AURELIA CRISTEA, INIŢIATOAREA LEGII 15/2016: "Vânzările nu au scăzut după intrarea în vigoare a Legii antifumat"

L.B., I.P.
Ziarul BURSA #Companii / 4 aprilie 2016

"Vânzările nu au scăzut după intrarea în vigoare a Legii antifumat"

Fumatul aduce statului 3 miliarde euro pe an

Legea antifumat, care a intrat în vigoare pe 17 martie, a creat probleme în rândul fumătorilor, dar şi în rândul afacerilor cafenelelor, restaurantelor, cluburilor, care se vor confrunta, cel puţin pe termen scurt, cu scăderea încasărilor.

Câţiva patroni de astfel de afaceri au anunţat că închid locaţiile, alţii au făcut investiţii pentru a fi în concordanţă cu legea, iar unii încearcă să fenteze legea, organizând evenimente "smokers night", unde sunt invitaţi doar fumătorii. Întrucât clubul este oficial închis pentru public pe durata petrecerii, se poate fuma ca înainte de 15 martie, când a intrat în vigoare legea antifumat.

Octav Dura, preşedintele Asociaţiei Comercianţilor din Centrul Istoric Bucureşti (ACCIB), i-a invitat pe clienţi la terase, în urma apariţiei legii antifumat.

Pe de altă parte, patronii de cluburi din Centrul Vechi s-au plâns politicienilor că sunt clienţi care nu îşi mai achită notele de plată, fiindcă spun că ies la fumat şi nu se mai întorc.

Potrivit legii, fumătorii nu mai au voie să aprindă ţigara în incintele care au doi pereţi şi un acoperiş - cu alte cuvinte, nici la birou, nici în instituţiile publice, în baruri, discoteci, cafenele, cluburi sau restaurante.

Reamintim că, în conformitate cu noile prevederi, este permis fumatul în maşina personală, dar nu şi în maşina de serviciu sau în taxi. Fumătorii nu-şi mai pot aprinde ţigara nici în refugiul acoperit al staţiei de autobuz, dar pot face acest lucru dacă se îndepărtează puţin în afara acesteia. Legea "te lasă" acum să fumezi în locuinţa proprie (dar numai dacă fumul nu se duce la vecini, care au tot dreptul să te reclame) sau la... închisoare, în celulele pentru deţinuţi. Fumătorii care încalcă legea pot primi amenzi de la 100 la 500 de lei, iar proprietarii de clădiri în interiorul cărora se fumează riscă amenzi de la 5.000 la 15.000 de lei.

Industria tutunului este al doilea mare contribuabil la bugetul de stat al României, după sectorul petrolier. Anul trecut, companiile de tutun au virat la buget circa 3 miliarde de euro, însemnând accize, TVA, taxe şi contribuţii. Suma reprezintă aproape 2% din PIB (echivalentul a 12,5% din totalul veniturilor bugetare).

Deputatul PSD, Aurelia Cristea, iniţiatoarea Legii antifumat, susţine că e prematur să se discute de modificări la acest act normativ atâta timp cât nu sunt clare efectele implementării ei în practică şi a spus că o eventuală discuţie ar putea avea loc peste un an.

Aurelia Cristea a declarat, vineri, presei că, indiferent despre ce modificări se discută, spiritul legii, care este de a proteja nefumătorii şi expunerea la fumul de ţigară, nu trebuie să fie atins.

"Dacă o singură persoană este expusă fumatului pasiv, înseamnă că se încalcă un drept constituţional pe care îl avem cu toţii, şi anume dreptul la sănătate, şi aceste propuneri nu pot să treacă de Curtea Constituţională", a spus Cristea. Potrivit acesteia, din informaţiile pe care le are din rândul patronilor de localuri, în special din Centrul Vechi al Bucureştiului, vânzările nu au scăzut după intrarea în vigoare a Legii antifumat.

Dragoş Turtoi, Finnish Cocktail&Club: "Nu-i o lege bine gândită, e un simplu copy-paste"

Dragoş Turtoi, administrator al Finnish Cocktail&Club, ne-a declarat: "Legea m-a afectat într-o oarecare măsură, cum se întâmplă cam de fiecare dată când se scriu legi absurde. Este păcat că, în mare parte, această lege este un simplu copy-paste luat din Europa, cu care să ne putem «mândri», încă o dată, că îi aparţinem". Referitor la repercusiunile financiare, domnia sa a menţionat: "Este normal să te afecteze financiar - poate... normal de anormal. Având în vedere că avem foarte mulţi fumători în România, implicit în Capitală, se simte al dracului de tare. Şi nu doar financiar. Se simte şi în atmosferă. Se simte în nopţile care parcă nu mai sunt la fel atunci când oamenii nu se simt confortabil, ştiind că unul din puţinele lor vicii le-au fost suprimate din motive aberante, aş spune ... Am prea mulţi ani în spate în această «branşă» ca să mai am nevoie de păreri, să pot înţelege insatisfacţia din ochii clienţilor mei, pe care îi respect, îi iubesc şi în cel mai scurt timp posibil voi veni cu ceva cu care să îi mulţumesc cât pot de mult".

