ANAF anunţă acţiuni operative de control al contribuabililor ce vor depune Declaraţia 101

Alexandra Cismaru
Comunicate de presă / 9 martie 2017

Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF)

Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF)

Conform priorităţilor asumate şi prezentate primului-ministru în această săptămână, în scopul creşterii eficienţei controlului şi colectării, Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) îşi schimbă abordarea acţiunilor de control fiscal, care se va face exclusiv în raport de rezultatele obţinute în urma unei ample analize de risc, conform unui comunicat oficial.

În comunicat se arată: "În eventualitatea în care, ca urmare a analizei, vor fi constatate neconcordanţe între datele raportate de contribuabili şi cele deţinute de administraţia fiscală, contribuabilii încadraţi în categoria de risc fiscal mare vor face în viitorul imediat obiectul unor controale fiscale".

A.N.A.F informează contribuabilii cu privire la acţiunile pe care urmează să le desfăşoare şi le reaminteşte că au obligaţia de a declara toate achiziţiile şi vânzările şi de a deduce, atât în scopul impozitului pe profit cât şi al TVA, numai acele sume aferente tranzacţiilor la care au dreptul conform normelor legale.

Scopul este acela de a permite contribuabililor luarea de măsuri pentru depunerea tuturor declaraţiilor la termenele legale, precum şi a celor nedepuse sau a celor rectificative, după caz, şi totodată ca, în situaţia unui eventual control, să aibă timp să pregătească documentele contabile şi fiscale necesare efectuării acestuia, se precizează în comunicat.

Astfel, începând cu luna aprilie, vor fi iniţiate acţiuni de control fiscal dedicate verificării legalităţii şi conformităţii declaraţiilor fiscale, corectitudinii şi exactităţii stabilirii bazelor de impozitare pentru taxa pe valoarea adăugată şi în special a impozitul pe profit aferent anului 2016, pentru toate categoriile de contribuabili mari, mijlocii şi mici, din toate domeniile de activitate economică, inclusiv cel financiar-bancar, pentru care termenul de depunere a Declaraţiei 101 privind impozitul pe profit datorat pe anul 2016, este data de 27 martie 2017.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Fix la cos
IBC SOLAR
rpia.ro
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

26 Sep. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.4629
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2641
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9642
Gram de aur (XAU)Gram de aur382.8727

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
citiesoftomorrow.ro
energyexpo.ro
cnipmmr.ro
roenergy.eu
notorium.ro
rommedica.ro
prow.ro
aiiro.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb