorul de vremea respectiva ii v-a bloca cotatia nominala pe tot trendul de stagflatie din descendent. 

      Fenomen repetat dupa inflatia din Franta (in trecut), Germania (1923), Venezuela, Argentina, Romania (1929), Ucraina, Ungaria, Bulgaria, Italia.... atunci cand banca centrala si legiuitorul uzeaza valuta tranzactionata  

      ca forma de soc plata credit datorat si impuls ciclului de afacerii descendent spre un alt trend de crestere. 

      Cine nu are grija de transferul valorilor in diferite clase de active, pe axul timpului, risca sa piarda proportii mari din portofolii la scimbarea ciclurilor lungi economice - monetare - politice - militare. 

      Nu cumperi cand 90% cumpara acelasi produs! Vinzii procentual celor 90% produsul dorit si cumperi produsele nedorite in momentul respectiv. 

      Cumperi produse (creezi active) cu potential de cerere plasata in viitor; lasi rezerva fractionata a bancilor centrale - comerciale sa isi faca treaba in multiplicatorul financiar pe axul timpului, unde va rezulta garantat in inflatia masei nominale circulate cat si a creditului sau productivitatii. 

      Semnat comenturi “cretine”

    La xtb nu se poate tranzacționa bitcoin, ci doar CDF-uri cu bitcoin.

    1. CFD-uri

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb