Preşedintele Klaus Iohannis va participa la festivităţile prilejuite de Ziua Marinei Române, de marţi, care vor avea loc la Constanţa şi va susţine o alocuţiune, informează Administraţia Prezidenţială, conform agerpres.ro.
Ministrul Apărării Naţionale, Angel Tîlvăr, şi şeful Statului Major al Apărării, generalul Daniel Petrescu, vor participa marţi la manifestările dedicate Zilei Marinei Române, care vor avea loc, de la ora 10,00, în faţa Comandamentului Flotei din Constanţa.
Ceremonia va începe cu ridicarea pavilionului, geacului şi marelui pavoaz la bordul navelor militare, concomitent cu intonarea Imnului Naţional al României şi cu executarea a 21 de salve de tun, conform tradiţiei marinăreşti.
După alocuţiunile oficialităţilor şi serviciul religios, vor fi lansate, în apa mării, ancore de flori în memoria eroilor marinari care îşi dorm somnul de veci în adâncurile apelor, informează luni Ministerul Apărării Naţionale.