Mesajul unui patron de cafenea a devenit viral

Patronul localului "Rabbit Club" din Timişoara, Sorin Stanca, a povestit pe Facebook cum s-a pregătit pentru legea antifumat, dar niciun nefumător nu i-a trecut pragul: "A intrat în vigoare legea antifumat. Ne-am pregătit din greu pentru această zi istorică. Am aruncat scrumierele, am aerisit, am cumpărat şi flori şi le-am pus pe mese pentru a-i primi cu drag pe nefumătorii care nu puteau să vină la noi până acuma din cauza fumului. La micul dejun am mâncat două pachete de Orbit Winter Fresh şi o cutie de Tic Tac, pentru a avea o respiraţie proaspătă în timpul discutiilor spumoase pe care le-aş fi purtat cu nefumătorii. Voiam să îi cunosc pe aceşti oameni minunaţi care au militat pentru această lege. Au trecut deja trei ore şi nu a venit nici unul...

Nefumătorule, dacă totuşi vii şi cafeneaua e goală, nu intra în panică. Ne găseşti în spatele cafenelei, stăm afară în frig şi fumăm. Acum te simţi respectat, nu-i aşa?".

Silviu Furdui: "Clienţilor le-a luat aproximativ o săptămână-două pentru a se obişnui cu mica... excursie în faţa locaţiei, pentru a-şi fuma ţigara"

Robert Pujină, manager la Muse Bistro din Centrul Vechi, ne-a spus că localul s-a reamenajat şi s-a aerisit încă din data de 1 martie: "Mobilierul a fost schimbat în întregime, iar locaţia a fost renovată. Astfel, am decis să fim printre locaţiile... pioniere care au spus DA aerului proaspăt şi lipsei fumului de ţigară, încă de la data reamenajării".

Întrebat cum s-au resimţit efectele legii asupra vânzărilor, Silviu Furdui, chef&manager la acelaşi local, a declarat: "O mică scădere a fluxului de clienţi am observat-o abia după 16 martie, dată după care probabil că multe restaurante şi baruri au fost un pic mai goale. Clienţilor le-a luat aproximativ o săptămână-două pentru a se obişnui cu mica... excursie în faţa locaţiei, pentru a-şi fuma ţigara. Să spunem că am remarcat o scădere insignifiantă a încasărilor, însă lucrurile au intrat pe făgaşul normal în foarte scurt timp".

Potrivit domnului Furdui, oaspeţii nu sunt în totalitate deranjaţi: "Avem clienţi fideli fumători, care - datorită faptului că sunt foarte ataşaţi de locaţia noastră, de mâncare, de calitatea servirii şi de atmosferă - au primit vestea destul de detaşat şi s-au adaptat schimbărilor. Fumătorii noştri îşi iau pauza de ţigară în faţa bistroului, animând Strada Paris, în timp ce ciocnesc un pahar de vin sau savurează o cafea aromată, fără probleme. Chiar am avut discuţii cu unii dintre ei, fumători deci, şi ne-au spus că se simt mult mai bine în spaţiile aerisite atunci când servesc masa, iar mâncarea are altă savoare. Există, însă, şi persoane care se plâng de stricteţea Legii şi sunt de părere că ar trebui revizuită, în aşa fel încât fumatul să fie posibil, totuşi, şi într-o terasă descoperită şi împrejmuită de mai mult de trei pereţi".

Legea antifumat a trimis studenţii în stradă

Peste 500 de studenţi cazaţi în Regie au ieşit recent în stradă, ca să protesteze faţă de legea antifumat, care nu le permite să aprindă ţigara nici măcar în faţa căminelor, în aer liber. Sergiu Busuioc, student la Electronică, a mărturisit pentru Mediafax: "Vrem să se aducă amendamente pe lege, să fie puţin mai indulgentă, un acoperiş şi doi pereţi mi se pare exagerat. Nu avem nimic împotriva fumatului afară, dar acum am ieşit în stradă fiindcă s-au dat amenzi pentru că s-a fumat în curtea Regiei. Mi se pare ciudat că eşti amendat fiindcă fumezi în aer liber". Studenţii au fost susţinuţi şi de trecători. Unii îi felicitau şi le spuneau că nu e drept să nu se poată fuma în aer liber, în faţa căminelor.

Senatorii vor camere speciale pentru fumători

Senatorii din Comisia juridică au făcut un prim pas pentru oferirea unor condiţii mai bune pentru fumători, fiind de acord cu serie de amendamente, potrivit cărora spaţiile închise unde nu se poate fuma sunt doar cele cu pereţi de jur împrejur, în schimb se va putea fuma în camere special amenajate.

Amendamentele au fost citite în Comisia juridică de senatorul PNL Steliana Miron, care a semnat în calitate de iniţiator alături de deputaţii Daniel Fenechiu şi Răzvan Tănase modificarea legii.

Parlamentarii vor să modifice definiţia spaţiului unde se poate fuma - astfel, potrivit articolului 2, spaţiul public închis este definit ca orice spaţiu accesibil publicului sau destinat utilizării colective, indiferent de forma de proprietate sau de dreptul de acces, care are un acoperiş, plafon sau tavan care este încadrat de pereţi de jur împrejur, indiferent de natura acestora sau de caracterul temporar sau permanent, cu excepţia spaţiilor cu destinaţie locativă.

Ei dau o nouă definiţie şi spaţiului închis de la locul de muncă, care este "spaţiul care are un acoperiş, plafon sau tavan, şi care este încadrat de pereţi, de jur împrejur, indiferent de natura acestora sau de caracterul temporar sau permanent, aflat într-un loc de muncă, astfel cum este definit în legea securităţii şi sănătăţii în muncă 319/2006, cu modificările ulterioare".

Un alt amendament depus la proiectul de lege prevede eliminarea limitării doar la zona de tranzit a aeroporturilor internaţionale a fumatului.

Potrivit modificărilor dorite, fumatul va fi permis în camere special amenajate, cu respectarea condiţiei - să servească exclusiv fumatului şi activităţilor asociate fumatului, cum ar fi, de exemplu, consumul de cafea, băuturi calde sau băuturi răcoritoare.

Amendamentele au primit susţinerea tuturor senatorilor prezenţi la şedinţa comisiei juridice.

"Mi-au semnalat, m-au bombardat cu mail-uri, restrângerea în totalitate a posibilităţii fumătorilor de a fuma. (...) Suntem oamenii extremelor - sau e alb sau e negru. Să recunoaştem că e gri. Legea trebuie să izvorască din viaţa cu zi cu zi. Definirea spaţiului public - astăzi, legea prevede că dacă are doi pereţi şi un acoperiş, terasă pe malul mării, acolo nu se poate fuma -Cred că e cam mult", a spus preşedintele Comisiei juridice, liberalul Cătălin Boboc, citat de Mediafax.

În apărarea fumătorilor a sărit şi un senator nefumător, Cristian Bodea. "Mi s-a spus că dacă nu sunt fumător, nu am autoritate în domeniu. Nu sunt de acord cu această lege tâmpită. Nu sunt de acord să interzicem. Dacă vrem să ne sinucidem cu ţigările, ne sinucidem. Dacă îmi convine, stau lângă un fumător, dacă nu, plec. Eu aş considera potrivit, dacă unii sunt deranjaţi că se fumează într-o cameră, să se decidă localurile pentru fumat şi cele pentru nefumători. Nu trebuie să ne simţim vinovaţi că modificăm legea. După corupţi au apărut fumătorii. E ca o anatemă", a spus Bodea.

Comisiile de Sănătate şi Economică din Senat vor redacta un raport pe marginea unui proiect de lege care transpune o directivă europeană în legislaţia românească. Senatul este primă cameră sesizată.

SORIN CONSTANTINESCU, AOCR:

"Încasările la buget din gambling vor scădea cu 400 milioane euro, din cauza legii antifumat"

Sorin Constantinescu, preşedintele Asociaţiei Organizatorilor de Cazinouri din România (AOCR), susţine că Legea antifumat "va face un dezastru în industria jocurilor de noroc, pentru că cel puţin 80% dintre jucători fumează".

Domnia sa ne-a spus, recent, că, în Marea Britanie, când s-a interzis fumatul, au scăzut încasările la buget cu 40%, ceea ce se va întâmpla şi la noi: "Dacă facem un calcul simplu, vom vedea că se vor pierde 400 de milioane de euro la bugetul de stat. Am făcut interpelări la Parlament, am spus că este vorba despre o activitate specială, că putem face spaţiu dedicat doar pentru fumat. Răspunsul pe care l-am primit este că legea e generală şi că nu se dau derogări. O să pierdem foarte mulţi bani. Au mai fost ţări unde s-a interzis fumatul, dar pentru cazinouri a fost făcută o excepţie - de exemplu, în Malta".

Opinia Cititorului ( 3 )

  1. Reactii tipice ale oricarui popor necivilizat la o incercare de civilizare cu forta....

    In mod normal celor care au astfel de vicii ar trebui sa le fie rusine de viciul lor, nu sa lupte pentru a il impune ca fiind ceva normal doar fiindca noi fiind mai putin civilizati decat altii il avem intr-un procent ult mai mare. 

    1. foarte corect bravo celei ce a initiat preiectul legii!

      bai baiete! vrei sa-mi definesti - eu sunt mai prost - civilizatia?! vad mai jos ca ai si un adept al interventiei etatice in sustinerea interdictia prin lege a sub-culturii fumatorilor. apropos, comunitatile - alea civilizate, pe care le aduci in discutie - ce-au interzis si cum de sunt asa de "dezvoltate". ia-o de la droguri, de la impopotzonati si de la ...saracia care, endemic, bantuie in medie 46% din populatia lor..

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

22 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7742
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3721
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9774
Gram de aur (XAU)Gram de aur415.3204

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
thediplomat.ro
targuldeturism.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb