Ana Birchall, la reuniunea COSAC de la Bratislava

Diana Mihu
Politică / 12 noiembrie 2016

Preşedintele Comisiei pentru afaceri europene din Camera Deputaţilor, Ana Birchall, va participa, în perioada 14 şi 15 noiembrie, la Conferinţa Organelor parlamentare Specializate în Afaceri Comunitare şi Europene ale parlamentelor Uniunii Europene (COSAC), la Bratislava, unde vor fi dezbătute teme privind priorităţile şi actualitatea europeană, potrivit unui comunicat remis redacţiei.

Conform sursei citate, principalele teme care vor fi dezbătute în cadrul reuniunii COSAC vor viza stadiul implementării priorităţilor Preşedinţiei slovace a Consiliului Uniunii Europene, întărirea rolului parlamentelor naţionale în Uniunea Europeană, negocierile privind Acordul de Parteneriat Transatlantic pentru Comerţ şi Investiţii (TTIP), iniţiativa europeană privind Uniunea Energetică, precum şi securizarea frontierelor externe ale UE în contextul migraţiei neregulamentare.

Ana Birchall a declarat că, rolul parlamentelor naţionale la nivelul Uniunii Europene trebuie să fie unul crescut şi mult mai bine definit în perioada următoare, se arată în comunicat.

"Este nevoie de o schimbare de atitudine în special la nivelul Comisiei Europene, care trebuie să înveţe din experienţa de până acum şi să accepte, pe viitor, propuneri mai bune venite din partea parlamentelor naţionale. Respingerea, de către Comisie, a unor cartonaşe galbene transmise de către parlamentele statelor membre poate duce la o scădere a încrederii legislativelor naţionale în procedurile instituţionale europene, iar acest lucru trebuie să fie un semnal de alarmă de care Comisia Europeană să ţină cont", a precizat Ana Birchall, conform sursei citate.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb