XTB ROMÂNIA: Titlurile de stat, o investiţie atractivă atât pentru investitori, cât şi pentru românul de rând

J.P.
Comunicate de presă / 11 august 2020

Titlurile de stat, o investiţie atractivă atât pentru investitori, cât şi pentru românul de rând

Titlurile de stat tind să devină o categorie de instrumente financiare tot mai populare în rândul investitorilor. În plus, reprezintă o alternativă atractivă pentru întreaga populaţie. Această remarcă este confirmată de statisticile referitoare la prima emisiune din acest an, în cadrul căreia aproximativ 17 mii de români au investit peste 700 de milioane de lei în titluri de valoare cu scadentă pe 1, 2, 3 şi 5 ani, potrivit unui comunicat trimis redacţiei.

Având în vedere contextul actual al pieţei, cu dobânzi în scădere, dar cu o presiune inflaţionistă destul de ridicată, acest tip de instrumente ar putea să câştige şi mai mult teren în raport cu depozitele bancare. Pe lângă siguranţa oferită de faptul că reprezintă titluri garantate de către guvern, oferă o dobândă mult mai avantajoasă.

Radu Puiu, analist în cadrul XTB România a explicat:""Astfel, în cazul celor mai mari bănci din România, precum Banca Transilvania şi BRD, dobânzile la depozitul anual sunt de 2,75%, respectiv 1%. Dacă luăm în calcul şi impozitul şi comisioanele, dobânda actuală efectivă (DAE) atinge valori mult mai scăzute: 1,1%, respectiv -0,6%. Prin urmare, există cazuri în care clienţii plătesc pentru a păstra banii la bancă. Această remarcă vine înainte de a lua în calcul rata inflaţiei, care, adusă în discuţie, accentuează pierderea suferită de populaţie".

La rândul său, Claudiu Cazacu, Consulting Strategist în cadrul XTB România, arată că "atractivitatea titlurilor de stat depinde de estimările referitoare la curs şi la dobânzi pe orizontul ales. Pentru investitorii în titlurile pe 4 şi 5 ani, ar fi nevoie ca erodarea eventuală indusă de o depreciere a leului în raport cu EUR să nu absoarbă diferenţialul de dobândă faţă de ratele viitoare de dobânda ce ar putea fi obţinute la plasamente în EUR. În linii mari, am întrezări în scenariul de bază o dinamică lentă descendentă a leului pentru rebalansarea dezechilibrelor macro, inclusiv cel de cont curent, pe un orizont de 4-5 ani".

"Pe un orizont apropiat, situaţia ieşită din comun generată de influenţele majore ale măsurilor de restrângere a circulaţiei şi activităţii atât la noi în ţară cât şi la nivel european vine cu o plajă largă de rezultate posibile. O necunoscută esenţială va fi gradul de absorbţie a fondurilor viitoare şi aceasta ar putea întoarce busola, într-un scenariu ultra-optimist, aducând chiar episoade de apreciere a cursului. Astfel, ar fi sporită atractivitatea ofertei titlurilor de stat. Pe de altă parte se pune problema ratelor de dobândă peste 2, 3 sau 4 ani. Va fi oare un moment când inflaţia ar redeveni o preocupare majoră? În acel caz, am putea asista la o creştere a ratelor nominale, chiar şi în condiţiile unor niveluri reale scăzute. Astfel, chiar dacă deprecierea cursului nu înseamnă un pericol suficient de mare la adresa apetitului pentru titlurile de trezorerie, nesiguranţa din jurul ratelor de dobânda ar putea contura o decizie mai nuanţată", mai spune Cazacu.

El adaugă: "Perspectivele de inflaţie nu vor deveni însă foarte clare pe termen scurt. E mult prea devreme pentru a face bilanţul acestui an complicat. Pentru moment, doritorii de siguranţă pot compara dobânzile la ofertele Ministerului de Finanţe cu cele ale băncilor comerciale: în abordare relativă, primele se poziţionează net favorabil. Posibilitatea de a tranzacţiona unele serii pe bursă reprezintă un alt plus, oferind şansa lichidizării înainte de scadenţă, e drept, contra unui risc de preţ. Cei care au o perspectivă de deţinere îndelungată vor avea nevoie să accepte marja de siguranţă diminuată cu riscul de variaţie a cursului şi dobânzilor, în special în a doua jumătate a orizontului de 4-5 ani".

Banca Naţională a României a redus prognoza de inflaţie pentru finalul acestui an la 2,8%, de la 3% anterior. De asemenea, Comisia Europeană afirma că rata de inflaţia este aşteptată să scadă la 2,5% în 2020. "Prin urmare, putem vorbi despre o tendinţă de încetinire a presiunii infaţioniste, care se află pe o pantă descendentă. Spre deosebire, titlurile de stat pe 1 an oferă o dobândă de 3,5%, ceea ce reprezintă o primă considerabilă în contextul actual", spune analistul Radu Puiu.

"Totuşi, cea mai recentă reducere de dobândă anunţată de către BNR ar putea să evidenţieze posibilitatea de accentuare a tendinţei inflaţioniste la nivelul economiei. Consiliul de Administraţie al băncii susţine că o ajustare a ratei de politică monetară de la 1,75% la 1,50% are potenţialul de a susţine redresarea economică în conformitate cu estimările. În plus, ar putea facilita aducerea ratei anuale de inflaţie la nivelul dorit şi consolidarea la nivelul vizat de 2,5%. În acest sens, titlurile de stat ar putea suferi reduceri ale randamentelor reale, cel puţin în cazul titlurilor cu scadenţe mai îndepărtate, factorul timp aducând în ecuaţie un nivel ridicat de incertitudine", conchide analistul XTB România.

Comanda carte
Conferinţa BURSA “Energia în priză”
rpia.ro
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

04 Oct. 2024
Euro (EUR)Euro4.9766
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5135
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2945
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9447
Gram de aur (XAU)Gram de aur385.6265

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
citiesoftomorrow.ro
energyexpo.ro
cnipmmr.ro
rommedica.ro
prow.ro
aiiro.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb